Se mai face film de artă astăzi? Răspuns: din când în când.
Se mai uită lumea la el? Răspuns: ”foarte din când în când” (sic!): doar doi utilizatori au bifat pe Cinemagia că au văzut filmul.
Trebuie să disperăm? Judecaţi şi dvs.
”Mes provinciales” (tradus la noi ”Educaţie la Paris”) este un film contemporan (producţie 2018) al regizorului Jean-Paul Civeyrac (Ni d’Ève, ni d’Adam, Fantômes, A travers la fôret, Des filles en noir) despre artă, artist şi condiţia acestuia, într-o lume care şi-a pierdut busola.
Etienne este un tânăr cineast care, în căutarea împlinirii visului său, de a realiza un film de valoare, pleacă la Paris, unde se gândea că îşi are sălaşul adevărata artă. Ajuns acolo, va da peste tineri ca şi el, animaţi de pasiune pentru film, pentru viaţă, care îşi pun probleme legate de salvarea omenirii.
Însă, în acelaşi timp, este o lume contradictorie, care poate fi şi frivolă, de ”salvare a aparenţelor”.
Oarecum, Etienne trăieşte o poveste asemănătoare cu Dorian Gray al lui Wilde (fiind înzestrat şi cu o frumuseţe aparte), însă, spre deosebire de acesta, nu decade, chiar dacă are felurite aventuri, ci îşi păstrează idealismul şi principiile.
Puţin derutant în filmul lui Jean-Paul Civeyrac este că unele dialoguri sunt profunde, dau de gândit, sau apelează la citate memorabile, în special din clasici, iar altele sunt ”standard”, superficiale, dar e posibil să recurgă la ele tocmai pentru a descrie acea lume preocupată să salveze aparenţele, de care am amintit anterior.
O mare calitate a peliculei cineastului francez este că prezintă tipologii umane foarte diferite (şi credibile), de exemplu un rol important îl joacă Mathias, un alt cineast despre care toată lumea spunea că este de talent, un tip inteligent, fără îndoială, dar care avea o atitudine agresivă, îi ”desfiinţa” pe ceilalţi, părea arogant şi dur. De multe ori, pe bună dreptate (Etienne, căzut la rândul său în ”plasa” acestuia, continuă să creadă în el), alteori putem crede că nu se putea întrerupe din acest joc al superiorităţii.
Despre evoluţia ulterioară a lui Mathias nu spun mai multe, pentru a nu strica surpriza celor care nu au văzut filmul.
Fetele din viaţa lui Etienne sunt elevate, obişnuite cu mediul artistic, dar uşor frivole, iar eroul pare descumpănit de lumea care îl înconjoară şi se îndoieşte deseori de valoarea propriilor creaţii, de faptul că va reuşi cu adevărat să scrie un scenariu deosebit şi să facă un film de referinţă.
Unele dintre personaje au afinităţi legate şi de atitudini sociale sau politice, dar nu aceasta este tema filmului, ci găsirea unui sens existenţial, în paralel cu împlinirea artistică.
Deşi uneori pare că alunecă în comun, filmul lui Civeyrac este în mod clar un film de artă, adresat intelectualilor, neavând mai nimic din frământările omului simplu, incapabil să-şi pună întrebări existenţiale, şi marele său merit este că reprezintă rodul unui suflet sensibil, chiar romantic, eroul său dorindu-şi în permanenţă să rămână fidel unor principii morale, să nu se dezică de el însuşi, lucru care rezultă şi dintr-un citat care apare de mai multe ori în film.
O peliculă pe care am notat-o cu 8 (îi lipseşte totuşi ceva pentru a fi cu adevărat capodoperă), dar pe care o apreciez ca o reală reuşită, mai ales în contextul zilelor de astăzi, când totul este plin de efecte speciale şi (nu în ultimul rând) de idei preconcepute.
