Încep acest articol cu câteva aforisme expuse aleatoriu, nu într-o anumită ordine valorică: “Muzica este o armonie agreabilă în onoarea lui Dumnezeu şi o desfătare permisă sufletului.” (Johann Sebastian Bach); “Cântă şi mergi mai departe. La capătul drumului te aşteaptă Dumnezeu.” (Sfântul Augustin); “Mă bucură faptul că pot comunica cu bunul Dumnezeu prin muzica mea. Pentru că sunt un om profund religios, un simplu şi umil credincios, dar unul dintre cei mai fervenţi, toate le fac cu credinţă şi iubire pentru El.” (George Enescu); “Când asculţi pe Bach vezi cum se înfiripă Dumnezeu. Căci muzica lui este generatoare de Divinitate. O viziune plastică a fiinţei divine ţi se desfăşoară în faţă şi creşte Dumnezeu sub ochii tăi.” (Emil Cioran); “Muzica a fost scrisă de Dumnezeu şi apoi de mine.” (Giacomo Puccini); “Numeroase căi duc la Dumnezeu, dar eu am ales-o pe cea a dansului şi a muzicii.” (Jalāl ad-Dīn Muhammad Rūmī); “Muzica face pe om să iasă din el însuşi şi din lume; ea îl înalţă deasupra lui însuşi şi a lumii, fiind cea mai frumoasă revelaţie a lui Dumnezeu.” (Johann von Wolfgang Goethe); “Pasărea cântă şi nu ştie că ea cântă. Omul cântă şi ştie că el cântă. Sfântul cântă şi ştie că Dumnezeu este cel care cântă în el.” (Henri Le Saux); “Nu îmi place omul care nu iubeşte muzica. Nu este invenţia noastră: este un dar din partea lui Dumnezeu. O aşez alături de teologie.” (Martin Luther).
Într-un studiu al lui Cristian Caraman publicat în 2012 sub titlul “Rolul muzicii sacre în transformarea societăţii”am identificat câteva judecăţi de valoare considerând că ar merita să le aduc la cunoştinţa cititorilor mei. În opinia autorului muzica poate fi plasată în cadrul a trei mari caracteristici: extatic, simbolic şi retoric: i) Dimensiunea extatică a muzicii este o reacţie subliminală vis-à-vis de mişcare şi ritmuri ce conduc spre transformări psihice; ii) Puterea simbolică a muzicii a fost exprimată de scriitorii Creştinismului Timpuriu care integrau tiparele muzicii, ca de altfel şi ale altor arte ca parte a marii Simfonii a ordinii iniţiate şi susţinute de Dumnezeu – simbolic, cel mai mare dintre toţi compozitorii, creatorul Universului Universurilor. Muzica făcută de oameni este un simbol al tiparului infinit de grandios al Creaţiei lui Dumnezeu. Acceptarea acestei dimensiuni mistice a muzicii are consecinţe importante pentru Creştinism; iii) Un ultim aspect este legat de funcţia liturgică a muzicii sacre, precum şi de destinaţia ei în cadrul închinării religioase. “Închinarea este o caracteristică fundamentală a omului de celebrare a perfecţiunii divine care începe odată cu privilegiul descoperirii lui Dumnezeu.”.
În continuare voi evoca relaţiile de creativitate artistică dintre o serie de mari muzicieni ai lumii şi Sacralitate: *Orlando Di Lasso (1532-1594): Madrigalul Lagrime di San Pietro, 12 Motete reunite sub titlul Prophetiae Sybillarum, cei 7 Psalmi Penitenţiali ai lui David. *Giovanni Pierluigi da Palestrina (1525-1594): Missa sine nomine. *Johann Sebastian Bach (1685-1750): Cantatele Magnificat, Pătimirile după Matei şi Missa în si minor, Oratoriul de Crăciun, Oratoriul de Înălţare, Oratoriul de Paşti. Bach îşi începea fiecare compoziţie cu rugăciunea “Iisuse, ajută-mă!” şi o sfârşea prin inscripţia “Numai pentru slava lui Dumnezeu!”. *Ludwig van Beethoven (1770-1827): Missa Solemnis op. 123 în Re major. *Georg Friedrich Händel (1685-1759): Oratoriile Messiah, Halleluja, Israel în Egipt, Saul, Samson, Iuda Maccabeul, Solomon. *Joseph Haydn (1732-1809): Missa Brevis, Missa Celensis in honorem Beatissimae Virginis Mariae, Missa Sancti Nicolai. *Franz Schubert (1797-1828): 7 Misse, un Oratoriu, un Recviem. *Carl Maria von Weber (1786-1826): Missa Sancta no. 1 şi Missa Sancta no. 2. *Luigi Cherubini (1760-1842): Credo a capella (pentru 8 voci şi orgă), Missa Solemnis în D minor, Requiem în C minor (pentru cor mixt). *Wolfgang Amadeus Mozart (1756-1791): Recviem în Re minor, Misse, Cantate, Motete. *Georg Philipp Telemann (1681-1767): Oratoriile Pătimirile lui Iisus, Moartea lui Iisus, Învierea şi Înălţarea lui Iisus, Judecata de Apoi.