Al. Florin Țene
Stilul ziaristic constituie una dintre cele mai dinamice forme de manifestare ale limbii române, oscilând permanent între exigența informativă și resursele expresive ale limbii. Specificitatea acestuia rezidă în tensiunea dintre sobrietate – ca cerință a obiectivității și credibilității – și plasticitate – ca mijloc de atragere a cititorului și de conturare a unei identități stilistice. Analiza acestui raport este necesară atât din perspectivă lingvistică, cât și din unghiul istoriei presei românești.
Sobrietatea este expresia unei atitudini neutre, riguroase, orientate către transmiterea fidelă a informației. În jurnalismul de știri, această dimensiune este esențială, întrucât cititorul caută fapte, date, precizii. Lexicul preferat este unul denotativ, cu predominanța termenilor clari, lipsiți de ambiguități. Structurile sintactice sunt directe, concise, evitând emfaza. Sobrietatea asigură funcția cognitivă și informativă a limbajului jurnalistic, consolidând ethosul de „martor obiectiv” al ziaristului.
În opoziție și complementaritate cu sobrietatea, plasticitatea se manifestă prin recursul la figuri de stil, metafore, comparații, jocuri de cuvinte și ritmuri frazeologice menite să confere textului vitalitate și atractivitate. Această dimensiune este predominantă în genurile publicistice de opinie (editorial, cronica, pamfletul, reportajul literarizat). Plasticitatea limbajului sporește impactul emoțional, captează atenția și diferențiază stilistic ziaristul, apropiindu-l de cititor.
Presa românească a evoluat mereu între aceste două axe. În perioada interbelică, jurnaliști precum Pamfil Șeicaru sau Stelian Popescu îmbinau rigoarea argumentației politice cu o plasticitate polemică de mare intensitate. După 1989, diversificarea presei și apariția presei tabloid au radicalizat opoziția: unele segmente au accentuat sobrietatea factuală (agenții de presă), altele au cultivat plasticitatea până la exces, prin titluri spectaculoase sau limbaj metaforic forțat. În prezent, presa digitală adaugă o nouă dimensiune, impunând concizia titlurilor, dar și un surplus de expresivitate pentru a atrage în competiția atenției.
Deși plasticitatea are rol estetic și pragmatic, ea comportă riscul deformării faptului jurnalistic. Excesul de metafore, ironii sau hiperbole poate submina credibilitatea și poate transforma presa într-un spațiu mai degrabă literar decât informativ. Astfel, echilibrul între sobrietate și plasticitate devine un criteriu de profesionalism jurnalistic.
Stilul ziaristic românesc se definește printr-o tensiune structurală între sobrietate și plasticitatea limbii. Prima garantează obiectivitatea și credibilitatea, iar cea de-a doua conferă dinamism, atractivitate și identitate stilistică. Evoluția presei demonstrează că numai printr-un echilibru între aceste două tendințe jurnalismul poate răspunde dublului său rol: informativ și formativ. Din perspectiva lingvistică și culturală, această dialectică reprezintă una dintre cele mai fertile zone de expresie a limbii române contemporane.
Bibliografie orientativă
- Călinescu, G. Istoria literaturii române de la origini până în prezent. București: Minerva, 1982.
- Coman, Mihai. Introducere în sistemul mass-media. Iași: Polirom, 1999.
- Marino, Adrian. Hermeneutica ideii de literatură. București: Minerva, 1987.
- Ralea, Mihai. Jurnalism și cultură. București: Editura pentru Literatură, 1969.
- Țene, Al. Florin. Publicistica între literatură și document. Cluj-Napoca: Napoca Star, 2015.