Caută pe site
Publică anunț în ziar
curierul-national-logo Logo-Curierul-National-Blck
Publică anunț în ziar
  • Actualitate
  • Economie
    • Agricultură
    • Asigurări
    • Auto
    • Companii
    • Construcții
    • Energie
    • Finanțe și Bănci
    • Fiscalitate
    • HR
    • Imobiliare
    • IT
    • Retail
    • Transporturi
    • Turism
  • Extern
  • Politic
  • Cultură și Educație
  • Sport
  • Opinii
Reading: Analiză: Imobilul longeviv a devenit un “must” în România
Distribuie
Curierul NationalCurierul National
Search
  • Actualitate
  • Economie
  • Extern
  • Opinii
  • Politic
  • Sport
  • Salvate
  • PUBLICAȚIA
    • Despre noi / Contact
    • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Redacția
Have an existing account? Sign In
Follow
Imobiliare

Analiză: Imobilul longeviv a devenit un “must” în România

Curierul Național
Autor
Curierul Național
Publicat 7 mai 2026
Distribuie
Dan Panciu, Founder FDP

În piața rezidențială din România se conturează o schimbare profundă de paradigmă, dacă în trecut decizia de achiziție era dominată aproape exclusiv de prețul pe metru pătrat și de locație, astăzi, cumpărătorul este din ce în ce mai informat și privește locuința inclusiv din perspectiva eficienței locuirii și a ciclului acesteia de viață, practic acesta își dorește să afle cât costă în timp acea casă.

Un apartament, de pildă, are o durată de viață de circa 50 de ani, astfel că astăzi locuința nu mai este analizată doar prin costul de achiziție, ci și prin costul de utilizare și longevitatea ei – indicatori care reflectă cheltuielile reale din viața de zi cu zi: consumul energetic, costurile de întreținere, durabilitatea materialelor, timpul și resursele necesare pentru amenajare și valorea acesteia în timp. Din punct de vedere al echipamentelor care asigură funcționalitatea unei case, acestea au o durată medie de aproximativ 15 ani, iar acest lucru a devenit și el un indicator de calcul pentru client încă de la achiziționare.

Într-o piață piață imobiliară care s-a maturizat accelerat, criteriile de evaluare s-au rafinat și ele, iar deciziile, care până de curând erau impulsionate de preț sau estetică, s-au dus acum către o dimensiune mai pragmatică, în care predictibilitatea financiară și performanța pe termen lung au devenit esențiale. Astfel, în acest context, valoarea unei locuințe nu mai este dată doar de cât costă să o cumperi, ci mai ales de cât te costă să trăiești în ea.

Cheltuielile recurente, eficiența energetică, durabilitatea materialelor, costurile de întreținere și durata unui ciclu de viață al imobilului sunt factori decisivi în definirea valorii reale a unei proprietăți, în timp ce soluțiile de amenajare – de la instalații și tâmplărie până la fațade și finisaje – joacă un rol strategic în optimizarea costurilor pe termen lung. Așadar, achiziția unei locuințe se face astăzi, mai întâi de toate, din punct de vedere investițional.

Trei dintre jucătorii-cheie din piață — Ambito, Fabrica de Profile (FDP) și Pinum — evidențiază modul în care materialele și soluțiile tehnice devin “instrumente” de predictibilitate financiară. Din perspectiva lor, atunci când proiectarea, execuția și calitatea materialelor sunt gândite împreună, locuința capătă o valoare diferită: nu doar că oferă confort, dar devine un activ care generează economii și își păstrează și/sau crește valoarea în timp, fără “surprize neplăcute” pentru proprietar.

Eficiența energetică – de la opțional la necesitate


Toți cei trei furnizori confirmă că eficiența energetică nu mai este un concept abstract, ci un factor critic de decizie, deși motivațiile variază.

Pinum, unul dintre cei mai mari producători de uși, ferestre și parchet, identifică o maturizare a pieței, pe baza căreia clienții înțeleg că o termoizolație exterioară este inutilă fără o tâmplărie premium care vine și cu soluții de eficientizare termică.

Volumul investițiilor în România a atins 8,5% din totalul pieței est-europene
10 februarie 2021

“Clienții nu se mai limitează la aspectul estetic, ci migrează accelerat către soluții premium de tâmplărie și uși de acces. Aceștia au înțeles că eficiența energetică a unei locuințe este un sistem integrat, unde termoizolația exterioară este incompletă fără elemente de tâmplărie cu un grad ridicat de izolare interioară și praguri cu rupere termică. În prezent, beneficiarii sunt mult mai bine informați și conștienți de faptul că o investiție inițială în tehnologii care elimină punțile termice se traduce direct în costuri de întreținere reduse pe termen lung. Practic, alegerea unor soluții cu performanțe termice superioare a devenit o decizie strategică de economisire, nu doar o preferință de design”, susține Francesco Curcio, CEO Pinum.

