Caută pe site
Publică anunț în ziar
curierul-national-logo Logo-Curierul-National-Blck
Publică anunț în ziar
  • Actualitate
  • Economie
    • Agricultură
    • Asigurări
    • Auto
    • Companii
    • Construcții
    • Energie
    • Finanțe și Bănci
    • Fiscalitate
    • HR
    • Imobiliare
    • IT
    • Retail
    • Transporturi
    • Turism
  • Extern
  • Politic
  • Cultură și Educație
  • Sport
  • Opinii
Reading: Valentina Naforniţă şi Andrei Jilihovschi în Iolanta de Ceaikovski deschid Bucharest Opera Festival, pe 11 iunie, cu un spectacol al Operei din Chişinău
Distribuie
Curierul NationalCurierul National
Search
  • Actualitate
  • Economie
  • Extern
  • Opinii
  • Politic
  • Sport
  • Salvate
  • PUBLICAȚIA
    • Despre noi / Contact
    • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Redacția
Have an existing account? Sign In
Follow
Cultură și Educație

Valentina Naforniţă şi Andrei Jilihovschi în Iolanta de Ceaikovski deschid Bucharest Opera Festival, pe 11 iunie, cu un spectacol al Operei din Chişinău

Curierul Național
Autor
Curierul Național
Publicat 18 mai 2026
Distribuie

Spectacolul de operă „Iolanta” de Piotr Ilici Ceaikovski este titlul cu care vine la Bucharest Opera Festival joi, 11 iunie, ora 19:00, pe scena ONB, Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Maria Bieşu” din Chişinău.

Premiera operei „Iolanta” de pe scena Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Maria Bieşu” din Chişinău a avut loc pe data de 3 martie 2026, regia poartă semnătura lui Slava Sambriș, scenografia a fost realizată de Iurie Matei, costumele de către Alina Rotaru. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Cristian Spătaru.

Spectacolul ne transpune într-un univers atemporal, la granița dintre basm și realitate, unde povestea tinerei Iolanta, fiica Regelui René, devine o metaforă tulburătoare despre descoperirea de sine prin iubire. Într-o reședință izolată, protejată de un secret impus prin decret regal, Iolanta își trăiește orbirea fără să cunoască existența luminii, percepând lumea doar prin simfonia miresmelor și a sunetelor. Echilibrul fragil al acestui paradis artificial este zdruncinat de apariția neașteptată a cavalerului Vaudémont, cel care îi dezvăluie fetei adevărul despre culori și strălucire. În acest cadru încărcat de lirism, vindecarea Iolantei nu este doar un miracol medical, ci unul al spiritului, este triumful voinței și al pasiunii asupra ignoranței, demonstrând că adevărata vedere se dobândește abia atunci când inima acceptă provocările lumii reale în detrimentul unei iluzii confortabile.

În universul operei lui Ceaikovski, iubirea apare ca forță catalizatoare a cunoașterii și a vindecării. Firul roșu al acestei legături amoroase pornește de la contrastul dintre întunericul protejat, iluzia tatălui și lumina revelată, dragostea lui Vaudémont. Această „aventură a inimii” devine motorul transformării. Dacă pentru regele René dragostea înseamnă izolare și tăcere, pentru Vaudémont ea înseamnă adevăr și expunere. Astfel, relația tinerilor transcende simplul flirt de epocă, devenind o călătorie inițiatică în care Iolanta nu alege doar un bărbat, ci alege să vadă lumea, demonstrând că dragostea autentică este singura capabilă să ne ofere curajul de a înfrunta realitatea, oricât de copleșitoare ar fi „lumina” ei.

„Cred că mesajul operei este mai actual ca oricând: să ne întoarcem la dragoste, la empatie, la bunătate — valori simple, dar esențiale, pe care le pierdem uneori în zgomotul cotidian. Iolanta învață să vadă, iar noi, prin ea, suntem invitați să ne reînnoim privirea interioară. Doresc ca publicul să se lase atras în universul acestei opere ca într-o lumină blândă, să redescopere emoția sinceră și să plece acasă cu un gând bun, cu o liniște pe care arta o poate aduce atât de generos. Pentru mine, participarea la acest proiect este un dar, iar tot ceea ce mi-am propus este să îl restitui publicului în aceeași măsură.” – Slava Sambriș, regizor

Distribuție:

