“Avea un fizic împotriva tuturor canoanelor profesionale. Era un om mărunţel, insignifiant, cu o figură caricaturală. Iar în mijlocul acestei feţe ilare se aflau doi ochi de o infinită tristeţe, doi ochi de câine bătut. Acest contrast crea un soi de tensiune care era însăşi esenţa artei lui. El juca precum un echilibrist care merge pe o sârmă, atent să ţină această cumpănă fragilă între tragic şi comic… Laurence Olivier spunea că actorul sculptează în zăpadă. Aşa s-a întâmplat şi cu Birlic: şi-a sculptat în zăpadă marile roluri. El a fost în primul rând actor de teatru.”. Cuvintele aparţin actorului şi regizorului Radu Beligan şi ele se referă la cel care a fost şi a rămas în istoria culturală a românilor Grigore Vasiliu Birlic.
Marele nostru actor a văzut lumina zilei la 24 ianuarie 1905 la Fălticeni, judeţul Suceava în familia unui mic negustor care mai avea doi băieţi şi trei fete. În 1924 el a absolvit Liceul “Nicu Gane” din Fălticeni, fiind comedianul clasei prin repetatele episoade hazlii avându-l ca autor. În cartea intitulată Oraşul Muzelor, scriitorul Eugen Dimitriu povestea următoarele: “Despre Grigore Vasiliu Birlic se putea bănui ce va ajunge în viaţă: actor de mare talent. O simplă grimasă în liniştea deplină a orei şi toată clasa izbucnea în hohote de râs, dând peste cap lecţia…Observaţiile pe care le primea erau făcute cu înţelegere. Profesorii aveau intuiţie, îl şi vedeau pe marile scene, în roluri ce puteau face epocă. Uneori Birlic ajungea pe mâna directorului care îl făcea <săcătură>. Voia să-i dea câteva vergi, dar făptaşul se băga sub masă.”. După studiile liceale, Grigore Vasiliu s-a înscris la “Facultatea de Drept” din Cernăuţi; în paralel el s-a angajat ca figurant la “Teatrul Naţional” din acel oraş. A fost remarcat de directorul Dragoş Protopopescu şi acesta i-a facilitat distribuirea într-un rol titular în comedia Musca spaniolă de Franz Arnold şi Ernst Bach. A obţinut imediat un loc de muncă în formaţia Teatrului cu un salariu de 6.000 de lei pe lună. A jucat două roluri remarcabile în Amanetul de Ludvig Holberg şi O scrisoare pierdută de Ion Luca Caragiale unde a interpretat personajul Agamiţă Dandanache. A încercat de şapte ori să intre la “Conservatorul de Artă Dramatică” din Cernăuţi, dar era de fiecare dată respins din cauza unui defect de vorbire (mai târziu avea să mărturisească faptul că “era peltic şi scuipa când vorbea”); reuşind a opta oară, Grigore Vasiliu a fost coleg cu un alt fălticinean, Jules Cazaban, viitorul mare actor. S-a transferat la “Conservatorul de Muzică şi Declamaţie” din Bucureşti, jucând în anii următori la diverse companii particulare de teatru şi remarcându-se mai ales la “Teatrul Vesel” înfiinţat de regizorul Sică Alexandrescu şi dramaturgul Tudor Muşatescu. A interpretat rolul titular din farsa Birlic de Franz Arnold şi Ernst Bach, adaptată special pentru dânsul; acţiunea piesei era localizată în nordul Moldovei, eroul principal fiind un funcţionar numit Costache Perjoiu din Fălticeni, zis Birlic (un cuvânt de origine turcă însemnând asul de la cărţile de joc). Acela a fost momentul când şi-a asimilat numele personajului interpretat cu mare succes şi păstrat pentru toată viaţa. În cartea sa Memorii – Un comedian şi-o fată de familie, Sică Alexandrescu îşi amintea că prietenii îi spuneau “Gringo” de la Grigore, iar cei de la Teatru îl strigau “Breloc”, dar după acea farsă toată lumea a început să-l strige “Birlic”.
Grigore Vasiliu Birlic a strălucit în numeroase piese de teatru printre care: D-ale carnavalului; Conu Leonida faţă cu reacţiunea şi O scrisoare pierdută de Ion Luca Caragiale; Avarul şi Burghezul gentilom de Molière; Bădăranii de Carlo Goldoni; Revizorul de Nikolai Gogol; Egor Buliciov şi alţii de Maxim Gorki; Oameni care tac de Alexandru Voitin; Nunta lui Krecinski de Alexandr Suhovo-Kobâlin; Mielul turbat de Aurel Baranga.
