Decalajul între maternitățile din țară trebuie corectat
Maternitățile pot fi dotate cu aparatură medicală vitală, nelăsând banii la dispoziția statului
Anchetă Salvați Copiii România
Accesul precar la servicii medicale, disparitățile în ceea ce privește dotarea maternităților și secțiilor de pediatrie din țară cu aparatură medicală necesară, precum și vulnerabilitățile induse de sărăcie fac ca România să fie în continuare în fruntea topului privind mortalitatea infantilă, la nivelul UE. Astfel, dintre cele 1.115 decese la copii sub vârsta de 5 ani, în 2023 (date semidefinitive INS), 636 s-au înregistrat în mediul rural. Organizația Salvați Copiii România avertizează că decalajul dintre rural și urban este foarte mare: în timp ce, în anul 2023, în mediul urban au funcționat 13,7 mii de cabinete medicale independente de specialitate, în rural, numărul acestora a fost de 17,3 ori mai mic (793 de cabinete). În anul 2023, rata mortalității infantile în mediul rural a fost de 6,9 la mia de copii născuți vii, peste media pe țară, de 5,8 la mie (date semidefintive INS). Salvați Copiii România lansează un apel către companiile din România de a direcţiona 20% din impozitul pe profit către o cauză vitală: dotarea cu echipamente a maternităţilor şi secţiilor de nou-născuţi din România.
Cum stăm:
- Cheltuielile cu sănătatea pe cap de locuitor din România au reprezentat mai puțin de jumătate din media UE (1.626,57 euro în România față de media UE de 3.684,55 euro – Eurostat). În general, îngrijirea primară continuă să fie subutilizată, în timp ce serviciile spitalicești sunt suprasolicitate.
- Sistemul de sănătate rămâne foarte centrat pe spitale, cu cheltuieli relativ mari pentru spitale și un număr foarte ridicat de paturi (7,2 la 1000 de locuitori în 2021), în comparație cu media UE (4,8 la 1.000). Distribuția unităților medicale și a medicilor în România este inegală între zonele rurale și cele urbane, serviciile medicale mobile furnizate direct în comunități pot face diferența între depistarea precoce a unei boli și complicațiile severe. Numărul locuitorilor care îi revin unui medic de familie este cu 50% mai mare în mediul rural față de mediul urban (2312 locuitori în rural față de 1157 în urban/medic de familie).
- Deși sistemul de asigurare socială de sănătate este obligatoriu, aproximativ 25% din populație a rămas neasigurată în 2022 – în special în zonele rurale.
Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România, a vorbit despre importanța serviciilor sociale integrate în comunitățile vulnerabile: “România rămâne o țară a inegalităților sociale și asta înseamnă acces discriminatoriu la servicii medicale. Este imperios necesar să întărim maternitățile, secțiile de terapie intensivă neonatală și secțiile de pediatrie din întreaga țară, pentru ca dreptul la viață să nu fie unul îngrădit. Programul de dotare a maternităților și secțiilor de terapie intensivă neonatală este unul prioritar pentru Salvați Copiii. Am făcut muncă de pionierat în domeniu și, după 14 ani, programul a devenit unul amplu, atât în comunitățile vulnerabile, cât și în ceea ce privește întărirea capacității spitalelor în salvarea și îngrijirea nou-născuților”.
Pentru că viața unor copii care se luptă să trăiască depinde de investiția pe care o facem în maternități, Salvați Copiii România lansează un apel către companiile din România de a direcţiona 20% din impozitul pe profit către o cauză vitală: dotarea cu echipamente a maternităţilor şi secţiilor de nou-născuţi din România. Persoanele juridice care doresc să sprijine acest demers pot completa online, simplu și rapid contractul de sponsorizare disponibil aici sau îl pot descărca de pe site-ul salvaticopiii.
Potrivit Codului Fiscal, puteți sponsoriza Organizația Salvați Copiii, înregistrată în Registrul entităților pentru care se acordă deduceri fiscale, conform Legii nr. 32/1994, cu modificările și completările ulterioare. Sumele aferente sponsorizărilor se scad din impozitul pe profit datorat la nivelul valorii minime dintre următoarele: 0,75% din cifra de afaceri, respectiv 20% din impozitul pe profit datorat.
Nevoi urgente
Pentru anul 2025, peste 35 de unități medicale au solicitat sprijinul Organizației Salvați Copiii pentru programe ample de reabilitare și modernizare și de dotare cu echipamente medicale performante pentru monitorizarea și evaluarea nou-născutului, reanimare neonatală și ventilație, echipamente specifice pentru susținerea tratamentului intravenos, a alimentației enterale și parenterale, echipamente de specialitate, dar și mobilier specific.
Totodată, Organizaţia Salvaţi Copiii România a demarat lucrările de renovare și dotare a Maternității Polizu din București, unul dintre cele mai complexe proiecte de susținere a sistemului medical din România. Astfel, vor fi modernizate și dotate cu aparatură medicală performantă Secția de Terapie Intensivă, Blocul Operator, Secția Obstetrică Ginecologie 4 și Secția Neonatologie, costurile totale ridicându-se la peste 3.000.000 de Euro. Ultimele modificări de renovare în Blocul Operator și Secția ATI fiind realizate în urmă cu 40 de ani, este nevoie să fie refăcute toate circuitele și modernizate spațiile, astfel încât să ofere siguranță pacientelor.
Anual, medicii efectuează aproximativ 3.200 de intervenții în Blocul Operator, dintre care peste 1.200 sunt intervenții majore, cu un grad ridicat de complexitate. În Secția de Terapie Intensivă și Blocul Operator ajung anual aproximativ 5.000 de paciente pentru intervenții chirurgicale complexe, de la sarcinile cu risc crescut până la patologii din sfera oncologică.
„Modernizarea secțiilor, progresele tehnologice care implică echipamente performante și proceduri delicate, salvatoare de viaţă, dublate de profesionalismul echipei medicale pasionate și dedicate, sunt vitale pentru micuţii pacienţi și pentru pacientele noastre. Schimbarea mediului și oferirea unui spațiu mai prietenos și completarea echipamentelor deja existente vor susține misiunea noastră de a fi aproape de marii și micii pacienți!”, spune managerul spitalului Conf. Dr. Toader Daniela Oana.