Îmi aduc aminte cu multă plăcere de Mircea Ionescu-Quintus din perioada când lucram la “Senatul României” ca “Şef al Departamentului Relaţii Externe”, iar dânsul era Vicepreşedinte al acelui for parlamentar. La una dintre şedinţele Biroului Permanent al Senatului, unde eram invitat atunci când agenda cuprindea anumite activităţi internaţionale, Domnia Sa mi-a înaintat cu discreţie un petec de hârtie pe care scrisese câteva versuri: “La locuinţa mea de veci/Tot mai aştept să vie-o fată,/Că nu e nimeni pe poteci/Şi am intrare separată!”. Citind-o imediat, am schiţat un zâmbet la care distinsul parlamentar mi-a răspuns prin zâmbetul propriu. După şedinţă, m-a invitat în biroul Domniei Sale, spunându-mi că îi pare tare rău că la finele acelui an voi reveni la M.A.E. după detaşarea mea temporară; mi-a sugerat să caut volumele sale de epigrame – ceea ce am făcut în următorii ani, delectându-mă cu versuri încărcate de un umor fin, adesea cerebral şi de jocuri de cuvinte inteligent construite, inclusiv prin calambururi.
Am regretat enorm plecarea sa definitivă la 15 septembrie 2017, când se afla la Ploieşti. Mi-au rămas măcar volumele cumpărate, ani de-a rândul, din anticariatele bucureştene pe care le răsfoiesc în ceasurile de tihnă, regăsind în ele multe epigrame scrise de condeiul foarte talentat al fostului lider parlamentar. În cele ce urmează, redau o serie dintre acestea, purtând prestigioasa semnătură a lui Mircea Ionescu-Quintus:
*Pe mormântul unui slugarnic: “Din liniştea întunecată/Nicicând n-o să te mai deştepţi;/În fine, umbră-ncovoiată,/Trecuşi în lumea celor drepţi!”;
*Antisonet: “Învie, Cincinate, şi pune capăt dramei,/Că-n casa ta poeţii citesc numai sonete;/Ne-au năpădit, maestre, atâţia barzi cu plete,/Că nu se mai zăreşte chelia epigramei!”;
*Oltenească: “Foaie verde măghiran,/Ea din Balş, el din Sudan,/Că nici nu trecu un an/Şi-l făcu muica oltean.”;
*La Bolta Rece: “De vreţi ca lumea să petreacă,/Aduceţi, măi, şi fete mari:/Din Bohotin o <busuioacă>/Şi pe cea <grasă> din Cotnari.”;
*Mica publicitate: “Transferat în Bucureşti,/Caut cameră chirie/În Berceni sau Grozăveşti,/Eventual, căsătorie.”;
*Omul de zăpadă: “Îl cunoaşte toată ţara:/Crai vestit din fulgi de nea;/Cum apare primăvara,/Se topeşte după ea.”;
*Echinocţiu de primăvară: “Pe sub deal, pe lângă crame,/Cu parfum de tulburel,/Turme, turme de-epigrame,/Cu un singur Păstorel.”;
*Replică: “-Doreşti să divorţezi, dar ştii/Că ai acasă opt copii?/Răspunsul vine ca la teatru:/-Îi împărţim: patru şi patru!”;
*Specialităţi: “Fac ieşenii tricotaje,/Braşovenii utilaje,/Craiovencele marame,/Ploieştenii… epigrame.”;
*Minulesciană: “În cinstea ta, cea mai frumoasă,/Am luat inele, blănuri, casă,/Mercedes, video, covoare,/Şi… nouă ani de închisoare.”;
*Romanţă: “Când vântul serii te îndeamnă/Spre lacul încă argintat,/De trubadurul Cincinat/Îţi mai aduci aminte, doamnă?”;
*Anul Nou: “Oricât l-aş proslăvi în rime/Şi l-aş cânta de-acum în veci,/Nu e mai mult ca o sutime/A secolului XX!”;
*Pe mormântul unui jurist:“Doarme-aici un om deştept/Ce-a fost harnic, sincer, drept/Şi-a făcut doar fapte bune./Despre morţi aşa se spune.”;
