Amenajarea curții unei case noi este un proces care îmbină creativitatea cu planificarea practică. Spațiul exterior este, de fapt, o extensie a locuinței, locul unde te relaxezi, socializezi sau petreci timp în aer liber. Pentru a obține un rezultat armonios și funcțional, este important să iei în calcul câteva aspecte esențiale încă de la început.
Gardul casei
Primul element pe care ar trebui să îl ai în vedere este gardul. Acesta are rol de delimitare a proprietății, dar și de protecție și intimitate. Alegerea gardului potrivit depinde de mai mulți factori, cum ar fi stilul casei, bugetul și nivelul de securitate dorit.
Este bine să decizi de la bun început ce fel de gard îți dorești, pentru că pot fi necesare lucrări înainte de montarea propriu-zisă, de exemplu, fundația gardului.
În ceea ce privește materialele, un gard din lemn oferă un aspect cald și natural, fiind ideal pentru casele rustice sau moderne cu influențe naturale. Gardurile metalice sunt mai durabile și necesită mai puțină întreținere, iar cele din beton sau piatră oferă un plus de intimitate și izolare fonică.
Gardurile din plasă sau sârmă nu necesită fundație, sunt mai accesibile, dar oferă, de fapt, doar delimitare, nu și protecție ori intimitate.
Planificarea spațiului verde
Un alt aspect important este organizarea spațiului verde. Înainte de a planta flori, arbori sau gazon, este esențial să stabilești o schiță generală a curții, să te gândești unde vor fi zonele funcționale (loc de relaxare, spațiu de joacă, grădină sau alei).
Alegerea plantelor trebuie făcută în funcție de climat, tipul de sol și timpul pe care îl poți aloca întreținerii, recomandă House and Garden. Plantele perene sunt o alegere inspirată pentru un aspect frumos constant, iar arborii pot oferi umbră și intimitate. De asemenea, un gazon bine întreținut poate deveni punctul central al curții.
Aleile și accesul
Aleile sunt practice, dar pot fi și elemente decorative, dacă alegi materialele potrivite. Ele ghidează circulația prin curte și contribuie la organizarea spațiului, dar vor arăta mult mai bine dacă optezi pentru pavaj, piatră naturală, beton amprentat sau chiar lemn.
Este important ca aleile să fie bine poziționate, astfel încât să ofere acces facil către intrarea principală, garaj sau alte zone importante. Nu uita de iluminatul de-a lungul aleilor, pentru siguranța pe timp de noapte și o atmosferă plăcută.
Zona de relaxare
Curtea este locul perfect pentru relaxare, așa că amenajarea unei zone dedicate acestui scop este esențială. Poți opta pentru o terasă, un foișor sau un simplu colț cu mobilier de exterior confortabil.
Alege mobilier rezistent la factori meteo și accesorii care să creeze o atmosferă primitoare, cum sunt pernele decorative sau umbrelele. Dacă spațiul îți permite, poți integra și un grătar sau o bucătărie de vară, ideale pentru întâlniri cu familia și prietenii.
Sistemele de utilități și întreținere
Ultimul, dar nu cel din urmă aspect, este legat de partea practică: sistemele de utilități și întreținerea curții. Instalarea unui sistem de irigații automat poate economisi timp și asigură o îngrijire constantă a plantelor.
De asemenea, este important să ai un sistem de drenaj eficient pentru a evita acumularea apei în perioadele ploioase. Iluminatul exterior, prizele pentru grădină și eventualele spații de depozitare pentru unelte sunt detalii care contribuie la confortul și funcționalitatea curții.
Foto: davos-europe.com