În completare, FDP – o companie sută la sută românească, lider în producția de detalii arhitecturale – subliniază că fațada nu mai este nici ea privită doar ca un “înveliș estetic”, ci un “motor” de reducere a facturilor. Utilizarea termosistemelor decorative din polistiren de înaltă densitate aduce un design funcțional, care scade costurile de încălzire/răcire și crește valoarea proprietății în timp.

“Fațada are un impact major atât asupra eficienței energetice, cât și asupra costurilor de întreținere. Materialele de calitate și sistemele de izolație moderne reduc pierderile de căldură sau răcire, diminuând, astfel, facturile lunare. În paralel, fațadele durabile și bine instalate necesită mai puține intervenții de întreținere, ceea ce duce la o scădere cu costurile pe termen mediu și lung. Investiția inițială în soluții eficiente poate fi recuperată prin economiile realizate lună de lună din facturile cu încălzirea/răcirea”, arată Dan Panciu, Fondator și CEO FDP.

Un aspect important este integrarea termosistemelor decorative din polistiren de densitate ridicată, care combină funcționalitatea cu designul. Astfel, fațada devine simultan un element tehnic și unul de diferențiere vizuală. FDP mai subliniază că dezvoltatorii din real estate sunt din ce în ce mai atenți la soluțiile de fațadă durabile și preoptimizate, care reduc erorile de execuție și cresc predictibilitatea costurilor. În același timp, detaliile arhitecturale – profile decorative, finisaje, iluminat integrat – contribuie nu doar la estetică, ci și la funcționalitate (gestionarea apei, protecția structurii, eficiență energetică).

Piața închirierilor de locuințe private pentru studenți va crește în următorii ani. Costurile de cazare sunt cuprinse între 150 și 300 de euro pe lună
7 noiembrie 2023

Perspectivele din partea Ambito arată clar că eficiența locuirii nu mai este o etapă ulterioară achiziției, ci un criteriu integrat încă din faza de proiectare. În ultimii ani, cumpărătorii s-au orientat tot mai mult către spații complet echipate, în principal pentru a evita complexitatea și costurile suplimentare ale unui fit-out realizat ulterior.


- Publicitate -

Potrivit Ambito – companie românească, cu o experiență de peste 19 ani în servicii de proiectare și construcție-montaj a instalațiilor electrice – soluțiile de fit-out integrate devin un instrument de control bugetar pe termen lung, mai ales într-un context caracterizat de inflație ridicată și costuri mari de finanțare. Pe de altă parte, prețul la energie rămâne un factor de presiune, iar succesul soluțiilor eficiente a fost adesea legat de programele de sprijin guvernamental.

“Creșterea cheltuielilor cu energia din ultimii ani a determinat o mai mare atenție la exploatarea imobilelor. Această schimbare, însă, nu a modificat în mod esențial principalul factor de decizie pentru orice tipologie de client: prețul. Soluțiile eficiente energetic au fost accesate, în primul rând, datorită programelor de susținere din partea statelor. Ele încetează în momentul opririi suportului, fiind necesare mai multe informații privind randamentul global al achiziției unui imobil”, este de părere Robert Dorobanțu, Fondator și CEO Ambito.

Un alt aspect important evidențiat de reprezentanții companiei este legat de predictibilitatea costurilor, care, deși dorită de clienți, rămâne dificil de estimat. Multe dintre cheltuielile reale apar în timp și sunt influențate nu doar de exploatare, ci și de contextul economic sau de absența unor programe de mentenanță. În paralel, instalațiile electrice – deși percepute ca o necesitate tehnică – contribuie semnificativ la stabilitatea costurilor pe termen lung. Cu toate că nu sunt în prim-planul deciziei de cumpărare, instalațiile sunt gestionate de dezvoltatorii imobiliari în baza unor standarde și reglementări care asigură, în primul rând siguranță, dar și eficiență în exploatare.


“Soluțiile de amenajare integrate sunt de mulți ani luate în considerare de clienți pentru a controla bugetele personale multi anuale, mai ales în contextul unei inflații necontrolate și unui cost de finanțare mare. Controlul bugetelor generează și o atenție mai mare asupra mediului din jurul construcțiilor achiziționate: grădinițe, școli, săli de sport, magazine, policlinici. O accesibilitate facilă la acestea generează economii importante pentru clienți”, mai spune Robert Dorobanțu.

