Dora Constantinovici (www.b1tv.ro)
Examinând diferitele sisteme politice și economice introduse de colonizatorii europeni, Daron Acemoglu, Simon Johnson și James A. Robinson au reușit să demonstreze o relație între instituții și prosperitate. Ei au dezvoltat, de asemenea, instrumente teoretice care pot explica de ce diferențele dintre instituții persistă și cum se pot schimba instituțiile.
De ce unele țări sunt bogate și altele sărace
Cele mai bogate 20% dintre țările lumii sunt acum de aproximativ 30 de ori mai bogate decât cele mai sărace 20%. În plus, diferența de venituri dintre cele mai bogate și cele mai sărace țări este persistentă; deși cele mai sărace țări s-au îmbogățit, nu le ajung din urmă pe cele mai prospere.
Laureații din acest an au găsit dovezi noi și convingătoare pentru o explicație pentru acest decalaj persistent – diferențele în instituțiile unei societăți.
Acemoglu, Johnson și Robinson au examinat colonizarea de către europeni a unor mari părți ale globului. O explicație importantă pentru diferențele actuale de prosperitate o reprezintă sistemele politice și economice pe care colonizatorii le-au introdus sau au ales să le păstreze începând cu secolul al XVI-lea.
Ei au demonstrat că acest lucru a dus la o inversare a norocului. Locurile care erau, relativ vorbind, cele mai bogate la vremea colonizării sunt acum printre cele mai sărace.
În plus, au folosit, printre altele, cifrele mortalității pentru colonizatori și au găsit o relație – cu cât mortalitatea este mai mare în rândul colonizatorilor, cu atât PIB-ul pe cap de locuitor de astăzi este mai scăzut. De ce se întâmplă asta? Răspunsul este mortalitatea coloniștilor – cât de „periculos” era să colonizezi o zonă – a afectat tipurile de instituții care au fost înființate.
Economiștii au dezvoltat, de asemenea, un cadru teoretic inovator care explică de ce unele societăți se blochează într-o capcană cu ceea ce laureații numesc instituții extractive și de ce este atât de dificil să scape din această capcană.
Totuși, ele arată că schimbarea este posibilă și că se pot forma noi instituții. În anumite circumstanțe, o țară se poate elibera de instituțiile sale moștenite pentru a instaura democrația și statul de drept. Pe termen lung, aceste schimbări conduc, de asemenea, la reducerea sărăciei.
Acesti economisti nu reusesc sa explice de ce „democrația și statul de drept” NU sunt o solutie in China, desi in mod evident China comunista e o tara bogata.
Presupunand ca in China ar fi cazut regimul comunist dupa demonstratiile din Piata Tienanmen 1989, ne imaginam ca tara ar fi urmat parcursul Rusiei (urmasa URSS) trecand printr-o perioada de criza economica in anii 1990 – 2000 si recuperand dupa anii 2000, dar in niciun caz nu ar fi ajuns unde este azi:
– Huawei – firma de top in smartphone-uri si automobile electrice
– TCL – numarul 2 la vanzari de televizoare destepte (dupa Samsung, dar depasind LG)
– BYD – depasind Tesla la vanzari de masini electrice etc.
China mai uimeste lumea printr-o alta fateta:
din pozitia de puterea economica numarul 2 (dupa SUA) ea nu arata semne ca ar deveni un hegemon al Asiei sau al lumii, nu intreprinde invazii in tari straine si schimbari de regimuri, intr-un cuvant nu face ceea ce puterea ei i-ar permite sa faca.
In schimb face cooperare economica cu tarile africane unde construieste infrastructura cu care aceste tari vor putea trece de la nivelul de „extractori si exportatori de materii prime” la nivelul de „prelucratori de materii prime si exportatori de produse finite”.
Si nu pune conditii politice pentru ajutorul oferit,
spre deosebire de UE care, pentru miliardele de euro nerambursabile oferite Romaniei,
ne controleaza politica interna si externa.
China este inca un mister nedeslusit.