Caută pe site
Publică anunț în ziar
curierul-national-logo Logo-Curierul-National-Blck
Publică anunț în ziar
  • Actualitate
  • Economie
    • Agricultură
    • Asigurări
    • Auto
    • Companii
    • Construcții
    • Energie
    • Finanțe și Bănci
    • Fiscalitate
    • HR
    • Imobiliare
    • IT
    • Retail
    • Transporturi
    • Turism
  • Extern
  • Politic
  • Cultură și Educație
  • Sport
  • Opinii
Reading: De ce suferă România la capitolul investiții instituționale în rezidențial? Lipsa legislației nu este cel mai important motiv
Distribuie
Curierul NationalCurierul National
Search
  • Actualitate
  • Economie
  • Extern
  • Opinii
  • Politic
  • Sport
  • Salvate
  • PUBLICAȚIA
    • Despre noi / Contact
    • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Redacția
Have an existing account? Sign In
Follow
Imobiliare

De ce suferă România la capitolul investiții instituționale în rezidențial? Lipsa legislației nu este cel mai important motiv

Curierul Național
Autor Curierul Național
Publicat 28 august 2025
Distribuie
Oana Popescu

Volumul investițional în sectorul rezidențial european a atins nivelul de 13,3 miliarde de euro în S1 2025, în creștere cu 15% față de rezultatul din perioada similară din 2024 și reprezentând 13% din totalul investițiilor imobiliare derulate în prima jumătate a acestui an, potrivit datelor Savills, unul dintre liderii mondiali în consultanță imobiliară, arată un comunicat de presă.

„România se află deocamdată spre coada clasamentului destinațiilor preferate de investitorii instituționali în segmentul rezidențial, însă acest lucru ar putea să se schimbe pe termen mediu și lung”, a declarat Oana Popescu, Partner, Head of Residential în cadrul Crosspoint Real Estate, Asociat Internațional al Savills în România și companie care sărbătorește în 2025 două decenii de activitate pe piața imobiliară. „Lipsa unei legislații dedicate, de natură să stimuleze fondurile de investiții să se îndrepte spre România, este unul dintre motive, dar nu cel mai important. Orientarea puternică a românilor către a fi mai degrabă proprietari decât chiriași, inexistența unui stoc relevant de produse specifice și fundamentele macroeconomice actuale sunt aspecte care țin încă pe loc acest segment”, a adăugat Oana Popescu.

La nivel european, oferta a devenit relativ restrânsă comparativ cu cererea, cu un număr în scădere cu 11% al tranzacțiilor cu o valoare de peste 100 de milioane de euro. Diminuarea oportunităților de investiție din țări din Europa de Vest precum Germania, Marea Britanie, Franța, Danemarca și Suedia, care domină piața de profil și unde 40%-50% dintre locuitori sunt chiriași, a condus deja la ascensiunea unor zone care au atras în ultimii ani un volum semnificativ de investiții pe acest segment, printre care Italia și Spania în sudul continentului sau Cehia în Europa Centrală și de Est.

Care sunt perspectivele României?

România, țara europeană cu cei mai puțini chiriași, cu o rată de deținere a locuințelor de 94,3% la finele anului trecut, cu 26% mai mare decât media Uniunii Europene, nu a intrat deocamdată pe radarul marilor investitori în portofolii rezidențiale din sectorul multifamily (proiecte built-to-rent, adică locuințe colective construite special pentru închiriere).

Până acum, prețul relativ scăzut al locuințelor comparativ cu alte piețe europene și condițiile favorabile de creditare au făcut ca achiziția unei locuințe să fie mai avantajoasă decât plata unei chirii pe termen lung. În plus, raportul demografic supraunitar rural/urban a condus la un stoc rezidențial format în proporție majoritară din locuințe individuale.