A interpretat multe roluri din opera dramatică a lui Caragiale: e.g. Crăcănel; Candidatul; Spiridon; Rică Venturiano; Brânzovenescu; Dandanache; Coana Efimiţa (în travesti); Lefter Popescu; Costăchel Gudurău. Birlic mărturisea: “Ca unul dintre actorii care au interpretat cele mai multe personaje – 13 – din opera marelui nostru dramaturg, îl evoc cu respectuoasă recunoştinţă şi pentru succesele actoriceşti pe care mi le-a prilejuit. Au constituit pentru mine în cei 35 de ani de teatru o adevărată şcoală personaje ale maeştrilor dramaturgiei noastre. Şapte roluri în cele patru comedii.”.
Sică Alexandrescu povestea un episod legat de spectacolul “Teatrului Naţional din Bucureşti”, Bădăranii de Carlo Goldoni în care unul din rolurile principale, negustorul Cancioano Tartuffola, fusese atribuit lui Grigore Vasiliu Birlic. Trupa bucureşteană a prezentat la Veneţia în anul 1957 un spectacol dedicat aniversării a 250 de ani de la naşterea marelui scriitor italian. Presa locală a ilustrat astfel strălucitul succes românesc: în grădina de la Palazzo Grasso, actul al III-lea al comediei a fost urmărit pe o ploaie torenţială; magia spectacolului era atât de mare, încât niciun spectator nu şi-a părăsit locul.
În 1935 Birlic debuta în lumea filmului, alături de N. Stroe şi Vasile Vasilache, în comedia Bing-Bang, iar după doi ani el juca în filmul Doamna de la etajul II. Grigore Vasiliu Birlic s-a remarcat în numeroase pelicule realizate în perioada 1951-1966: Viaţa învinge; Vizita; Lanţul slăbiciunilor; O scrisoare pierdută; Două lozuri; D-ale carnavalului; Întâlnirea; Arendaşul român; Aproape de soare; Post-restant; Doi vecini; Băieţii noştri; Drum nou; Doi băieţi ca pâinea caldă; Paşi spre Lună; Lumină de iulie; Mofturi; Titanic Vals; Serbările galante; Steaua fără nume; Bubico; Corigenţa domnului profesor. Multe dintre ele le-am vizionat, când eram elev la Liceul din Roman, la cinematograful oraşului.
Numeroase au fost prezenţele lui Grigore Vasiliu Birlic în faţa microfoanelor “Radiodifuziunii Române” în emisiunile memorabile de teatru radiofonic. Menţionez doar câteva dintre ele: Călătoria domnului Perrichon de Eugène Labiche; Plicul de Liviu Rebreanu; Doctor în filosofie de Branislav Nusici; Peripeţiile bravului soldat Švejk de Iaroslav Hašek; Căsătoria de Nikolai Gogol etc.
Am reţinut una dintre convingerile lui Grigore Vasiliu Birlic despre profesiunea căreia şi-a dedicat întreaga viaţă: “Spre deosebire de arta scriitorului, a pictorului şi a muzicantului, arta actorului este, din păcate, perisabilă. Din creaţia lui nu rămâne nimic. Cinematograful biruie o astfel de fatalitate, dând actorului un pic de acces la nemurire… Eu, Birlic cel din sală, îl urmăresc pe Birlic de pe ecran, dându-mi seama că el va supravieţui, că această imagine a artei mele va continua să trăiască în ochii unui spectator care nu s-a născut încă.”. De asemenea, m-a impresionat o declaraţie de sinceritate care îi aparţine strălucitului nostru actor: “Cei trei pereţi între care ne mişcăm sunt din carton vopsit, dar simbolizează adevărul, binele şi frumosul. Iar voi – onorat şi iubit public – consideraţi-vă invitaţi la cel mai nobil banchet; totul s-a făcut prin voi, pentru voi!”.
Birlic a fost căsătorit de două ori, ambele sale soţii fiind actriţe, dar nu a avut urmaşi. Prima dintre ele dispăruse timpuriu din cauza unei maladii necruţătoare. Pierderea ei l-a afectat profund; se spunea că marele actor mergea deseori la locul de veşnică odihnă a acesteia şi îi citea ziarul, aşa cum el obişnuia să facă în timpul căsniciei lor.
Lui Grigore Vasiliu Birlic i s-au conferit în 1953 titlul de “Artist Emerit al Republicii Populare Romîne”, iar în 1967 Ordinul “Meritul Cultural”, Clasa I. De asemenea, dânsul a primit titlul de “Cetăţean de Onoare” al Muncipiului Fălticeni. Cea mai prestigioasă distincţie o constituie, însă, aplauzele şi zâmbetele milioanelor de spectatori din sălile de teatru şi de cinema de pe meleagurile româneşti pentru cel care a fost şi a rămas atât “Funès de Fălticeni”, cât şi “Birlic de Saint Tropez”, preluând două sintagme autohtone din media.
La 14 februarie 1970 marele actor şi-a dat sfârşitul, fiind înmormântat la Cimitirul Bellu din Capitala României.