*Hector Berlioz (1803-1869): Grande Messe des Morts, Recviem, Te Deum pentru 1000 de executanţi, La Fuite en Egypt, L’Enfance du Christ.*Felix Mendelsohn (1809-1847): Oratoriile Elias şi Sfântul Paul; Psalmul pentru cor şi orchestră Non nobis, Domine, Cantata simfonică Lobgesang/Imn de laudă, creaţia Hear my prayer. *Giuseppe Verdi (1813-1901): Messa da Requiem, Quatro pezzi sacri/Ave Maria, Stabat Mater, Laudi alla Vergine Maria, Te Deum. *Charles Gounod (1818-1893): Recviem, Te Deum, 2 Misse, Imn, Cantatele Redemption, Mors et Vita. *Giacomo Puccini (1858-1924): Ave Maria. *Anton Bruckner (1824-1896): 3 Mari Mise şi un Te Deum; *Johannes Brahms (1833-1897): Recviem german op. 45. *Piotr Ilici Ceaikovski (1840-1893): Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, op. 41. *Serghei Rahmaninov (1873-1943): Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, op. 31, Vigiile nocturne, op. 37 (contribuţie la muzica ortodoxă rusă). *Béla Bartók (1881-1945): Cantata Profană pentru tenor, bariton, cor mixt şi orchestră (pe textul unei vechi colinde româneşti culese din Transilvania). *Igor Stravinsky (1882-1971): Canticum Sacrum, A Sermon, a Narrative and a Prayer, Requiem, Canticles, Cantata Threni/Lamentationes Jeremiae Prophetae. *Arthur Honegger (1892-1955): Simfonia Liturgică, Psalmul dramatic Regele David ş.a.
De asemenea, în veacurile al XIX-lea şi al XX-lea au existat remarcabile tradiţii româneşti de muzică religioasă reprezentate de: *Anton Pann (1796-1854): tipăriturile intitulate Versuri musiceşti ce se cântă la naşterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi la alte sărbători ale anului, Noul Doxastar, Privighierul, Rânduiala Sfintei şi Dumnezeieştei Liturghii, Prohodul Domnului. *Dimitrie Suceveanu (1820-1898): cărţile de “muzichie” Teoreticonul, Anastasimatarul, Imologhionul; lucrările de muzică psaltică Idiomelariul, Întâmpinarea Domnului. Slava Laudelor şi Slava Sfântului Constantin. *Ciprian Porumbescu (1853-1883): lucrarea corală Tatăl nostru, cântecul Altarul Mănăstirii Putna. *Gavriil Musicescu (1847-1903): Înnoieşte-te, noule Ierusalime!, Antifonul Special (la sărbătorile împărăteşti). *Gheorghe Cucu (1882-1932): lucrările corale Cântările Sfintei Liturghii (cuprinzând un Imn Heruvic), Prohodul Domnului pentru cor mixt, Catavasiile Întâmpinării Domnului – Curata, Nu pricep, De frumuseţea Fecioriei Tale, Milueşte-mă, Dumnezeule!, Colindul de Florii “Doamne Iisuse Hristoase”. *Dumitru Georgescu-Kiriac (1866-1928): lucrările corale religioase ce valorificau vechi melodii bizantine: Liturghia psaltică; Axionul Învierii; Îngerul a strigat; Cântările Liturghiei pentru copii şi popor. *Ioan D. Chirescu (1889-1980): cântarea Mărire Ţie, Doamne!. *Trifon Lugojan (1874-1948): cântările bisericeşti Liturghia pentru cor mixt, Cele Opt Glasuri la Vecernie, 24 Colinde redactate pentru 2 şi 3 voci, Strana, 70 Cântări religioase cum se cântă în Eparhia Aradului. *Paul Constantinescu (1909-1963): prima versiune a Pătimirilor Domnului (Oratoriu pentru solişti, cor şi orchestră pe texte bizantine inedite), noua partitură Pătimirile şi Învierea Domnului – Oratoriul Bizantin de Paşti ş.a.
În ultimii ani au apărut noi curente şi stiluri de muzică sacră. Pentru mulţi melomani şi îndeosebi pentru cei tineri acestea au devenit un refugiu dintr-o lume având numeroase enigme şi pericole de tot felul, precum şi un loc al siguranţei individuale. În opinia mea este important ca noul gen muzical aflat într-o permanentă ascensiune să se înscrie în nota creaţiei autentice şi să nu fie alcătuit din experimente irelevante sau exclusiv comerciale.
Cred că bunicul meu şi al fratelui Alexandru după mamă (“Bunelu” cum obişnuiam să îi spunem sărutându-i de fiecare dată mâna dreaptă) – care a fost toată viaţa lui un cântăreţ de strană la Biserica “Sfântul Gheorghe” din oraşul Roman/judeţul Neamţ – s-ar bucura acolo unde se odihneşte de peste şase decenii când ar afla că unul din cei doi nepoţi ai săi a încredinţat tiparului acum, în apropierea Sfintei Sărbători a Crăciunului, aceste rânduri despre muzica bisericească.