Materialele și finisajele: investiții inițiale cu economii pe termen lung


Durabilitatea materialelor de interior, a detaliilor arhitecturale, a elementelor de finisaj, izolarea fonică, sistemele de încălzire – răcire sau lumină naturală completează acest tablou al clientului contemporan.

“Clientul ultimilor ani s-a pregătit atât de mult încât, chiar de la prima vizită a imobilului, vine însoțit de un consultant tehnic pentru a face diagnoza unității locative și, practic, totul contează. Se observă o tendință de revenire la nevoile de bază, cum ar fi izolarea fonică, spre exemplu, sau lumina naturală, iar împreună cu finisajele, elementele legate de instalații, sustenabilitate, dar și soluțiile de design sunt toate la fel de importante, pentru că obiectivul final este despre cât de longevivă, eficientă și valoroasă este această unitate locativă”, afirmă Oana Popescu, Head of Residential, Crosspoint Real Estate.

România Eficientă: Din 2030, toate clădirile noi ar putea să aibă obligatoriu zero emisii de carbon
21 decembrie 2021

În aceeași notă, atât Pinum, cât și FDP observă o migrare către soluții care rezistă probei timpului. Fie că vorbim despre pardoseli de tip SPC, care sunt waterproof și extrem de rezistente la uzură, sau despre uși cu structură robustă și feronerie premium, scopul rămâne evitarea renovărilor frecvente. De asemenea, procesul de customizare a devenit un standard pentru cumpărătorul contemporan, care apelează la profesioniști pentru a crea spații unde estetica se întâlnește cu funcționalitatea — de la utilizarea luminilor indirecte în elementele decorative, până la soluții tehnice care asigură confortul acustic. Deci, în prezent, totul contează și totul este bine analizat de către clienți.

“Pentru noi, procesul de customizare este unul care ne-a consacrat, găsind mereu soluții de producție pentru cele mai complexe abordări de funcționalitate și design. Dacă ne uităm la călătoria clientului din anul 2011 și în prezent, spre exemplu, se observă schimbări fundamentale, mai ales în zona de design dorit. Stilurile arhitecturale abordate în proiecte fiind din ce în ce mai multe, în toate tipologiile de clădiri, indiferent de scopul acestora. Astăzi, admirăm stiluri și detalii arhitecturale aproape peste tot, ca de exemplu: clădiri de birouri, restaurante sau chiar concepte de pizza to go sau chiar garduri și elemente de design în curte. Așadar, iată cum clientul este tot mai atent la detaliile spațiului în care există și apelează la profesioniști în zona de proiectare, customizând spațiul așa cum și l-au imaginat”, explică Dan Panciu.

Din perspectiva Pinum, piața a evoluat vizibil către o preferință pentru produse durabile și eficiente, chiar dacă acestea implică un cost inițial mai ridicat. Clienții nu mai privesc locuința doar prin prisma esteticii, ci ca pe un sistem integrat în care fiecare componentă contribuie la costul total de utilizare.

“Tâmplăria, pardoseala și ușile sunt elemente pe care le înlocuim, de regulă, după decenii de utilizare. Din acest motiv, este imperativ să evaluăm nu doar costul de achiziție, ci mai ales durabilitatea și capacitatea acestora de a genera economii pe termen lung. O tâmplărie performantă se amortizează prin reducerea facturilor de energie, transformând diferența de preț inițială într-un câștig real după primii ani de exploatare. Aceeași logică a calității se aplică și în cazul pardoselilor. În acest sens, soluțiile noastre de tip SPC sunt proiectate pentru a înlocui pardoselile laminate clasice, oferind avantaje net superioare prin structura lor waterproof și rezistența mult mai mare la zgârieturi”, exemplifică Francesco Curcio.

Soluțiile “la cheie” – confort și predictibilitate

O tendință majoră identificată de cei trei furnizori este preferința pentru spații complet echipate, pentru a evita incertitudinile procesului de amenajare post-achiziție. Un element important este și tendința către produse „fără bătăi de cap”, susținute de garanții integrate și care să răspundă nevoii tot mai accentuate de predictibilitate și de reducere a riscurilor asociate intervențiilor ulterioare.


Ambito explică faptul că disponibilitatea redusă a echipelor de construcții pentru proiecte individuale de fit-out, spre exemplu, a făcut ca achiziția unei locuințe „la cheie” să fie mai rentabilă, iar controlul bugetelor personale pe termen lung este mult mai sigur atunci când garanția execuției și documentația tehnică sunt gestionate centralizat.


Pinum susține această nevoie de „fără bătăi de cap” prin oferirea unei garanții integrate (produs + montaj), eliminând stresul reglajelor ulterioare pentru proprietar.

