Inovația este singurul model de creștere economică valid
Autor: Corina Vasile, Director Executiv, ANIS
Polonia, locul 41, mai sus cu 11 locuri. Romȃnia, locul 61, în cădere cu 12 locuri. Într-un singur an, în raportul World Competitiveness Yearbook 2026, publicat săptămȃna trecută de către prestigioasa școală de business IMD Lausane – World Competitiveness Center.
Pentru că oricȃte pasiuni stȃrnesc disputele politice curente, ceea ce contează la sfȃrșitul zilei este dacă Romȃnia rămane competitivă sau nu.
Dacă va fi, în viitorul previzibil, un loc mai prosper, unde antreprenorii să aibă încredere să investească și unde oamenii să vrea să trăiască și să muncească, sau nu. De ce sunt astfel de analize mai relevante decat simpla comparație de PIB sau PIB/capita sau creșterea de PIB în ultimul an? În primul rȃnd pentru că înglobează încrederea (sau lipsa de) în instituții – percepția top executivilor este încorporată în cam o treime dintre metricile utilizate pentru analiză, pe lângă două treimi hard data. Și asta este un indicator predictiv pentru investitițiile private. În al doilea rand, la fel de important, este că evaluează performanța relativă a țărilor pe patru grupe de metrici, pentru că degeaba am face noi binișor (și nu facem), dacă cei din jurul nostru sunt rachete.
Tabloul pe sub-categorii este sever: România a coborât în toate metricile: locul 62 la performanță economică (față de 56 în 2025), 61 la eficiența guvernamentală (față de 44), 69 la eficiența mediului de afaceri (față de 50) și 55 la infrastructură (față de 45). S-au înregistrat și scăderi la infrastructura de bază (-18 locuri), infrastructura tehnologică (-20 locuri), infrastructura științifică (-8 locuri) și educație (-6 locuri). Cea mai alarmantă cifră: -20 de locuri la infrastructura tehnologică într-un singur an. Ca să înțelegem cum au progresat alte țări prin comparație cu noi.
Recomandările IMD pentru România, extrase din profilul de țară: eficiența mai ridicată a cheltuielilor publice pentru reducerea deficitului bugetar; accelerarea investițiilor în domenii de specializare inteligentă, cercetare, dezvoltare și inovare; sprijin pentru companii în implementarea transformării digitale; îmbunătățirea sistemelor de sănătate și educație; și modernizarea industriei naționale de apărare.
Să ne oprim la accelerarea investițiilor în domenii de specializare inteligentă, cercetare, dezvoltare și inovare. Este o recomandare logică, în esență ce spune este că dacă ai bani puțini (deficit bugetar), îi investești acolo unde ai un factor de multiplicare mai mare pe termen rezonabil și te păstrează competitiv, coroborat și cu recomandarea următoare (îmbunătățirea sistemelor de sănătate și educație). Mai dă și o direcție de tranziție către un model economic cu valoare adăugată mai mare. Aceste patru recomandări sumare conțin mai multă viziune economică decât ultimele 3 programe de guvernare publicate în ultimul an (Bolojan, Tomac, Veștea).
Niciunul dintre cele trei programe nu propune un model de creștere endogenă — adică unul bazat pe productivitate, inovație și capital uman ca motoare principale. Toate trei tratează creșterea economică fie ca un rezultat al stabilizării fiscale, fie ca un efect al investițiilor publice în infrastructură (mai mult sau mai puțin din fonduri europene). Sectorul privat apare în principal ca sursă de venituri fiscale, nu ca protagonist al unui model de dezvoltare.
Documentul propus de Tomac identifică legătura dintre reforma instituțională și debirocratizare și atragerea investițiilor private. Dar și acolo lipsește o teorie explicită despre cum România trece de la economie de costuri reduse la economie de valoare adăugată.
Transformarea digitală apare la nivel operational, nu ca un pas strategic, sau ca sursă de eficiență și creștere. Mai mult sau mai puțin racordată la “ce se cere“ de la Bruxelles (portofel electronic, cloud etc), digitalizarea e strecurată punctual pe domenii/ministere, cu unele îmbunătățiri de guvernanță a digitalizării în programul Tomac. Punctual ne-am digitalizat și pȃnă acum, și n-am avansat în vreun top, inclusiv în cele oficiale ale Uniunii Europene.
Cum se văd lucrurile dinspre sectorul privat? Avem o stagnare economică (mai puțin contează dacă este chiar recesiune tehnică) dublată de o inflație mare prelungită = stagflație. Asta e o combinație rea după toate standardele. România are stagflație cu trei straturi suprapuse — externă (energie), administrativă (ajustare fiscală) și structurală (productivitate scăzută) — și instrumentele disponibile sunt toate parțiale: dobânzile mari nu rezolvă oferta, austeritatea nu rezolvă productivitatea, iar politica industrială e absentă ca viziune coerentă.
Ce propunem noi? Inovația și transformarea digitală ca motor de creștere economică. Politici publice coerente și concentrate pe stimularea inovației, a investițiilor de specializare inteligentă în absolut toate domeniile (exact ce zice și IMD Lausane). Am făcut un studiu despre impactul economic pentru România dacă industria de IT ar ajunge la dimensiunea (cifra de afaceri) a celei din Cehia (scenariul 1) sau Polonia (scenariul 2) prin creșterea accelerată a componentei inovatoare. De ce am luat IT-ul ca industrie de referință? Pentru că are un efect multiplicator dovedit în ultima decadă – contribuie direct cu 6-8% la PIB și în total (direct plus indirect plus indus) cu peste 14%, cu circa 200.000 de specialiști angajați, impactul total este de circa 900.000 de locuri de muncă (circa 15% din numărul de locuri de muncă din economie), este sectorul cu cea mai mare contribuție la bugetul de stat/angajat și primul contributor la exportul net de servicii. Prin urmare este deja un sector cu valoare adăugată brută mare și cu productivitatea orară cea mai mare din economie. După toate criteriile, un sector deja performant.
Ce ar însemna să atingem nivelul Cehiei? Un plus de 6 miliarde euro la PIB, un plus de 45.000 de locuri de muncă în economie, un plus de venituri fiscale de 13 miliade euro. Ce ar însemna să țintim nivelul Poloniei (un obiectiv mult mai ambițios) – plus 40 de miliarde de euro la PIB, un plus de aproape 295.000 de locuri de muncă în economie. Dar, ce este de făcut ca să ajungem acolo? Un pachet coerent de politici publice, pentru că inovația nu apare spontan (Paul Romer a luat premiul Nobel pentru economie demonstrând asta), o politică industrială și de export centrate pe transformare digitală și inovație (nu avem) și, desigur, o bază de predictibilitate fiscală și colectare a veniturilor fiscale mai bună. Și un set de instrumente probate în țările care au avansat rapid în economia digitală – Estonia, Cehia, Polonia. Toate sunt detaliate aici https://anis.ro/anis-innovation-ai/.
Indiferent de formula politică votată de Parlament pentru noul Guvern, prioritatea ar fi recâștigarea competitivității economice a României și tranziția pe un nou model de creștere economică, bazat pe stimularea inovației.