*Bişniţarul: “Viaţa-i n-are stop/Şi-i oscilatoare,/Intră când la <Shop>,/Când la închisoare.”;
*Discordia: “Dezbinarea, divergenţa,/Cearta, vorba în răspăr,/Duşmănia, disidenţa,/Strânse toate într-un măr.”;
*In vino veritas: “Lumina-n depărtaţii aştri,/Cuvântul în abecedar,/Minciuna-n ochii verzi-albaştri/Şi adevărul în pahar.”;
*Mărturie mincinoasă: “<Jur să spun tot adevărul/Despre inculpata Lia,/Şi de mint, să-mi cadă părul>/Astfel apăru chelia!”;
*Miniştrilor de pe vremuri: “Îşi tot ziceau, cu mult orgoliu,/Miniştri fără portofoliu,/Dar aş fi vrut să văd pe-acel/Ministru fără portofel.”;
*Pledoarie: “Apărând pe cămătar,/Avocatul, lapidar,/A cerut ca la osândă/Să nu i se dea dobândă.”;
*Scrisoare pierdută: “Şi Caţavenci, şi Tipăteşti/Apar mereu pe-a vieţii cale;/Păcat că nu mai întâlneşti/Şi un Caragiale!”;
*Ale tinereţii valuri: “Stau pe plajă-ntinşi la soare/Un flăcău şi-o fată mare./Cum lăsatu-s-a-nserarea,/Mare mai era doar Marea.”;
*Închinare la Ţepeş: “Doamne, cinstea vrem să-nceapă/Şi tu singur te pricepi/Cum să-i tragi pe hoţi în ţeapă,/Dar de unde-atâtea ţepi?”;
*Quintus: “În trecut de veşnicii,/Nume de romani, blazon/Al celebrei dinastii/Carol, Mircea şi Ion.”;
*Autumnală: “Cavaler fără pereche,/Vântu-ndrăgostit lulea/Cântă frunzei la ureche/Şi ea biata va cădea!”;
*Sinceritate: “Sub cerul plin de curcubeie/O altă dragoste nu am/Şi tu eşti singura femeie/Din viaţa mea! (spunea Adam).”;
*La mormântul unui dentist: “Răposat-a întru Domnul/Şi-ngropat sub brazda humii,/Liniştit îşi face somnul/C-a scăpat de gura lumii.”;
*Adevărul: “De când stelele şi luna,/De când valul spart de stâncă,/Adevărul e minciuna/Nedescoperită încă.”;
*Unei mirese grăbite: “Când nunii mari au să te cheme/Să guşti din vinul purpuriu,/Ca să te bucuri e devreme,/Iar să regreţi e prea târziu!”;
*Evoluţie: “Simţind înfiorare omenească,/Maimuţa coborî uşor din pom/Şi în curând deprinse să vorbească,/Dar cât i-a trebuit ca să ajungă om!”;
*Vremea răfuielilor: “Iubita mea, neiertătoare,/Mi-a spus cu vocea-i delicată:/<Am să te judec eu odată!>/Şi s-a făcut judecătoare.”;
*Gelozie la miezul nopţii: “Cu figura descompusă,/L-a trezit un groaznic gând,/Ea, cuminte, doarme dusă,/Dar pe cine-o fi visând?”;
*De la părinţi: “De la părinţi, precum se ştie,/Iei duh şi fizionomie;/Ar fi fost mare ironia/Să-mi lase tata doar chelia!”;
*Căile poeziei: “Unii urcă greu Parnasul/Spre lumina lui Apollo;/Alţii, călărind Pegasul,/Cad din nori exact acolo.”;
*Prostia: “În universul nostru strâmt,/Plini de virtuţi şi de ocară,/Prostia este o povară/Pe care cei ce-o duc, n-o simt.”;
*Necuviinţă: “Pe al vieţii lung traseu/Este o interferenţă/Între lipsa de decenţă/Şi surplusul de tupeu.”;
*Nemuritorul: “S-a învolburat văzduhul/Şi din morţi un bard se scoală./Fuse moartea să-i ia duhul/Şi-a plecat cu mâna goală.”.
Am aflat un moment de referinţă din biografia lui Mircea Ionescu-Quintus: în primăvara lui 2016 – la sărbătorirea venerabilei vârste de 99 de ani (se născuse la 18 martie 1917) – a urcat pe scenă, citind această epigramă creată ad-hoc: “Spre sută anii se adună,/Ca, prin păduri, semeţii brazi/Şi s-or găsi destui să spună:/<Ce mai înseamnă suta azi?>.”.
