O luptă acerbă a început deja, în primul rând pentru președinția Comisiei Europene. Marți, 28 mai, liderii celor 28 state membre ale UE s-au reunit la Bruxelles pentru a lua în discuție, prioritar, acest cel mai sensibil subiect de dispute declanșate imediat după anunțarea rezultatelor scrutinului european.
Corespondentul RFI la Bruxelles relatează că în centrul acestei «prime manşe» a luptei pentru președinția Comisiei Europene s-a aflat germanul Manfred Weber, cel care a fost liderul grupului conservator PPE în Parlamentul European, iar la alegeri a fost cap de listă al aceleiași formațiuni politice. Dineul de lucru de marți a durat, potrivit corespondenților de presă acreditați la Bruxelles, doar circa trei ore și s-a încheiat fără un rezultat concret. S-a aflat că, în cadrul discuțiilor purtate cu acest prilej, cei 28 de lideri europeni s-au referit și la celelalte posturi importante ale structurii instituționale a UE, cum ar fi cel de președinte al Consiliului European, deținut în prezent de polonezul Donald Tusk, dar și cel de președinte al Băncii Centrale Europene, post deținut actualmente de italianul Mario Draghi. Pentru moment, spun surse informate bruxelleze, nu s-a conturat vreo identitate de opinii privind vreunul din posturile vizate. Angela Merkel și-a reafirmat încă din primul moment sprijinul față de compatriotul său Manfred Weber, candidat la președinția Comisiei Europene, post deținut până acum de Jean-Claude Juncker. Înaintea întâlnirii de marți, socialiștii au avansat numele olandezului Frans Timmermans, în timp ce formațiunile politice de centru – verzii – au avansat numele liberalei daneze Margrethe Vestager, fost comisar european, dar și pe cel al francezului Michel Barnier, negociatorul-șef al Brexitului din partea UE.
Principiul «spitzenkandidatului» la președinția Comisiei Europene, sub semnul întrebării
Dacă în trecut liderii europeni erau unanim afiliați la principiul după care capul de listă al formațiunii politice învingătoare în alegeri devenea automat președinte al Comisiei Europene, în momentul de față acest principiu este contestat de unii lideri ai statelor UE. S-a aflat că, în cadrul reuniunii de marți de la Bruxelles, Emmanuel Macron a fost cel care și-a anunțat opoziția față de practicile anterioare, avertizând că există riscul unui «blocaj». Domnia sa a venit cu un argument de necontestat: niciun grup politic european nu a obținut, singur, majoritatea voturilor în PE și și-a invitat omologii să găsească «un compromis în jurul unui candidat puternic, carismatic și necontestat». În desemnarea celui mai potrivit personaj pentru președinția Comisiei Europene, un rol important îl joacă noua viziune și prioritățile pe care șefii de stat și de guvern europeni le au în vedere pentru viitorul Uniunii. Emmanuel Macron le-a evocat la reuniunea de marți seară: urgența problemelor climatice, protejarea frontierelor UE și, mai ales, reformarea modelului economic și social european. «Trebuie să găsim echilibre, a spus Emmanuel Macron. Eu țin ca nominalizările (în posturile-cheie ale UE – n.n.) să fie paritare, să includă femei și bărbați, doresc să avem cele mai bune profiluri posibile, să avem echilibre de sensibilitate, de familii politice dar și geografice», a subliniat președintele Macron, contestând astfel valabilitatea în acest nou context politic european a principiului «spitzenkandidatului».
În joc, cinci posturi-cheie în structura instituțională a UE
- Comisia Europeană: președinția acestei comisii este principalul post asupra căruia trebuie să se aplece rapid liderii statelor UE şi Parlamentul European. Este funcţia care va da tonalitatea acțiunii europene în următorii cinci ani. În 2014, desemnarea lui Jean-Claude Juncker în această funcție a avut loc fără prea multe contestații. El era «spitzenkandidatul» familiei politice conservatoare PPE din Parlamentul European. Ne reamintim, Juncker i-a sedus și pe socialiști, în frunte cu François Hollande. De data aceasta, niciun candidat – de la Manfred Weber, candidatul PPE, la social-democratul Timmermans, la liberala daneză Margrethe Vestager, fost comisar european, sau Michel Barnier – nu dispune de o majoritate automată. Există speranța că unul dintre aceștia va «aduna» o susținere majoritară, capabil să preia locul lui Juncker.
- Parlamentul European: desemnarea președintelui PE este, de asemenea, în actualul context politic creat de recentul scrutin, mai dificilă. În 2014 totul era simplu. Conservatorii PPE și social-democrații (S&D) dețineau majoritatea în PE și și-au împărțit președinția acestui for important european: doi ani și jumătate pentru socialiști și ceilalți doi ani și jumătate pentru PPE. De data aceasta, situația este cu totul alta. Cu o coaliție ce ar necesita trei sau chiar patru familii politice, desemnarea președintelui Comisiei devine mai complicată. Surse informate spun că postul este «vânat» de belgianul Guy Verhofstadt, în numele familiei centrist-liberale căreia i s-a alăturat formațiunea «En Marche» a lui Macron.
- Banca Centrală Europeană: Întrebarea este cine îi va succeda lui Mario Draghi, care, grație lichidităților cu care a venit în ajutorul europenilor, și-a construit imaginea de «salvator» al economiei europene. Germania este tentată să-l propulseze în această funcție pe Jens Weidmann, dar cu condiția să renunțe la alte posturi strategice în UE, cum ar fi cel de președinte al Comisiei Europene, deocamdată, însă, fiind greu de crezut un astfel de scenariu. Candidați la președinția BCE mai sunt: francezii Benoît Coeuré și FrançoisVilleroy de Galhau, și finlandezii Olli Rehn și Erkki Liikanen.
- Consiliul European: președinția Consiliului European este mai puțin «vânată» decât cea a Comisiei Europene, întrucât acest post este mai puțin central în structura instituțiilor europene. El există de când Tratatul de la Lisabona a conscrat clubul liderilor UE ca o instituție complet separată, dotând-o cu o președinție de lungă durată. Rolul sau constă în a asculta și a apăra statele membre ale UE în fața Comisiei Europene și a PE. Printre candidații la această funcție, deţinută până acum de Donald Tusk, figurează primii miniștri olandez Mark Rutte și belgianul Charles Michel.
- Înaltul Reprezentant european pentru Afaceri externe: este cel mai înalt post diplomatic al Uniunii Europene ce trebuie, și el, reînnoit în urma recentelor alegeri europene. În prezent este ocupat de italianca Federica Mogherini. Deși esențial, postul este mai puțin «căutat» în comparație cu celelalte. El este emblema capacității europenilor de a interveni cu o voce unică pe scena internațională. În mod curios, până în acest moment nu există candidați la această funcție foarte importantă în structura instituțională a UE.
