Dan Pîrșan
ANRE solicită auditarea și controlul total al prosumatorilor
În cursul acestei săptămâni, ANRE a transmis Senatului României o „precizare” prin care nu doar că dorește auditarea cibernetică a echipamentelor prosumatorilor din România, ci solicită și limitarea sau controlul total al producției acestora prin monitorizare cibernetică.
Toate acestea sunt justificate „în scopul asigurării securității cibernetice a spațiului informatic de la nivel național”.
Fara sa specifice ce legatura au invertoarele noastre cu asta, iata ca ANRE informează senatorii din comisiile de IT- dar mai ales pe cei din Comisia de Energie ca au nevoie de acces neconditionat la invertoare si la datele cu caracter personal detinute in aceste sisteme.
- Acces la invertoare pentru date și control asupra producției
Fără a explica ce legătură concretă au invertoarele prosumatorilor cu securitatea cibernetică națională, ANRE merge mai departe și informează senatorii din Comisiile de IT și, mai ales, din Comisia de Energie că echipamentele prosumatorilor (adică un invertor conectat la internet) pot fi accesate pentru „achiziție de date” sau „conducerea proceselor, pentru managementul energiei”.
Tradus în termeni clari: la achiziția unui sistem fotovoltaic, invertorul ar trebui să fie certificat de o entitate a Guvernului României – DNSC – care, în colaborare cu ANRE, va solicita monitorizarea informațiilor din invertoarele românilor și va putea limita producția sau opri complet sistemele, acolo unde ANRE și DNSC consideră necesar.
- O încălcare gravă a drepturilor prosumatorilor
Aceasta este cea mai invazivă cerere a ANRE privind drepturile unui consumator de energie care dorește să își producă propria energie. Nu demonstrează altceva decât reaua-voință a unei entități care s-a detașat complet de rolul său de arbitru în zona de reglementare în energie.
Practic, ANRE dorește să monitorizeze:
- autoconsumul prosumatorilor,
- istoricul de consum,
- istoricul de producție,
- alte informații private cu caracter personal.
Aceste date intră sub incidența legislației GDPR, Data Act și sunt protejate inclusiv de dreptul la proprietate privată consfințit de Constituție.
- Invocarea falsă a legislației: Regulamentul ZERO NET și OUG 155/2024
Plecată de la ideea că doar ANRE poate interpreta un Regulament European și o OUG națională – acte normative pe care le citează pe mai multe pagini –, instituția ajunge să calce în picioare Regulamentul European ZERO NET, care nu are nici intenția, nici efectul juridic de a controla sau audita invertoarele prosumatorilor din România.
De asemenea:
- Nici Regulamentul European ZERO NET, nici OUG 155/2024 nu menționează niciun cuvânt despre prosumatori sau despre faptul că invertoarele instalate la prosumatori ar fi vizate ca entități supuse auditului de securitate cibernetică.
- Nicăieri în OUG 155/2024 nu se spune că prosumatorii ar putea fi clasificați drept „entități esențiale”.
- Nicăieri în Europa nu s-a pus vreodată problema ca un echipament de producere individuală a energiei – în gospodării sau în companii private – să fie auditat, dispecerizat sau monitorizat de dispecerate de siguranță cibernetică sau de operatori/reglementatori.
- ANRE evită auditarea companiilor mari, a parcurilor fotovoltaice dar vânează prosumatorii
În mod hilar, ANRE nu solicită auditarea cibernetică a celor care îi alimentează bugetul enorm: producătorii, furnizorii și distribuitorii de energie din România.
Exact aceștia sunt veriga slabă care, dacă ar fi atacată cibernetic, ar putea afecta alimentarea cu energie a întregii țări sau aparitia fenomenului de Blackout in caz de atac cibernetic.
În schimb, prosumatorii – care livrează doar 2,2% din energia totală consumată într-un an – sunt considerați „veriga slabă” si ENTITATI ESENTIALE… și trebuie controlați, limitați sau opriți atunci când Guvernul României prin DNSC sau ANRE consideră necesară injectarea producției din marile parcuri fotovoltaice apărute masiv în ultima perioadă, fără soluții de stocare.
- ANRE: o instituție care s-a discreditat
Considerăm că, invocând în mod fals regulamente europene și legislație națională în fața Senatului pentru a apăra interese de grup, ANRE s-a discreditat ca instituție și nu mai poate continua în acest mod.
Solicităm senatorilor să constate rea-credința ANRE, care dorește, de fapt, să se interconecteze prin lege și să aibă ultimul cuvânt în privința echipamentelor private ale prosumatorilor.
- Un apel către Senat: impactul este asupra a 270.000 de familii, curând 300.000
Nicăieri în Europa nu am găsit atâta ură împotriva cetățenilor care își produc propria energie din partea statului și a unor parlamentari de la un anumit partid.
Vă rugăm să votați cu convingerea că afectați 600.000 de oameni astăzi și, în curând, 1 milion de români,cărora doriți să le auditați invertoarele și să le limitați, dispecerizați și controlați producția prin entități precum DNSC și ANRE, în favoarea investitorilor în parcuri fotovoltaice și a companiilor din energie.