Aproape jumătate dintre profesorii care predau în sistem simultan sunt nemulțumiți de implicarea autorităților locale
Studiu World Vision România
Studiul „Evaluarea problemelor educaționale ale învățământului simultan”, realizat cu sprijinul Lidl România, oferă prima analiză detaliată a impactului acestui sistem asupra accesului la o educație de calitate. Învățământul simultan, prevalent în mediul rural, presupune predarea simultană către elevi din clase diferite, grupate în funcție de nivel – fie două (Simultan II), trei (Simultan III) sau chiar patru clase (Simultan IV) în aceeași sală de clasă.
- Aproape o treime dintre cadrele didactice din învățământul simultan consideră că acest sistem oferă doar servicii educaționale minimale.
- Principalii factori care împiedică profesorii și învățătorii din învățământul simultan să își desfășoare activitatea în bune condiții sunt lipsa materialelor didactice adecvate pentru acest tip de predare (58%) și lipsa suportului informațional (53%).
- Peste o treime dintre profesori întâmpină dificultăți legate de distanța mare până la școală (39%) și lipsa mijloacelor de transport care să le permită deplasarea până la școală (41%).
- Două treimi dintre cadrele didactice intervievate (65%) consideră că sărăcia gospodăriilor de proveniență a copiilor este principala barieră în calea performanței acestora în învățământul simultan. Jumătate dintre cadrele didactie (50%) consideră că implicarea copiilor în activități casnice le afectează performanțele școlare.
- 40% dintre cadrele didactice din învățământul simultan sunt nemulțumite de implicarea autorităților locale în determinarea familiilor să își înscrie/trimită copiii la școală, dar și în asigurarea unei soluții de transport pentru copiii aflați în zone izolate, sau la distanța mare de unitatea școlară.
- 65% dintre cadre didactice consideră că învățământul simultan este benefic pentru copiii înscriși pentru că le oferă totuși o șansă (singura în fapt) de a avea acces la educație la nivelul curriculei naționale.
- Matematica (70%) și limba română/citirea (27%) sunt considerate cele mai dificile materii în predarea simultană.
Metodologia utilizată în cadrul studiului a fost de tip cantitativ, prin anchetă pe bază de chestionare aplicate în rândul învățătorilor și profesorilor diriginți din clase de simultan. Eșantionul rezultat a avut un volum de 402 respondenți, cadre didactice din învățământul simultan, iar studiul are reprezentativitate națională.
În acest context, World Vision România lansează noua abordare a proiectului Pâine și Mâine, dedicat în noul an școlar exclusiv elevilor ce studiază în regim simultan.
După un apel public către școli, 19 unități de învățământ din 12 județe au intrat în program, mai exact 1.030 de elevi de școală primară care învață în sistem simultan.
„Învățământul simultan este durerea surdă a școlii de la sate de prea mult timp. Chiar dacă această formă de învățământ este cunoscută de către decidenții naționali ca fiind deficitară și este percepută ca problematică de către toți actorii sistemici, inclusiv de către cadrele didactice. Ultimele trei decenii nu au generat încă intervenții în domeniu care să propună soluții sau alternative pentru cei peste 110.000 de copii care sunt beneficiarii acestui sistem. Învățământul simultan este o soluție de avarie, dar cerințele educaționale sunt aceleași ca și pentru învățământul obișnuit, inclusiv elementele de evaluare a performanței elevilor.
Cel mai trist este că acest sistem vine la pachet cu un grad foarte mare de sărăcie al elevilor beneficiari, ceea ce le afectează cu atât mai mult performanțele școlare. Tocmai de aceea, World Vision România își direcționează programul de masa caldă și educație remedială către școlile din simultan, pentru o intervenție complexă acolo unde este cea mai mare nevoie.”, a declarat Mihaela Nabăr, directorul executiv al fundației World Vision România.
Problemele cu care se confruntă cadrele didactice din învățământul simultan
Pentru aproape o treime dintre cadrele didactice din învățământul simultan perspectiva generală asupra avantajelor oferite de învățământul simultan copiilor este cea de servicii minimale educaționale: copiii pot interacționa cu alți copii, copiii au posibilitatea de a acumula câteva informații. 65% dintre cadre didactice consideră că învățământul simultan este benefic pentru că le oferă totuși o șansă (singura în fapt) de a avea acces la educație pentru copii din zone afectate de depopulare severă, în condițiile lipsei facilităților de transport.
Pentru majoritatea cadrelor didactice principalii factori de blocaj care împiedică profesorii și învățătorii din învățământul simultan să își desfășoare activitatea în bune condiții vizează lipsa materialelor didactice adecvate pentru acest tip de predare (58%) și lipsa suportului informațional (53%), respectiv a lucrărilor metodice de specialitate care să ofere suport cadrului didactic în adaptarea cerințelor programei școlare la realitățile învățământului simultan.
