Autori: Mihai Drăghici, Partener, Business Consulting, EY România
Bogdan Coca, Senior Manager, Business Consulting, EY România
Radu Grădinariu, Senior, Business Consulting, EY România
Escaladarea conflictului din Orientul Mijlociu, la finalul lunii februarie 2026, a readus piețele globale de energie într-o zonă de tensiune. De această dată, șocul a atins petrolul, gazele, produsele rafinate, LNG-ul și logistica.
În centrul acestor riscuri se află Strâmtoarea Ormuz, una dintre cele mai importante rute energetice din lume. Pentru Europa, impactul vine în mare parte prin produse rafinate, LNG și costuri logistice, iar rolul țițeiului brut trebuie citit în acest tablou mai larg.
În România, șocul nu a dus la o criză de aprovizionare cu carburanți. Piața a continuat să funcționeze, susținută de producția internă, rafinarea locală, stocurile de urgență, infrastructura portuară și jucătorii integrați. În același timp, presiunea prețurilor, a motorinei, a costului stocurilor, a fluxurilor maritime și a lanțurilor de aprovizionare a rămas legată de piețele externe.
Șocul recent a arătat că energia și logistica fac parte din același risc operațional. Pentru Europa, această vulnerabilitate contează mai ales la produse rafinate, în special diesel, dar și la LNG, prin efectele asupra costurilor și disponibilității aprovizionării.
România: reziliență operațională, dar dependență externă
România are câteva avantaje față de piețele complet dependente de importuri finale. Are producție internă de petrol și gaze, capacitate locală de rafinare, stocuri de urgență, infrastructură portuară la Constanța și Midia și companii integrate care au un rol important în aprovizionarea pieței.
Oil Terminal Constanța, de exemplu, joacă un rol important în primirea, depozitarea și manipularea țițeiului și a produselor petroliere, cu o capacitate totală de stocare de aproximativ 1,1 milioane mc. Acest tip de infrastructură oferă flexibilitate într-un context de volatilitate.
Totuși, reziliența locală nu înseamnă independență. România își acoperă o parte importantă din necesarul de țiței prin importuri, iar cifra de aproximativ 75% trebuie citită separat de dependența de produse petroliere finite, de gazele naturale sau de dependența energetică totală. În plus, piața locală rămâne legată de cotațiile internaționale, de costurile de feedstock, de disponibilitatea produselor rafinate și de rutele regionale de aprovizionare.
România nu a fost neapărat printre cele mai scumpe piețe europene la carburanți, însă a resimțit rapid presiunea internațională prin ritmul de creștere a prețurilor, presiunea pe motorină și costurile pentru companii și consumatori.
Rolul activelor locale a devenit esențial. OMV Petrom a raportat în Q1 2026 o rată de utilizare a rafinăriei de 98% și volume retail de carburanți în creștere cu 4%. Compania a arătat că aceste active au susținut securitatea aprovizionării într-un trimestru foarte volatil.
Rafinăriile Petromidia și Vega au intrat în turnaround tehnologic, programat în martie 2026, într-un moment de volatilitate ridicată. Compania a comunicat că obligațiile contractuale urmau să fie acoperite din stocuri proprii sau prin trading-ul grupului KMG International. Finalizarea lucrărilor la sfârșit de martie a susținut revenirea treptată la capacitate optimă și a ajutat aprovizionarea pieței locale și regionale.
Petrotel-Lukoil apare, de asemenea, ca element relevant în discuția despre capacitatea locală de rafinare. Decizia de repornire a rafinăriei, după obținerea derogării necesare, a fost prezentată ca o măsură care poate contribui la creșterea producției interne și la reducerea dependenței de importuri, inclusiv pe motorină, benzină și kerosen.
Rafinăriile locale, stocurile de urgență, infrastructura portuară și operatorii integrați au ajutat piața să evite o criză fizică de disponibilitate. Presiunea venită din prețuri, importuri și cotații internaționale a rămas însă prezentă.
Dinamică de preț și mecanisme de formare
Primul efect vizibil a fost creșterea rapidă a prețurilor. Brent a urcat de la aproximativ 65 USD/baril la începutul lunii februarie 2026, la aproape 120 USD/baril în martie. În România, la 22 martie 2026, prețurile medii au ajuns la aproximativ 9,18 lei/litru pentru benzină standard și 9,91 lei/litru pentru motorină standard.
Graficele privind prețul motorinei și benzinei Euro95 fără taxe, cât și prețurile cu taxe, aduc o nuanță importantă. România a rămas în partea inferioară a distribuției UE atât pentru diesel, cât și pentru Euro95, atunci când comparația se face fără taxe. Presiunea asupra consumatorului final și a companiilor rămâne vizibilă în prețurile cu taxe.