„Creșterea peste medie a costurilor de construcție, cu 42% în T4 2024 comparativ cu T4 2021, în contextul unei aprecieri medii cu 23% a acestui indicator la nivelul Uniunii Europene, are un impact direct asupra prețurilor apartamentelor și estimăm că va stimula piața închirierilor rezidențiale din România”, a explicat Oana Popescu, care observă deja semnale încurajatoare pentru acest segment, chiar dacă momentan oferta de proiecte built-to-rent este încă redusă și fragmentată. „Din perspectiva noastră, acest context creează o oportunitate favorabilă pentru marii investitori să dezvolte segmentul built-to-rent. Creșterea costurilor de construcție și a TVA-ului la 21%, accesul mai dificil la creditare și scăderea puterii de cumpărare pot conduce la o amplificare a pieței de închirieri și la maturizarea acestei nișe în România.”

Mentalitatea generațiilor tinere, mobilitatea profesională și accesul tot mai dificil la credit bancar creează o bază solidă pentru dezvoltarea pieței. Primele proiecte instituționale dedicate închirierii, cu randamente estimate în jur de 7%, ar putea marca începutul maturizării pieței și atragerii fondurilor internaționale.

„Așa cum clădirile de birouri au fost produsul preferat de investitori pentru obținerea unor randamente stabile în ultimele două decenii, credem că următorul pariu câștigător ar trebui să fie pe proprietăți rezidențiale built-to-rent”, a conchis Oana Popescu.

Urmăriți Curierul Național pe Google News G Adăugați Curierul Național ca sursă preferată în Google
Distribuie articolul
Facebook Whatsapp Whatsapp LinkedIn Reddit Telegram Email Copy Link Print
Distribuie
Articolul anterior Chiar și cu măsuri de austeritate, managerii își păstrează optimismul
Articolul următor A doua campanie națională de control a Inspecției Muncii, în ultimele trei săptămâni, pentru siguranța muncitorilor din construcții
Niciun comentariu

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

- Publicitate -

Ultimele articole

ANCOM: Comisia Europeană lansează în consultare versiunea revizuită a Orientărilor privind atenuarea riscurilor sistemice la adresa proceselor electorale
Actualitate
ANCOM: 220 de incidente de secționare a fibrei optice raportate într-un singur an. Autoritatea lansează un ghid privind protejarea rețelelor de comunicații
Actualitate
concert castelul Contelui Kálnoky
Disney Classics la castelul Contelui Kálnoky: Incursiune muzicală în lumea basmelor, a personajelor memorabile și a poveștilor 
Cultură și Educație

Flux RSS: Știri Financiare Știri Financiare

  • Peste 2.000 proiecte de retail sunt în proces de autorizare. Alte 649 sunt în construcție
  • Vânzările de locuințe din București ar putea crește cu 23% în ultimul trimestru din 2026
  • 5 to go, al patrulea cel mai mare lanț de cafenele din Europa după numărul de locații
Construcții

Din totalul autorizațiilor de construire pentru clădiri rezidenţiale, 68,5% sunt pentru zona rurală

4 minute
Imobiliare

Piața investițiilor imobiliare din România are resursele să treacă de pragul de 1 mld. euro în 2022

12 minute
Actualitatea din China 

Novo Nordisk va aprofunda investițiile pe piața chineză

1 minute
Imobiliare

ANL a recepţionat 35 de locuinţe pentru tineri în orașul Amara

2 minute
favicon curierul national favicon curierul national
  • EDIȚIA DIGITALĂ
  • ABONAMENT DIGITAL
  • PUBLICĂ ANUNȚ ÎN ZIAR
  • CONTACTEAZĂ-NE

PUBLICAȚIA

  • Despre noi
  • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Anunțuri Mică Publicitate
    • Advertorial
  • Redacția
  • Contact

ȘTIRI

  • Actualitate
  • Extern
  • Cultură și Educație
  • Politic
  • Sport
  • București

BANI

  • Economie
  • Companii
  • IT
  • Agricultură
  • Energie
  • Fiscalitate
  • Imobiliare
  • Turism

PARTENERI

  • B1 TV
  • Gazeta de Sud
  • Money Buzz!
  • Știrile de Azi
  • Goool.ro
  • Bucharest Daily News
  • Slatina Buzz!

BUN DE AFACERI, DIN 1990

Welcome Back!

Sign in to your account

Username or Email Address
Password

Lost your password?