Al Florin Țene
Ion Constantinescu (n. 28 aprilie 1933, Rogojeni, jud. Galați) este o personalitate distinctă a publicisticii și literaturii române postbelice, remarcabil printr-o activitate îndelungată în presa scrisă, dar și printr-o operă literară coerentă, situată la confluența dintre proza umoristică, satira socială, epigramă și analiza morală a cotidianului. Formația sa profesională complexă – economică, militară și jurnalistică – se reflectă pregnant în tematica și structura scrierilor sale, caracterizate prin rigoare, spirit critic și ironie lucidă.
Provenit dintr-un mediu rural modest, fiu al unor țărani din zona Galațiului, Ion Constantinescu parcurge un traseu educațional atipic pentru un scriitor, îmbinând studiile financiare și militare cu o solidă pregătire în domeniul economiei politice și al conducerii social-economice. Această formație interdisciplinară explică orientarea sa constantă către analiza mecanismelor sociale, economice și instituționale, atât în articolele de presă, cât și în proza literară.
Debutul publicistic timpuriu (1950) și atestarea ca ziarist profesionist (1977) îl integrează în generația de gazetari formați în plin regim comunist, dar care au reușit să-și conserve, mai ales după 1989, spiritul critic și autonomia de gândire. Participarea periodică la cursuri de perfecționare la Academia „Ștefan Gheorghiu” indică adaptarea la rigorile instituționale ale epocii, fără a anula însă vocația satirică și reflexul polemic.
Ion Constantinescu se afirmă ca un ziarist polivalent, activ în redacții importante din Cluj-Napoca și din țară (Făclia, Gazeta de Cluj-Napoca, Mesagerul transilvan, Adevărul de Cluj, Jurnalul Național ș.a.). Domeniile sale predilecte – economia, analiza socială, pamfletul și nota critică – sunt abordate într-un stil personal, marcat de umor fin, ironie mușcătoare și o constantă atenție pentru absurditățile birocratice și derapajele morale ale societății.
Rolul său în fondarea unor publicații postdecembriste (Mesagerul transilvan, Inițiativa particulară) și funcția de redactor-șef la Tribuna afacerilor confirmă statutul său de animator al vieții jurnalistice clujene și de mentor pentru generațiile mai tinere. Din această perspectivă, Ion Constantinescu se înscrie în tipologia jurnalistului-instituție, care îmbină practica scrisului cu organizarea și direcționarea discursului public.
Debutul editorial cu volumul Femeia fantomă (1991) fixează coordonatele fundamentale ale creației sale literare: proza scurtă cu tentă umoristică, satira de moravuri și observația psihologică a individului prins în mecanisme sociale opace. Volumele ulterioare (Nu-i o afacere să mori, Relatări din Iad, Zâmbete înlăcrimate, Fiecare cu Golgota sa) dezvoltă o poetică a deriziunii, în care râsul devine instrument de demascare și de supraviețuire morală.
Romanul Dragoste schilodită (2003) reprezintă o tentativă de extindere a acestei viziuni într-o construcție narativă amplă, explorând alienarea afectivă și compromisurile existențiale într-o societate în tranziție. În paralel, microromanul polițist Micul detectiv și piesa de teatru Atuul învingătorului ilustrează apetitul autorului pentru formule literare diverse, subsumate aceleiași intenții critice.
Epigramele reunite în volume precum De pe masa de operații, Incizii în cotidian sau Colimator confirmă apartenența lui Ion Constantinescu la tradiția umorului literar românesc, de la Anton Pann la Păstorel Teodoreanu, adaptată însă realităților postcomuniste. Concizia, poanta finală și aluzia social-politică sunt trăsături definitorii ale acestui segment al operei sale.
Critica literară și istoriografia jurnalistică au remarcat în mod constant dubla identitate a lui Ion Constantinescu – scriitor și gazetar. Eugen Cojocaru subliniază dimensiunea satirică și funcția cathartică a umorului său, văzut ca reacție la „presiunea absurdului cotidian”. În volumul colectiv coordonat de Iulian Patca, autorul este integrat într-o „radiografie a stărilor de spirit” ale tranziției românești, fiind apreciat pentru luciditate și consecvență morală.
Ilie Rad îl menționează ca exemplu de ziarist format înainte de 1989, capabil să se adapteze noilor condiții ale presei libere fără a-și pierde reperele profesionale, iar Marin Oprea îl include între figurile reprezentative ale Clujului cultural al secolului XX.