A contat atât nivelul relativ al prețului, cât și viteza ajustării și felul în care s-a format prețul final: cotații, taxe, costul stocurilor existente, marje și decizii comerciale. Creșterea cotațiilor internaționale a pus presiune reală pe piața locală, însă evoluția prețurilor nu pare să fi urmat mecanic, 1 la 1, dinamica cotațiilor.
Presiunea s-a văzut mai ales în ritmul de creștere, nu neapărat în nivelul relativ al prețului fără taxe față de alte state europene. România a înregistrat în martie 2026 o creștere anuală de 19,6% la categoria combustibili și lubrifianți pentru transportul personal, peste media UE de 12,9%. La nivel de piață, evoluțiile au fost rapide: între 1 și 31 martie, benzina standard la Petrom a crescut de la 7,96 lei/litru, la 9,33 lei/litru, iar motorina standard de la 8,27 lei/litru, la 10,37 lei/litru.
În mod normal, prețurile locale ale carburanților sunt influențate de cotațiile internaționale, la care se adaugă costuri logistice, taxe, marje și alți factori comerciali. În criză, această raportare la cotații zilnice devine mai sensibilă, pentru că între achiziție și vânzarea la pompă pot trece săptămâni sau chiar luni.
În acest context, autoritățile au pus accent pe raportarea prețului la costul stocurilor existente, nu la cotația internațională curentă. Contează atât cotația de astăzi, cât și costul la care a fost cumpărat produsul care se vinde astăzi.
În piață au apărut și situații atipice. Unele produse premium, cu rotație mai lentă, au ajuns la prețuri apropiate sau chiar mai mici decât produsele standard, pentru că proveneau din stocuri cumpărate mai devreme, la costuri mai mici. Prețurile la pompă reflectă astfel cotația de moment, structura stocurilor și viteza de rotație.
Tensiunea din piață s-a văzut și în economia lanțului valoric. OMV Petrom a raportat în Q1 2026 o marjă de rafinare de 14,3 USD/baril, în creștere cu 74% față de aceeași perioadă a anului anterior. În acest context, discuția despre plafonarea temporară a adaosurilor comerciale și limitarea marjelor s-a legat direct de presiunea din piață.
Motorina ca punct critic al transmisiei economice
În România, motorina a fost principalul canal prin care tensiunile externe s-au transmis în economia reală. Benzina rămâne mai vizibilă pentru consumatori, dar motorina are o greutate economică mai mare, pentru că susține transportul de marfă, agricultura, distribuția, retailul, industria și construcțiile.
Această diferență s-a văzut inclusiv în măsurile adoptate local. Piața națională a fost descrisă ca având excedent de benzină și deficit de motorină, iar intervențiile autorităților au vizat explicit acest produs: controlul exporturilor și livrărilor intracomunitare, reducerea temporară a accizei și măsuri pentru temperarea volatilității la pompă.
Pentru companii, impactul este direct. În transport, motorina poate reprezenta aproximativ 40% din costul total. În agricultură, este o parte importantă din costurile de producție. În distribuție, retail, construcții și industrie, costul motorinei se transmite mai departe prin livrări, frecvența transporturilor și costurile operaționale.
Motorina susține transportul de marfă, agricultura, distribuția, retailul, construcțiile și o parte importantă din activitatea industrială. Volatilitatea prețului se transmite rapid în costurile companiilor.
Piața a fost testată și la nivel de fluxuri. Importurile maritime de motorină în porturile românești au scăzut în aprilie 2026 cu aproape 60%, la 212.000 tone, după un vârf de 512.000 tone în martie 2026. Evoluția a fost asociată cu repornirea rafinăriilor locale, reducerea ofertei din Orientul Mijlociu și temperarea cererii regionale pe fondul prețurilor ridicate.
Au existat și semnale punctuale de indisponibilitate a motorinei în anumite stații, în special după reduceri de preț și creșteri rapide ale cererii. Aceste episoade par să țină mai mult de presiune operațională decât de o lipsă structurală de carburant. Cererea a crescut rapid, iar logistica nu a putut ajusta imediat ritmul de alimentare.
Intervenția autorităților și impactul pentru companii
Răspunsul autorităților a evoluat de la monitorizare, la intervenție. Pe măsură ce volatilitatea s-a accentuat, Guvernul a declarat situație de criză pe piața țițeiului și/sau produselor petroliere pentru perioada 1 aprilie – 30 iunie 2026.
Măsurile relevante au inclus plafonarea temporară a adaosurilor comerciale, reducerea accizei la motorină cu 30 bani/litru, controlul exporturilor și livrărilor intracomunitare de motorină și țiței și limitarea actualizării prețurilor la pompă la o singură dată pe zi. În paralel, discuția s-a mutat spre costul stocurilor existente și spre marjele din lanțul valoric.
