Conform datelor raportate recent de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale către Organizația Internațională a Viei și Vinului (OIV), producția de vinuri estimată pentru anul 2025 în România se situează în jurul a 4 milioane hectolitri, cifră care include și vinurile fără denumire de soi sau indicație geografică protejată (DOC, IG).
Vinurile cu denumire de origine controlată (circa 1,490 mil. hl), vinurile cu indicație geografică (circa 0,306 mil. hl) și vinurile varietale (0,062 mil. hl), care fac obiectul certificărilor Oficiului Național al Viei și Produselor Vitivinicole, reafirmă tendința vinului românesc spre calitate și diversitate.
În ansamblu, volumul vinurilor cu certificare (D.O.C., I.G. sau varietal) se situează în jurul valorii de 1,8 milioane hl, însă doar o parte din această cantitate ajunge efectiv pe piață în formă îmbuteliată și certificată. Aproximativ 0,8 mil. hl de vinuri certificate sunt comercializate anual, ceea ce evidențiază diferența dintre potențialul de producție și realitatea economică a sectorului. Diferența o reprezintă vinuri care fie sunt blocate din lipsa cererii pieței, fie sunt declasate la categorii inferioare și vândute vrac sau distilate.
Recolta din acest an a fost influențată de condițiile climatice variabile. Înghețurile târzii din primăvară și câteva episoade de grindină cu efecte grave au afectat unele regiuni viticole. Seceta extremă din anul precedent a persistat în anumite areale viticole, dar în viile din podgoriile estice, precipitațiile dispersate de-a lungul perioadei de vegetație activă au arătat o bună aprovizionare cu apă a butucilor, contribuind la un reviriment al recoltei chiar în perioada de pârgă. Vestul României a rămas în continuare tributar deficitului de precipitații, iar zona dealurilor de curbură s-a confruntat cu fenomene extreme.
Deși pentru agricultura românească în ansamblul ei, sectorul vitivinicol este perceput ca mai puțin influent, acesta rămâne un pilon al economiei rurale. Includerea noilor tehnologii, atât în viticultură, cât mai ales în vinificație, poate readuce tinerii la locuri de muncă stabile în regiunile viticole și poate avea o contribuție substanțială în dezvoltarea enoturismului, care înlesnește promovarea patrimoniului cultural și gastronomic.
