În cel mai recent număr (ianuarie a.c.) al revistei de cultură universală ”Constelații diamantine”, Doina Drăguț îi aduce un omagiu marelui Eminescu în eseul intitulat ”Eminescu – Național și Universal”. Arătând că fiecare popor atinge culmi prin cei mai reprezentativi autori (exemplificând, între alții, cu Dante Alighieri, J.W. Goethe, Fernando Pessoa, Petöfi Sandor, Lev Tolstoi, Fiodor Dostoievski, William Shakespeare, Albert Camus, Jean-Paul Sartre ș.a.), autoarea arată că Mihai Eminescu s-a impus, atât la noi, cât și în afară, drept cel mai reprezentativ literat (poet național), pentru a conchide: ”Eminescu n-a trăit decât 39 de ani. După perioada încercărilor, geniul său s-a manifestat numai vreo 12-13 ani. Acești ani au fost suficienți pentru a se impune în contemporaneitate și, mai ales, în posteritate; pe lângă detractorii de ieri și de azi, efigia lui Eminescu trece imperturbabilă”.
Tot despre Mihai Eminescu scrie și reputatul poet, eseist și traducător Christian W. Schenk, sub titlul ”Incomodul Eminescu – ieri și azi”. În material sunt evidențiate, pe lângă talentul poetic și literar, corectitudinea și verticalitatea lui Eminescu, care întotdeauna a luptat pentru o cauză justă: ”Eminescu nu era doar poet, ci și publicist etic, un etalon al corectitudinii” (…), ”În literatură și politică, era un avocat al justiției, mobilizat pentru cinste și transparență, cu o viziune morală puternică”. Firește, asta a deranjat elitele, care ”l-au dorit un poet naționalist, dar nu și critic”.
Problema receptării corecte a mesajului și atitudinii eminesciene rămâne valabilă și azi, când ”Îl apreciază cei care au curaj, îl ignoră cei slabi de caracter. Dacă îl ignorăm astăzi, nu e vina lui, e vina noastră”.
(Sunt doar două dintre numeroasele articole cuprinse în prezenta ediție, scrise cu har și la obiect, despre ”Luceafărul poeziei românești”).
O binevenită rememorare a poetului și prozatorului Ion Minulescu, reprezentant de seamă al simbolismului românesc, este oferită cititorului de Mihai Caba, sub titlul ”Ion Minulescu sau ”Romanțe pentru… viitorime” (referire la volumul de debut al poetului, ”Romanțe pentru mai târziu”, n.n.).
Arătând că Minulescu a fost apreciat cum se cuvine de critica literară a vremii, dar și de publicul cititor, ”care s-a arătat impresionat și fascinat de vraja inedită a versurilor sale”, semnatarul materialului face un veritabil periplu jurnalistic, oferindu-i cititorului atât date biografice esențiale, cât și referiri la opera minulesciană.
(Într-adevăr, versurile lui Minulescu ”fascinează” și ”vrăjesc”. Sunt de o melancolie aparte, dar ating și sensuri profunde, cu iz transcendental, care nu sunt întâlnite prea des. Poemele lui Minulescu nu sunt simple poezii, sunt călătorii în sine și în spațiu, cu reverberații magice, n.n.).
Dacă exceptăm tragismul destinului care și-a pus amprenta asupra sa încă de la naștere (tatăl i-a murit cu numai o săptămână înainte), influențându-i, parcă, prin fire nevăzute și creația artistică, Ion Minulescu a avut și o mare șansă: criticii au recunoscut în el talentul incontestabil, la fel ca și iubitorii de poezie autentică.
O poezie de introspecție, dar în același timp și de raportare la univers ne oferă Doina Drăguț sub consacratul generic ”Jocul minții”. Trăirile poetei sunt intense, dar alunecă într-o zonă a necunoscutului/indescifrabilului, din cauza misterului existențial: ”adaug freamătului meu timp/pentru a-mi cunoaște/propriul univers/întâlnesc adesea/în esența mea/nepotriviri cu mine/uneori mă simt exterioară/lumii ce mă domină pe/dinăuntru” (Lumea ca un vârtej). Sau: ”ore sparte de îndoieli/mă cuprind fără măsură/adâncindu-mă în vreme/și-n seninul spațiilor mă-nfior/ într-un soi de destrămare/ca într-o întrebare goală”. (Ropot de lumină). Foarte poetic și relevant pentru o trăire de factură ezoterică.
Al. Florin Țene propune cititorului o poezie de factură religioasă, în vers clasic și cu un mesaj profund: ”Cerne colinde cerul peste casă/Ziua alunecă pe sănii spre apus/Dintr-o clipă de lumină în noi rămasă/Se naște în suflete, la fiecare, Iisus”. (Într-adevăr, Iisus este în sufletul fiecăruia dintre noi. Dar avem datoria să-L descoperim, n.n.). (Ninsori albastre – I). Sau: ”Și brazii lepădându-se de topor/Brusc și-aduc aminte de un gând/Revin mieii la rădăcina lor,/Însă pădurea e departe, luminând…/Bucuria noastră e plânsul brazilor tăiați,/În lumea lor n-au cum să mai fie,/Au mai rămas pe munte câțiva frați,/Tremurând pentru Crăciunul ce-o să vie”. (Balada bradului de Crăciun). Superb! Tema sacrificiului, a comuniunii cu natura și a spiritului Crăciunului, în doar câteva versuri.
Un inedit ”Colind” (subintitulat Vârstele Omului – Vârstele Pământului), scris extrem de cursiv și cu o rimă firească, neforțată, ne oferă Ion Popescu-Brădiceni. Colindul d-sale este un veritabil prilej de evocare a tradițiilor și obiceiurilor românești, a specificului neaoș al trăirii vieții, dar și a momentelor importante și a sărbătorilor religioase, relevând un sens superior existențial: ”Și-am plecat iar cu colindul/pe Hristos reamintindu-l./Și-am pornit l-apus de soare/la o mândră vânătoare./Și-am privit înspre colină/ninsă toată cu lumină”. Sau: ”Gutuie crescută-n sticlă,/uite Domnul ne mai strigă,Domnul celor vii și morți/ne bate c-un băț în porți./Dar nu-i băț ci-i o colindă/ce cu-a ei magie-n tindă/ne-o aduce Noul An”.
Ediția este ilustrată cu reproduceri după lucrări ale pictoriței românce Anca Bulgaru, căreia Filip Tudora îi consacră la final un medalion, sub genericul ”Picătură de pictură”.
Mai semnează: Ovidiu Țuțuianu, Camelia Suruianu, Nicolae Mareș, Constantin E. Ungureanu, Livia Ciupercă, Ștefan Lucian Mureșanu, Carmen Manea, Ion Pachia Tatomirescu, Ioan Gâf-Deac, Gabriel Dragnea, Marin I. Arcuș, Petru Ababii, Anca Cheaito, Mircea Tutunaru, Mădălina Virginia Antonescu, Ioan Voicu, Florentin Smarandache.