Pentru companii, energia și combustibilul intră tot mai mult în zona de management de risc. Evoluția prețurilor afectează marjele, planificarea operațională și contractele.
Impactul nu apare întotdeauna imediat. În multe lanțuri de aprovizionare, între contractare, producție, transport și livrare pot trece 2–3 luni sau chiar mai mult. De aceea, o criză începută în februarie-martie poate deveni mai vizibilă în costuri, disponibilitate și timpi de livrare abia în lunile următoare.
În transport, volatilitatea motorinei afectează direct marjele. În agricultură, costul carburantului se reflectă în costurile de producție. În retail și distribuție, carburantul influențează costul livrării, frecvența transporturilor și strategia de stocuri. În industrie, energia și combustibilii influențează marjele, prețurile finale și capacitatea de planificare.
Efectele se extind și dincolo de consumul direct de carburanți. Companiile pot întâmpina întârzieri pe componente, echipamente, produse chimice sau alte inputuri dependente de produse petroliere ori de rute maritime afectate. Aici contează costul combustibilului, dar și rigidizarea lanțului logistic și creșterea unor costuri logistice deja greu de ajustat.
În acest context, companiile își pot reduce expunerea prin monitorizarea consumului, optimizarea rutelor, contracte adaptate la volatilitate, diversificarea furnizorilor și rutelor de aprovizionare, creșterea eficienței energetice, electrificarea unde are sens economic și folosirea combustibililor alternativi în sectoarele greu de electrificat.
Deși impactul cel mai vizibil în România a fost pe carburanți, zona gazelor rămâne relevantă prin piața europeană, TTF, politica de stocare și costurile indirecte pentru industrie, energie electrică și consumatori. România nu este expusă direct în aceeași măsură ca marii importatori de LNG, dar rămâne conectată la aceste evoluții.
Alternativele precum SAF, HVO, hidrogenul verde, energiile regenerabile, soluțiile de stocare și inițiativele de eficiență pot contribui atât la decarbonizare, cât și la reducerea expunerii la volatilitate, însă devin pe deplin viabile mai degrabă pe termen mediu-lung.
Perspectivă: de la șoc punctual, la disciplină strategică
Volatilitatea energetică devine o caracteristică structurală a deceniului, nu o excepție ciclică. România a demonstrat că dispune de amortizoare reale – rafinare locală, stocuri, infrastructură portuară și jucători integrați – dar a confirmat și că reziliența operațională nu echivalează cu independența strategică. Următorul șoc nu va testa dacă piața funcționează, ci cât de rapid și cât de inteligent se adaptează.
În acest context, diferența dintre companiile și economiile care absorb șocul și cele care îl amplifică va fi dată de trei mutări concrete:
1. La nivel de politici publice: trecerea de la intervenție reactivă la arhitectură anticipativă a crizei. Plafonările, reducerea accizei și controlul exporturilor au funcționat ca pompieri, nu ca sistem de prevenție. Următoarea criză cere un cadru pre-aprobat, predictibil pentru piață. Ca acțiune imediată, poate fi avută în vedere definirea unui Energy Crisis Playbook cu praguri automate de declanșare, care să elimine improvizația și să ofere predictibilitate operatorilor. Prin acest cadru se urmărește reducerea decalajului dintre apariția șocului extern și răspunsul de politică publică – de la săptămâni, la zile – și creșterea predictibilității pentru piață.
2. La nivel de companii: transformarea energiei dintr–o linie de cost într–o funcție de risk management. Energia și combustibilul trebuie analizate în portofoliul de riscuri strategice, alături de FX și dobânzi, prin implementarea unui energy risk dashboard la nivel de board, corelat cu marja operațională și cu expunerile materiale din lanțul valoric.
3. La nivel de economie: investiția structurală în diversificare reală. Reziliența pe termen lung nu vine doar din stocuri mai mari, ci și din mix energetic mai larg și lanțuri de aprovizionare mai scurte. Aici contează prioritizarea proiectelor de eficiență energetică și electrificare a flotelor captive, precum și accelerarea proiectelor de biometan, HVO și SAF prin scheme de blending mandate și contracts for difference – urmând logica REPowerEU și valorificând avantajul agricol al României.
Companiile care vor câștiga deceniul nu sunt cele care prezic corect următorul șoc, ci cele care își construiesc astăzi capacitatea de a-l absorbi mâine – prin date, contracte, diversificare și disciplină de execuție. Pentru România, fereastra de oportunitate este acum: amortizoarele locale există, dar trebuie convertite în avantaj competitiv înainte ca următoarea criză să le testeze din nou.
