Consiliul de Securitate al ONU a organizat, marți, o reuniune la nivel înalt sub tema „Apărarea obiectivelor și principiilor Cartei ONU și consolidarea sistemului internațional centrat pe ONU”, eveniment prezidat de ministrul chinez de Externe, Wang Yi, China deținând președinția rotativă a consiliului.
La evenimentul la care au participat reprezentanții din peste 100 de state și peste 20 de miniștri de Externe și oficiali la nivel înalt, Secretarul general ONU, Antonio Guterres, a prezentat o expunere asupra situației.
Ministrul Wang Yi a transmis că situația internațională trece prin cele mai complexe și profunde transformări, de la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial. Potrivit acestuia, „nava” civilizației umane a intrat în ape periculoase, cauza păcii și dezvoltării mondiale aflându-se la o răscruce.
Ministrul chinez a arătat că provocările actuale pun la încercare determinarea comunității internaționale de a apăra pacea, hotărârea de a susține dreptatea și curajul de a îndepărta modele vechi și promova modele noi. „Trebuie să ne unim, să acționăm, să apărăm ONU, să revitalizăm ONU și să întărim ONU”, a declarat Wang.
Potrivit acestuia, în 2026 se împlinesc 55 de ani de la restabilirea locului legal al Republicii Populare Chineze în ONU. În cei 55 de ani, în calitate de membru permanent al Consiliului de Securitate, China a participat și a contribuit la dezvoltarea ONU.
Aflată la un nou punct istoric, China va continua să asume responsabilități majore și să urmeze calea dreaptă, să promoveze o mai mare unitate între state în cadrul multilateralismului, să contribuie la construirea unui sistem de guvernanță global mai echitabil și mai just, să avanseze împreună către obiectivul de a construi o comunitate cu un viitor comun pentru omenire.