Impact Creators este un program de accelerare destinat ideilor vizionare ce au potențialul să schimbe lumea.
- Unul dintre cele 20 de startupuri participante are oportunitatea să obțină, în cadrul Pitch Day, o investiție de până la 100.000 de euro oferită de fondul de investiții PurposeTech.
Impact Hub Bucharest lansează Impact Creators, cel mai nou program de accelerare din portofoliu, în parteneriat cu PurposeTech, unul dintre cele mai importante fonduri de investiții pre-seed din Europa Centrală și de Est. Acceleratorul durează până în februarie 2025.
Impact Creators este un program de accelerare dedicat startupurilor din România și Europa Centrală și de Est, aflate în stadii incipiente de dezvoltare (very early stage, pre seed), care sunt în căutarea unor runde de investiții. Acceleratorul se finalizează cu un Pitch Day, în urma căruia un startup are oportunitatea să securizeze o investiție de până la 100.000 de euro, asigurată de PurposeTech.
„Pentru Impact Creators, căutăm fondatori cu un nivel extraordinar de angajament, talent și ambiție. Vrem să îi sprijinim pe acei antreprenori care sunt motivați de un puternic simț al misiunii de a face bine și, în același timp, doresc să construiască o afacere de succes, profitabilă și care poate scala la nivel internațional. Sunt încântat că lansăm acest program împreună cu prietenii noștri de lungă durată de la Impact Hub Bucharest. Sunt foarte optimist în privința ecosistemului de startupuri din România și aștept cu nerăbdare primele noastre investiții aici”, a comentat Fred Fous, Partener General al PurposeTech.
Programul este adresat antreprenorilor cu idei de afaceri care pot genera venituri, sunt scalabile prin tehnologie și au dezvoltat deja o primă versiune a produsului, cu sau fără tracțiune inițială. Sunt căutate startupuri care au idei în domenii ca sănătate, educație și sustenabilitate.
Cum se desfășoară programul?
Cei interesați se pot înscrie în accelerator aiciîn perioada 11 septembrie – 24 octombrie 2024. Selecția și anunțarea participanților va avea loc între 7 și 8 noiembrie. Antreprenorii admiși în Impact Creators se vor reuni în cadrul unui kick-off meeting online în 22 noiembrie.
În program vor fi selectate 20 de startupuri, care vor participa la două zile intense de bootcamp, desfășurate la București, în 4 decembrie 2024 și 23 ianuarie 2025. Pitch Day are loc în 5 februarie 2025, la care vor participa doar șapte startupuri care s-au evidențiat în program. Unul dintre aceste startupuri are oportunitatea să securizeze o rundă de finanțare de până la 100.000 de euro de la PurposeTech.
„Impact Hub Bucharest intră într-o nouă etapă de consolidare a ecosistemului antreprenorial local, explorând posibilități de finanțare pentru startupurile aflate în căutarea unor runde de investiții. Prin parteneriate strategice cu fonduri de investiții, ne propunem să oferim antreprenorilor din România și nu numai, mai multe perspective și oportunități. Împreună cu PurposeTech, am creat acest program de accelerare care include o importantă oportunitate de investiție pentru afacerile cu impact. În plus, Impact Creators vine cu un beneficiu esențial, pe care ne dorim să îl replicăm pe viitor și în alte programe asemănătoare: sprijinul nostru continuă și după finalizarea programului de accelerare, oferind antreprenorilor o atenție sporită pe termen lung”, a spus Vlad Craioveanu, CEO & Cofondator Impact Hub Bucharest.
Beneficiile Impact Creators
Participanții admiși în program vor avea parte de un pachet semnificativ de beneficii, care să îi ajute în dezvoltarea afacerilor lor. În primul rând, vor avea parte de workshopuri dedicate, în care primesc feedback în timp real, legat de iterația produselor și perfecționarea acestora. Vor putea să învețe în ritm propriu, pentru că vor primi acces gratuit la cursurile Startarium eXperience pe toată durata programului. Impact Creators le oferă participanților șansa de a se conecta cu alți antreprenori și potențiali investitori.
De-a lungul mai multor săptămâni intensive, antreprenorii vor aprofunda elemente esențiale pentru dezvoltarea afacerii, de la crearea unui model de afaceri solid, până la stăpânirea strategiilor eficiente de marketing.
În plus, Impact Hub Bucharest asigură sprijin suplimentar afacerii care a securizat investiția și după finalizarea acceleratorului. Startupul va primi asistență personalizată dedicată timp de șase luni (consultanță juridică, financiară, de marketing și vânzări), un abonament de membru în spațiul de cowork al Impact Hub Bucharest, acces la diverse evenimente de comunitate, mentorat 1:1 cu un antreprenor de impact, oportunități suplimentare de pitching cu alți investitori și conexiuni în industrie.
Programul Impact Creators are și o taxă de participare de 229 euro + TVA pentru startupurile selectate în program.
Toate informațiile suplimentare despre program, regulamentul și formularul de înscriere pot fi găsite pe pagina oficială a Impact Creators aici.