41% dintre cadrele didactice resimt, chiar la câțiva ani de la debutul în învățământul simultan, lipsa experienței în acest tip de activitate didactică. La această pondere se adaugă lipsa recomandărilor curriculare (40%), respectiv a lucrărilor deficitul de pregătire particulară pentru cadrele didactice care profesează într-un astfel de sistem educațional (34%). Mai mult de o treime dintre cadrele didactice intervievate menționează ca principale dificultăți cu care se confruntă sunt distanța mare până la școală (39%) și lipsa mijloacelor de transport care să permită deplasarea cadrului didactic până la școală (41%).
Avantajele financiare oferite nu sunt în măsură să acopere cheltuielile cu deplasarea zilnică și durata de timp care este pierdută de către cadrul didactic pentru deplasare. Din acest motiv, în cazurile cadrelor didactice navetiste (41% dintre respondenți) procesul didactic suferă perturbări frecvente generate de cauze diverse de la fenomene meteo care, coroborate cu starea precară a infrastructurii de transport pe timpul iernii sau al toamnei, aduc întârzieri în deplasarea profesorului cu autoturismul personal, până la dereglări în programul mijloacelor de transport în comun acolo unde acesta există.
”Nu mai avem învățător, nu avem asistentă medicală, nu avem asistent social, nu mai avem pe nimeni de aici din sat. Doar preot. De aceea am rămas doar câțiva și o să dispărem și aceștia. Tinerii pleacă atunci când văd că aici nu mai vine nimeni. Dacă am avea bani să construim o casă cu trei camere: pentru învățător, pentru asistentă medicală și pentru asistentul social, să nu mai facă naveta. Să stea aici. Și poate ar mai fi o șansă pentru noi. Sau măcar cineva să dea cineva o parte din bani că mai punem și noi mână de la mână. Avem nevoie de învățători și profesori aici din sat ca de aer. Înțelegem asta și cerem, rugăm pentru ajutor!” a declarant un viceprimar din mediul rural.
Majoritatea cadrelor didactice intervievate predau în sistem simultan III sau IV, respectiv cu trei sau patru nivele de educație în clasă
Principalele dificultăți pe care cadrul didactic la resimte în activitatea sa la catedră au în vedere în primul rând gestionarea timpului (52% dintre respondenți), captarea atenției copiilor, transmiterea informațiilor și interacțiunea cu ei. În condițiile nevoii de a transmite în aceeași unitate de tip trei până la cinci conținuturi informaționale, de multe ori slab corelate între ele, procesul de pregătire și gestionare a lecției este o provocare pentru cele mai multe cadre didactice (46%).
”De când am venit aici ca învățătoare am cerut la inspectorat și la toate întâlnirile pe care le-am avut la nivel de județ: dați-mi să văd un plan de lecție model pentru învățământul simultan cu copii de la clasa 0 la clasa a IV-a, dați-mi și mie, vă rog, un exemplu de bună practică în care să împac și programa și predarea în simultan. Nimeni nu mi-a dat nimic. Și eu am vrut să abandonez și să plec, că simt că efectiv nu reușesc să fac treabă: pe unul să-l învăț să țină creionul în mână, pe celălalt mulțimi, pe al treilea ecuații cu două necunoscute. Să vină cineva să mă învețe cum se face treaba asta într-o singură oră cât să plece fiecare din ei cu lecția învățată din clasă. Mi-e milă de ei. Mi-e milă și de mine câteodată. Nici nu poți să îi ții mai mult la școală că le e foame și vine și părintele și îți face scandal. Și pe bună dreptate.” a declarat una dintre învățătoarele intervievate.
Matematica și limba română (citirea), cele mai dificil de predat în simultan
Fiecare dintre lecțiile gestionate în regim simultan are un grad ridicat de dificultate. Însă, din curricula școlară cadrele didactice au evidențiat două materii care se remarcă prin dificultate de la prima clasă a ciclului primar până la ultima a ciclului gimnazial, respectiv cele două materii care constituie baza Evaluării naționale: matematica în primul rând (70%) și limba română/ citirea (27%).
Sărăcia, principala barieră pentru copiii din sistemul simultan
Două treimi dintre cadrele didactice intervievate (65%) consideră că sărăcia gospodăriilor de proveniență a copiilor este principala barieră în calea performanței acestora în învățământul simultan. În cele mai multe dintre gospodăriile cu grad ridicat de sărăcie copiii sunt principalele victime ale condițiilor de viață precare. Lipsa rechizitelor școlare menționată de 49% dintre cadrele didactice particularizează doar acest aspect al sărăciei acute indicând oportunitatea unei intervenții punctuale care să vină în sprijinul acestor copii.
”Copiii sunt foarte sărăcuți aici la noi și îmi este foarte milă de ei, că nu au nicio vină. Își împart câte trei frați aceeași pereche de ghete ca să vină la scoală când plouă, ca restul au doar papuci, îi vezi cu hăinuțele rupte, cu mâinile și năsucurile murdare. Mi-e milă de ei să-i văd cum vin înghețați de frig, să îi știu cum stomăcuțurile goale, unii dintre ei și cu vreo vânătaie de la vreun părinte alcoolic. Cum să-i cert că nu și-au făcut temele când el n-are nici masă ca lumea acasă pe care să scrie? Cum să vreau să aibă caiete curate când el nici creion nu are sau pix? El vine micuțul de drag la școală, că speră să-i fie mai bine în viață și să scape de sărăcia din casa de acum. Dar pentru cei mai mulți visul asta este rapid spulberat.” a declarat o învățătoare care predă în învățământul simultan.
