Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) supune consultării publice un proiect de decizie care urmărește alinierea cadrului de raportare statistică la evoluțiile pieței.
Prin adoptarea proiectului de decizie se stabilește un nou cadru de raportare a datelor statistice de către furnizorii de reţele publice de comunicații electronice și/sau de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului, în conformitate cu realitățile pieței, nevoile de raportare și monitorizare ale Autorității și cu reflectarea bunelor practici europene, asigurându-se totodată o mai bună corelare cu obligațiile naționale, europene și internaționale de raportare şi monitorizare, precum și cu nevoia de fundamentare a deciziilor de reglementare sau a altor acte normative.
Principalele modificări propuse
Proiectul de decizie propune modificarea şi regruparea indicatorilor statistici, precum şi modificarea termenelor de raportare şi a periodicităţii raportărilor.
Astfel, sunt propuşi noi indicatori statistici, privind rețelele centrale și de acces, servicii între dispozitive(M2M/IoT), tranzitul de date și peeringul, roamingul permanent, investițiile și cheltuielile operaționale, nodurile edge, utilizarea infrastructurilor, partajarea spectrului, protocolul internet, relația cu utilizatorii/reclamații, furnizarea efectivă a unor servicii la nivel de localitate (raportare anuală) etc.
În același timp, proiectul de decizie propune încetarea colectării anumitor indicatori statistici, precum gradul de renunțare la servicii sau locuințe cablate, iar o serie de alţi indicatori au fost simplificaţi semnificativ, precum cei referitori la serviciile de telefonie fixă sau la serviciile cu valoare adăugată.
Totodată, proiectul de act normativ propune renunțarea la cea de-a treia raportare aferentă unui an, cea privind veniturile şi investiţiile anuale, stabilind înglobarea unor indicatori optimizaţi în cele 2 raportări semestriale.
Termenele de raportare propuse
Proiectul propune noi termene de raportare: majoritatea datelor statistice se vor raporta până la data de 1 august, pentru perioada de raportare cuprinsă între 1 ianuarie și 30 iunie, respectiv până la data de 1 februarie a anului următor celui pentru care se realizează raportarea, pentru perioada de raportare cuprinsă între 1 iulie și 31 decembrie. Pentru datele statistice referitoare la serviciile de acces la internet la puncte fixe la nivel de localitate, se propune ca raportarea să se facă anual, până la data de 1 februarie a anului următor celui pentru care se realizează raportarea, pentru data de referinţă 31 decembrie.
Procesul de consultare publică
Proiectul de decizie privind raportarea unor date statistice de către furnizorii de rețele publice de comunicații electronice sau de servicii de comunicații electronice destinate publicului poate fi consultat aici. Persoanele interesate sunt invitate să formuleze şi să transmită observații și propuneri până la data de 04.05.2026, pe adresa sediului central al ANCOM (Str. Delea Noua nr. 2, sector 3, București), prin intermediul Registraturii online sau prin intermediul direcțiilor regionale ale Autorității. Observațiile pot fi transmise și prin fax la numărul +40 372 845 402, prin e-mail, pe adresa consultare@ancom.ro, sau prin platforma e-consultare.gov.ro.