Președintele Chinei, Xi Jinping, urmează să participe la cel de-al doilea Summit China-Asia Centrală, organizat la Astana, capitala Kazahstanului. Cu acest prilej, în Astana a fost lansată campania „Prietenia dintre China și țările din Asia Centrală 2025”– un proiect de promovare a emisiunilor selectate realizate de China Media Group (CMG).
În cadrul campaniei vor fi prezentate 12 emisiuni, printre care „Relația sentimentală a lui Xi Jinping cu cultura” și „Drumul modernizării în stil chinezesc”. Acestea vor fi difuzate prin intermediul principalelor instituții de presă din Kazahstan, Kârgâzstan, Turkmenistan și Uzbekistan.

Shen Haixiong, ministru adjunct al Departamentului de Publicitate al Comitetului Central al Partidului Comunist Chinez și președinte al CMG, a declarat că acest proiect este o inițiativă concretă pentru implementarea rezultatelor Summitului China-Asia Centrală din 2023. Totodată, el a subliniat că inițiativa contribuie la consolidarea schimburilor culturale și la aprofundarea prieteniei dintre popoarele Chinei și țărilor din Asia Centrală.