Autor: Al Florin Țene
Din umbra cerului spre înserate
Aluneca pe-o rază cu minuni
Poetul venind din poeme şi păcate
În chilia Călugăriţei cu rugăciuni.
Tăiase Poetul cu pana fereastră în cer,
Speranţă de lumină şi rugăciune,
Călugăriţa asculta melodiile ce pier
În cuvintele heruvimului, o minune.
Seara rugăciunea ei era o speranţă
Aştepta ca Poetul să-i deschidă Cerul,
Însă el venea pe-o lumină nevăzut la faţă
Călind în versuri verbul ca oţelul.
Sângele-i ardea ca viscolul în munte
Rugăciunea pălea în tăcere la icoană
Când Poetul îşi făcea din cuvinte punte
Spre inima ei împietrită în ruga din strană.
Dimineaţa când năvăleau zorii albi
Călugăriţa aştepta heruvimul să vină,
El rătăcea prin câmpii cu boi codalbi
Adunând pentru ea în cuvinte lumină.
Seara aştepta Poetul din Cer să răsară
Spunând rugăciuni citind de pe foi
Însă roua gândului, amară,
Înlăcrima tăcerea pentru amândoi.
