Din seria filmelor criptice, despre care am scris recent, propunem cititorului o realizare mai puțin cunoscută a regizorului Jim Sheridan, autorul capodoperelor In The Name of The Father și My Left Foot. Un film în care realul se interferează cu imaginarul, eroul traversează dedublări paroxistice, iar finalul oferă o surprinzătoare (deși nu pe de-a-ntregul veridică) rezolvare a conflictului.
Există filme care debordează de realism, uneori aproape neprelucrat, există filme pline de flashback-uri, există, în sfârșit, filme în care realul se interferează cu imaginarul într-o asemenea măsură încât nu știi, ca spectator, când ai trecut acea graniță atât de fragilă și pe care dintre tărâmuri ai ajuns.
”Casa de vis” (O: Dream House) face parte din ultima categorie.
Este drept, tema abordată nu este întru totul originală, ea a mai fost întâlnită și în alte pelicule, dar până la urmă, în caruselul aproape fără sfârșit al cinematografiei este imposibil ca anumite idei sau procedee să nu se mai și repete.
Unele surse spun că însuși Jim Sheridan, regizorul peliculei, ar fi afirmat că filmul nu i se pare o mare reușită. Este adevărat, nu poate fi comparat cu capodopere precum My Left Foot sau In The Name of the Father, ale aceluiași cineast, poate că Sheridan s-a referit și la un fel de tendință mai mult sau mai puțin conștientă de a face un film care să aibă succes, care să întrunească și cerințe ale comercialului, deși de fapt Dream House nu este un film comercial.
Însă nu este un film prost, m-am convins de asta și după revizionare. Oricât de slab ar fi fost succesul de casă sau cât de dezavuante părerile unora dintre critici, mi se pare un film de văzut.
Pe scurt, subiectul este următorul: Will Attenton (Daniel Craig) este un editor care, după o carieră fructuoasă, renunță la slujbă pentru a petrece mai mult timp cu familia.
Avea o soție, Libby (Rachel Weisz) și două fetițe, împeună cu care se instalează într-o casă spațioasă, pentru a avea un cămin liniștit și fericit. În paralel, lucra și la un roman.
Pelicula debutează simplu, dar se complică pe parcurs. Attenton află despre o crimă care avusese loc în zonă în urmă cu cinci ani și, intrigat de aceasta și de unele întâmplări inexplicabile petrecute în propria casă, pornește de unul singur în căutarea adevărului.
Pe măsură ce face asta, se afundă într-un hățiș al elementelor contradictorii, al dedublării care îl amețește, viața sa devenind un veritabil thriller.
Regizorul Jim Sheridan nu se grăbește, introduce diferite elemente disparate pentru a ”țese” o poveste complicată, a întreține suspansul și a crea o atmosferă tensionată.
Cele mai reușite scene sunt cele de la discuția cu inspectorul de poliție și următoarele. Atmosfera devine labirintică, tenebroasă, ambiguă.
Altele, cum ar fi cele de familie, sunt perfectibile.
Dream House este un bun thriller psihologic, cu o acţiune complexă şi halucinantă, şi beneficiind de foarte bune interpretări actoriceşti, dar atenţie! Dacă vă plac filme în care la un moment dat nu mai ştii (şi chiar eroul nu mai ştie!) ce se întâmplă doar în mintea lui şi ce în afara sa, dacă vă place ca un film să vă aducă pe calea în care deosebeşti cu greu (dar reuşeşti totuşi să deosebeşti) realitatea de imaginaţie, dacă aţi agreat filme ca The Ward şi Shutter Island (inclusiv sfârşiturile acestora), atunci Dream House este alegerea ideală! Dacă însă nu, mai bine alegeți alt film. Tensiunea creşte mereu, pe parcursul derulării acţiunii, până la cote aproape insuportabile – aici zic eu că e meritul regizorului, dar și al scenaristului (script-ul este semnat de David Loucka). Daniel Craig e foarte convingător în rolul (deloc simplu) care i-a fost oferit, iar întregul story – fascinant.
Poate cam alambicat și cam ”tras de păr” finalul, cu toată rezolvarea conflictului într-un mod nu foarte veridic, dar filmul ia o notă de trecere, per ansamblu.