În acest context, FDP menționează că produsele preoptimizate în fabrică reduc erorile umane și scurtează timpii de implementare, oferind o predictibilitate necesară într-o piață marcată de inflație. Totodată, compania subliniază și o dimensiune emoțională și de piață: proprietățile bine realizate din punct de vedere arhitectural își păstrează sau chiar își cresc valoarea în timp. Astfel, investiția în calitate devine un factor de protejare a capitalului. Cu toate acestea, există încă o rezistență în piață față de costurile inițiale mai ridicate, deși beneficiile pe termen lung sunt evidente.

Concluzie


Piața rezidențială evoluează către un model în care valoarea unei locuințe este definită de costul total al locuirii, nu doar de prețul de achiziție. Contribuțiile Ambito, Pinum și FDP arată că fiecare etapă – de la proiectare și execuție până la alegerea materialelor și designul fațadei – influențează direct costurile de utilizare.


Deși prețul rămâne un indicator important, potrivit companiei de consultanță imobiliară Crosspoint Real Estate, afiliată internațional rețelei globale Savills, acesta nu mai este suficient pentru a descrie costul real al unei locuințe. Astfel, piața se îndreaptă către un model în care calitatea imobilului a devenit un întreg în procesul de decizie, de la poziționarea acestuia, la construcție, execuția instalațiilor, performanța termică, durabilitatea fiecărui element și calitatea finisajelor, toate sunt evaluate ca investiții financiare directe. Deși există încă o anumită rezistență în fața costurilor inițiale mai mari, tendința este clară: cumpărătorul informat preferă să plătească pentru predictibilitate și calitate astăzi, pentru a se bucura de un confort, cheltuieli de întreținere minime, timp economisit în viitor și longevitatea întregului imobil.

În acest nou context, locuința este un produs complex, în care deciziile informate și investițiile inițiale mai ridicate pot genera economii consistente, predictibilitate financiară și o experiență superioară de locuire pe termen lung.

Distribuie articolul
Facebook Whatsapp Whatsapp LinkedIn Reddit Telegram Email Copy Link Print
Distribuie
Articolul anterior Drone venite din Rusia s-au prăbușit în Letonia, stat membru al NATO
Articolul următor Care sunt oportunitățile de creștere pentru industriile ecologice în România?
Niciun comentariu

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

-Publicitate-
Ad imageAd image

Ultimele articole

Cel de-al treilea sezon al BCR Sport Arena Streetball 2026 debutează în Parcul Drumul Taberei din București în weekendul 8-10 mai
Sport
Domeniile Davidescu înregistrează o creștere constantă de peste 28% a vânzărilor în 2025 și atinge pragul de 17,3 milioane de lei cifră de afaceri
Actualitate Companii
ANAT: Voucherele de vacanță rămân un instrument esențial pentru turismul românesc
Turism

RSS Știri Financiare

  • Sectorul imobiliar în centrul activității de fuziuni și achiziții din România
  • Primul magazin lululemon din România se deschide în iunie, la Băneasa Shopping City
  • Spartan, investiții de 4 milioane de lei anul acesta. A deschis restaurantul cu numărul 58
  • Jumătate din angajații români consideră că nu sunt plătiți suficient la locul de muncă
Asigurări

Municipiul București și județul Ilfov au cele mai multe locuințe asigurate

4 minute
Imobiliare

Criza locuințelor – CESE solicită elaborarea unui plan european privind locuințele la prețuri accesibile

7 minute
Imobiliare

Colliers a certificat cu standardele LEED, BREEAM și WELL aproape 3 mil. metri pătrați de spații imobiliare

6 minute
Imobiliare

Analiză de piață: Estetica, funcționalitatea și securitatea – noua triadă a locuinței românilor

13 minute
favicon curierul national favicon curierul national
  • EDIȚIA DIGITALĂ
  • ABONAMENT DIGITAL
  • PUBLICĂ ANUNȚ ÎN ZIAR
  • CONTACTEAZĂ-NE

PUBLICAȚIA

  • Despre noi
  • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Anunțuri Mică Publicitate
    • Advertorial
  • Redacția
  • Contact

ȘTIRI

  • Actualitate
  • Extern
  • Cultură și Educație
  • Politic
  • Sport
  • București

BANI

  • Economie
  • Companii
  • IT
  • Agricultură
  • Energie
  • Fiscalitate
  • Imobiliare
  • Turism

PARTENERI

  • B1 TV
  • Gazeta de Sud
  • Money Buzz!
  • Știrile de Azi
  • Goool.ro
  • Bucharest Daily News
  • Slatina Buzz!

BUN DE AFACERI, DIN 1990

Welcome Back!

Sign in to your account

Username or Email Address
Password

Lost your password?