Scriitorul și criticul literar Al. Florin Țene, președintele Ligii Scriitorilor Români, a evidențiat în mai multe rânduri valoarea operei lui Ion Constantinescu, situând-o în descendența directă a literaturii române de observație satirică și a publicisticii cu miză etică. În aprecierea sa, Ion Constantinescu este „un moralist al cotidianului, care utilizează umorul nu ca simplu divertisment, ci ca instrument de demascare a imposturii și a degradării morale din spațiul public”.
Al. Florin Țene subliniază faptul că proza umoristică a lui Constantinescu se sprijină pe o solidă experiență jurnalistică, ceea ce conferă textelor sale autenticitate și forță de generalizare: „Puțini autori reușesc să transforme experiența redacțională într-o literatură coerentă; Ion Constantinescu este unul dintre aceștia, deoarece știe să transfigureze faptele brute ale realului într-o satiră cu valoare literară durabilă”.
Referindu-se la volumele de epigrame, Al. Florin Țene apreciază concizia și precizia expresiei, remarcând continuitatea cu tradiția clasică a epigramei românești: „Epigrama lui Ion Constantinescu este o formă de justiție morală, rostită cu zâmbet amar, dar cu rigoare clasică”. În același timp, criticul evidențiază dimensiunea civică a operei, afirmând că autorul „nu scrie din resentiment, ci dintr-un profund sentiment al responsabilității față de comunitate”.
În contextul literaturii contemporane, Al. Florin Țene îl consideră pe Ion Constantinescu „un reper al scrisului onest, nealiniat conjunctural, care dovedește că literatura de atitudine poate fi și literatură autentică”.
Ion Constantinescu ocupă un loc distinct în literatura și publicistica românească contemporană printr-o operă care valorifică umorul ca instrument critic și etic. Fără a aspira la monumentalitate, scrisul său se impune prin consecvență, onestitate și capacitatea de a surprinde, în registru ironic, dramele mărunte și marile contradicții ale societății românești din a doua jumătate a secolului XX și începutul secolului XXI.
Opere:
- Femeia fantomă, proză umoristică, Editura Estuar, Cluj-Napoca, 1991;
- Micul detectiv, microroman polițist, Editura Bidepa, Cluj-Napoca, 1993;
- Nu-i o afacere să mori, proză umoristică, Editura Mesagerul transilvan, Cuj-Napoca, 1996;
- De pe masa de operații, epigrame, Editura Argonaut, Cluj-Napoca, 1998;
- Relatări din Iad, proză umoristică, Editura Muntele Sion, Cluj-Napoca, 2000;
- Incizii în cotidian, epigrame, Editura Tipolitera, Cluj-Napoca, 2002;
- Colimator, epigrame, Editura Tipolitera, Cluj-Napoca, 2003;
- Dragoste schilodită, roman, Editura Tipolitera, Cluj-Napoca, 2003;
- Patroni, în gardă! Catrene ilustrate de Virgil Tomuleț, Editura Tipolitera, Cluj-Napoca, 2005;
- Zâmbete înlăcrimate, proză umoristică, Editura Tipolitera, Cluj-Napoca, 2004;
- Atuul învingătorului, teatru, Editura Tipolitera, Cluj-Napoca, 2005;
- Test de fidelitate, proză umoristică, Editura Tipolitera, Cluj-Napoca, 2007.
- Fiecare cu Golgota sa, proză umoristică, Editura Napoca Nova, Cluj-Napoca, 2013
Referințe critice:
Cojocaru, Eugen, Big Bengs Back, Editura Ideea Europeană, București, 2006.
Patca, Iulian (coord.), Radiografia unei stări de spirit, Editura Tipolitera, Cluj-Napoca, 2000.
Oprea, Marin, Clujeni ai secolului 20, Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2000.
Rad, Ilie, „Ziarist înainte și după 1989”, în Învățământul jurnalistic clujean, an II, nr. 7, martie 2007.
ibliografie
- Femeia fantomă, proză umoristică, Editura Estuar, Cluj-Napoca, 1991;
- Petcu Marian, Istoria presei romane, antologie, Editura Tritonic, București, 2002;
- Almanahul oamenilor de afaceri, Editura Tipolitera, Cluj-Napoca, 2009.