Jumătate dintre cadrele didactice (50%) au menționat ca factor de blocaj al performanțelor școlare implicarea copiilor (chiar de la vârste foarte mici, din ciclul primar) în activități casnice, în special munca în agricultură sau pentru creșterea animalelor, inclusiv muncă remunerată cu ziua în comunitate și activități de îngrijire a fraților mai mici și a gospodăriei. 40% dintre cadrele didactice din învățământul simultan sunt nemulțumite de implicarea autorităților locale în determinarea familiilor să își înscrie/trimită copiii la școală, dar și în asigurarea unei soluții de transport pentru copiii aflați în zone izolate sau la distanța mare de unitatea școlară.
Soluții și intervenții direct de la cadrele didactice care predau în simultan
Cadrele didactice participante la sondajul de opinie au nevoie imperativă de materiale didactice care să poată fi utilizate în procesul de predare și care să permită accesarea simultană a copiilor de vârste diferite pentru ani educaționali diferiți (60%), de cursuri de pregătire suplimentară pentru învățământul simultan (56%) și de lucrări metodice de specialitate. Majoritatea cadrelor didactice solicită sporuri și compensații suplimentare din punct de vedere financiar, mai ales pentru acoperirea cheltuielilor de transport către unitățile școlare.
Două treimi dintre cadrele didactice intervievate (61%) consideră că schimbarea metodei de predare, cu tot ceea ce include ea (schimbare curriculară, schimbare de metodologie de lucru, metode și tehnici, obiective didactice și indicatori de performanță) este cea mai bună soluție pentru copiii din zonele în care acum se utilizează învățământ simultan.
Solicitările cadrelor didactice participante la studiu pentru Ministerul Educației:
- să dezvolte și să implementeze politici și măsuri pentru a asigura că toți elevii au acces echitabil la educație și că niciun elev nu este marginalizat sau exclus din acest proces din cauza resurselor sau a altor factori socio-economici.
- să implementeze sisteme eficiente de monitorizare și evaluare a performanței învățământului simultan, pentru a identifica și remedia problemele și pentru a asigura calitatea și eficacitatea acestuia.
- să investească în cercetare și inovare pentru a identifica cele mai bune practici în educația simultană și pentru a dezvolta noi tehnologii și abordări pedagogice care să sprijine acest tip de învățare.
- să ofere informații clare și actualizate despre politicile și procedurile legate de învățământul simultan și să mențină o comunicare deschisă și transparentă cu toate părțile implicate, inclusiv elevi, părinți, cadre didactice și comunitatea în general, ar trebui să ofere orientări clare și standarde curriculare pentru învățământul simultan, care să ajute la alinierea materialelor didactice și a metodologiilor de predare la nevoile și obiectivele de învățare specifice acestui mod de predare.
Noua abordare a programului „Pâine și Mâine”, dedicat învățământului simultan
World Vision România lansează noua abordare a proiectului “Pâine și Mâine”, dedicat în noul an școlar exclusiv elevilor care învață în regim simultan. După un apel public către școli, 19 unități de învățământ din 12 județe au intrat în program, mai exact 1.030 de elevi de școală primară. Astfel, în noul an scolar prin noua abordare, pe lângă masa caldă oferită elevilor și cele două ore de educație remedială, proiectul va include:
- realizarea unei evaluări aprofundate la nivelul unității de învățământ, a elevilor și respectiv al cadrelor didactice care vizează înțelegerea unor aspecte legate de infrastructura școlară, situația si vulnerabilitățile elevilor și a familiilor acestora, dar și o întelegere a situatiei actuale legate de predarea în simultan.
- Desfășurarea unor cursuri de formare dedicate cadrelor didactice care predau în simultan pentru a veni în sprijinul lor, pentru îmbunătățirea actul de predare în regim simultan și completarea informațiilor.
- Dotarea scolilor, acolo unde este cazul, cu aparatură digitală si pregatirea cadrelor didactice pentru integrarea digitalizării în procesul de predare.
- Școala Părinților cu focus pe educatie, nutriție și sănătate.
- Activități de educație non formală pentru elevi pe tot parcursul anului și pe perioada verii în timpul școlii de vară.
World Vision România împreună cu Lidl derulează de opt ani programul “Pâine și Mâine”
Rezultatele programului:
- jumătate dintre şcoli raportează o prezenţă a copiilor de 99%, iar o treime de 100%;
- 74% apreciază că prezenţa la şcoală a copiilor a crescut cu mai mult de 40%;
- 85% dintre copii şi-au îmbunătăţit rezultatele la matematică, iar 82% la limba română.