Al.Florin ŢENE
Mi-e dat să-mi rostesc gândurile
să visez
în Limba Română,
fiecare cuvânt un fagure,
ca mierea luminii în degetarul macilor,
ca vârsta arborilor în cercuri,
în fiecare din ele trudeşte un străbun,
veghează o baladă.
Patria Limbii Române e Istoria
acestor plaiuri păscute de Mioriţa,
modelate de doine
şi fiecare cuvânt al ei a fost cioplit
cu grijă
la izvoarele dorului.
Ea nu poate fi mutată,
cum nu se poate înstrăina fântâna
de izvoare.
Am spart coaja de nucă
a cuvântului şi peste înţelesuri am dat
de bine , dulci ca mierea,de ducă
şi ură,
avea gust de zgură
dar şi de păcat,
simţeam eminesciană vibraţie,
înţelepciunea lui Pann din gură în gură
era în sămânţa gata de germinaţie.
Am spart coaja seminţei cuvântului
şi-am dat peste altă sămânţă,
un alt înţeles, o altă cărare,
o altă speranţă,
o clanţă
pentru o altă,
o altă…
până rămâne
măduva Limbii Române.
În fiecare cuvânt e un oier,
un ţăran
care face holda să cânte
imnurile acestui pământ
scrise cu plugul pe nepieritoarele pergamente
ale brazdelor.
Rostiţi un cuvânt în limba noastră
şi veţi simţi
şi gustul mierii
şi vânturile veacurilor
şi mirosul câmpiilor.
Rostiţi un cuvânt în Limba Română
şi veţi auzi
mângâierile mamei
şi vorbele tatei grele ca piatra
din temelia casei.
Ascultaţi un ţăran vorbind ogorului
şi veţi vedea cum trec cuvintele
din hrisoave în versurile eminesciene
precum ploaia în rădăcini.
Aceasta este eternitatea ei,
gloria ei
de a fi mereu
ca frunzele pe o cetină seculară.
II
Patria îmi este Limba ce o vorbesc
pe care am supt-o de la mama
cu ochii blânzi
ca Mioriţa.
Când îmi aplec urechea de sânul pământului
aud lucrînd Meşterul Manole
ce, încă, modelează ţara
pe care o numim
Limba Română.
De bat la porţile cerului
şi iau o cană de lut
cu apă
simt sufletul izvoarelor
din adâncurile munţilor
acolo unde inimile rămân
pe oale de Horez.
De iau în palme un bulgăre
din marginea câmpului unde zarea a îngenunchiat
lutul îmi seamănă.
Poate-s oasele străbunilor mei
ceva din înţeleptul suflet respirând
în conturul măsurat.
Mă simt rudă cu acest bulgăre cuminte
şi-l pipăi simţindu-i respiraţia
în acea dimineaţă nerăbdătoare când bobul de grâu plesneşte în lutul
cu străluciri solare.
Când mănânc pâinea,urcă până la mine
neamurile noastre toate,
seva înţelepciunii
adusă până la noi
de limba ce o vorbesc.