Iolanta – Valentina Nafornița

Alegerea binelui şi posibilul rai terestru
15 aprilie 2020

Vodemon – Dumitru Mîțu

Robert – Andrei Jilihovschi

Rene – Alexei Botnarciuc

Ebn-Hakia – Vitalie Maciunschi

Prețul, unul dintre cei mai importanți factori pentru părinți când aleg activitățile extracurriculare ale copiilor
6 noiembrie 2025

Marta – Tatiana Busuioc

- Publicitate -

Brigitta – Alexandra Procopovici

Laura – Tatiana Luchian

Bertrand – Gheroghe Severin

Almerik – Vadim Ceban

Bucharest Opera Festival este unul dintre cele mai prestigioase și dinamice evenimente culturale din România, reunind instituții lirice de renume, artiști consacrați și mii de iubitori ai operei într-o celebrare unică a excelenței, creativității și colaborării artistice. Organizat anual în inima capitalei, festivalul a devenit rapid un reper cultural național și o platformă internațională recunoscută pentru promovarea producțiilor lirice de înaltă calitate.

Ajuns, în 2026, la cea de-a cincea ediție, Festivalul de Operă București își propune să își consolideze impactul printr-un program extins, care are în centru atât capodopere clasice, cât și producții contemporane inovatoare. Festivalul reunește companii de operă, balet şi teatru din România și din străinătate, încurajând schimburile artistice, diplomația culturală și dezvoltarea de noi publicuri pentru artele spectacolului.

“Transnistria între Moldova, Ucraina și Rusia“, cuiul… nu al lui Pepelea, ci al Rusiei imperialiste
24 iulie 2022

În total, peste 1500 de artiști și membri ai echipelor tehnice vor urca, pe rând, pe aceeași scenă, de-a lungul celor 12 zile de festival.

Bilete pe http://tickets.operanb.ro/ și de la Casa de Bilete a Operei Naționale București.

Distribuie articolul
Facebook Whatsapp Whatsapp LinkedIn Reddit Telegram Email Copy Link Print
Distribuie
Articolul anterior TIFF.25 se deschide cu 3 zile în septembrie și un moment special Nadia Comăneci
Articolul următor PSD îl refuză pe Ilie Bolojan ca premier. Sorin Grindeanu: „Nu vom încălca mandatul primit de la partid”
Niciun comentariu

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

-Publicitate-
Ad imageAd image

Ultimele articole

În anul 2024, cheltuielile totale de protecție socială au crescut cu 23,2% față de anul 2023
Economie
Presiune pe prețurile din benzinării: ieftinirile ajung un vis, dar noi scumpiri sunt aproape, mai ales la motorină
Energie
Depozitarul Central va distribui sumele de bani aferente CUPON 1 pentru titlurile de stat emise în cadrul Programului Fidelis al Ministerului Finanțelor
Economie

RSS Știri Financiare

  • Startup-urile din România vizează finanțări de 95 milioane euro. AI domină ecosistemul
  • JAECOO 7 își extinde gama de modele cu o versiune full hybrid. Prețul pornește de la 29.457 euro
  • S-a deschis primul hotel Hilton din Brașov. Cum arată și de câte camere dispune
  • Action deschide un magazin la Hațeg. Urmează Orăștie și Suceava
Cultură și Educație

”Strălucirea” romanelor este, de multe ori, mai mare decât a ecranizărilor

5 minute
Cultură și Educație

Evenimente vizuale recomandate de Uniunea Artiștilor Plastici din România

6 minute
Cultură și Educație

Institutul de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu“, la 70 de ani de la fondare

2 minute
elevi
Cultură și Educație

Elevii: „Guvernul îşi bate joc de bursele elevilor”

6 minute
favicon curierul national favicon curierul national
  • EDIȚIA DIGITALĂ
  • ABONAMENT DIGITAL
  • PUBLICĂ ANUNȚ ÎN ZIAR
  • CONTACTEAZĂ-NE

PUBLICAȚIA

  • Despre noi
  • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Anunțuri Mică Publicitate
    • Advertorial
  • Redacția
  • Contact

ȘTIRI

  • Actualitate
  • Extern
  • Cultură și Educație
  • Politic
  • Sport
  • București

BANI

  • Economie
  • Companii
  • IT
  • Agricultură
  • Energie
  • Fiscalitate
  • Imobiliare
  • Turism

PARTENERI

  • B1 TV
  • Gazeta de Sud
  • Money Buzz!
  • Știrile de Azi
  • Goool.ro
  • Bucharest Daily News
  • Slatina Buzz!

BUN DE AFACERI, DIN 1990

Welcome Back!

Sign in to your account

Username or Email Address
Password

Lost your password?