Am avut şansa de a-l vedea pe renumitul dirijor în toamna anului 1969 când Maestrul a susţinut trei concerte în România, dintre care unul la pupitrul Filarmonicii “George Enescu”, organizat la “Sala Palatului” din Bucureşti.
Era anul în care terminasem studiile la Facultatea de Filosofie a “Universităţii din Bucureşti” ca şef de promoţie pe ţară cu media generală 10 (zece) şi rămăsesem, prin repartiţie guvernamentală, asistent universitar la Catedra de Logică din cadrul acelei Facultăţi, al cărei şef era atunci academicianul Athanase Joja, renumit filosof şi logician. Drept cadou mi-am oferit un bilet la acel concert memorabil.
Acum am compus câteva rânduri despre strălucita personalitate a artei muzicale româneşti, considerând că ar fi interesante pentru cititorii acestei gazete.
Ionel Perlea s-a născut în satul ialomiţean Ograda în ziua de 13 decembrie 1900. El provenea dintr-o familie înstărită, Victor şi Margareta (proprietari de pământ, cu moşii în Bărăgan şi crescători de vite, având o casă mare la Brăila care era un port important în comerţul cu cereale); străbunicii săi, Gheorghe şi Ana Peteu construiseră în acel sat o biserică cu hramul “Sfântul Gheorghe” şi o şcoală primară. Primii ani de învăţătură nu anunţau în niciun fel strălucitul lui viitor muzical: în clasele primare, era doar un elev de nota 8 la Muzică, cele mai mari medii obţinându-le la Istorie, Religie, Desen şi Gramatică.
În 1910 tatăl său murea, iar Ionel a fost trimis la bunicii materni care locuiau la München. La vârsta de 12 ani, el a compus lucrarea Hindenburg March sub influenţa mediului muzical bavarez şi valsul Plimbare la câmp, redenumit ulterior Ograda Vals. A studiat la Conservatoarele din München şi Leipzig, unde a organizat, împreună cu alţi colegi, o orchestră pe care a dirijat-o. În anul 1919 a realizat primele compoziţii semnificative: Trei lieduri pentru voce şi pian; Cvintetul cu pian; Două schiţe simfonice. În anul 1926 obţinea Premiul de compoziţie “George Enescu” pentru Quartetul de coarde op. 10.
După încheierea studiilor, Ionel Perlea revine în România pentru a se ocupa de moştenirea lăsată de tatăl său. A fost dirijor al “Operei Române” şi director al acestei instituţii în perioadele 1929-1932 şi 1934-1936; de asemenea, a fost dirijor al “Orchestrei Radio” din Bucureşti.
Ionel Perlea era cumnatul gânditorului Mircea Eliade; se căsătorise cu Lisette Cotescu, sora lui Georgette/Christinel Eliade, amândouă provenind pe linie maternă din vechea familie aristocratică moldoveană Şendrea.
Au urmat unii ani foarte agitaţi ai biografiei sale: *în 1944, dânsul a încercat să iasă din ţară cu destinaţia Paris, dar a fost prins de autorităţile militare naziste şi internat în lagărul de la Krümhubel/Austria unde a compus poemul simfonic Don Quijote; *după un an, autorităţile române prosovietice i-au refuzat acordarea vizei de revenire în ţară, fiind considerat “un trădător”; *ulterior, el a fost eliberat de către englezi, reuşind să ajungă în Italia unde avea “să ia viaţa de la capăt”, cum se spune.
Învingând Destinul ce părea a-i fi potrivnic, Ionel Perlea a avut şansa ca, la primul său concert caritabil ca dirijor, să asiste Papa Pius al XII-lea care i-a remarcat talentul şi astfel în anul 1945 Ionel Perlea ajungea la pupitrul “Operei din Roma” şi pe urmă primea un contract permanent la “Scala din Milano”. În timpul carierei, a condus numeroase spectacole de operă la Viena, Paris, Buenos Aires, Florenţa, Chicago.
Nu peste mult timp, în anul 1949, dânsul a debutat la “Metropolitan Opera” din New York cu opera lui Richard Wagner, Tristan şi Isolda. După aceea, s-a aflat la pupitrul orchestrelor simfonice de la “San Francisco Opera Company” şi “National Broadcasting Company”, iar în anul 1951 a fost directorul muzical al “Grand Opera Festival” de la San Antonio/Texas. În anul 1952 el a finalizat Variaţiunile simfonice pe o temă proprie.Timp de un deceniu (1955-1965), Ionel Perlea a lucrat împreună cu “Connecticut Symphony Orchestra”, primind bagheta de dirijor de la Arturo Toscanini. În paralel, el a fost profesor la “Manhattan School of Music” din New York.
Renumitul muzician a fost nevoit să înveţe arta dirijatului, utilizând numai mâna sa stângă după ce, aflându-se pe scenă, îi paralizase braţul drept în urma unui atac de cord, urmat de un atac vascular cerebral. Cu imense eforturi pe care le-aş putea considera ca fiind supraomeneşti, Ionel Perlea a reuşit acea performanţă formidabilă pentru prima oară, dirijând opera Tosca de Giacomo Puccini.
De câte ori văd în media figura sa legendară, mă impresionează enorm faptul că mâna dreaptă nu apare; ştiu, în acelaşi timp, că a fost adeptul unei drepte şi puternice credinţe, reuşind să învingă teribila infirmitate printr-un talent greu de imaginat. S-a dovedit că bagheta lui sui-generis care era mâna stângă l-a servit în anii atât de dificili cu o fidelitate exemplară, parcă supravegheată în permanenţă de Divinitate.
În anul 1969, la invitaţia autorităţilor comuniste din timpul lui Nicolae Ceauşescu, maestrul Ionel Perlea revenea în ţara natală, după un sfert de secol de absenţă, pentru a ajunge la casa părintească de la Ograda şi pentru a susţine trei concerte în Capitala României. Presa vremii scria că el a fost primit cu toate onorurile pe deplin cuvenite: covor roşu şi presărat cu petale de trandafiri la sosire; câţiva lăutari care i-au cântat renumita piesă românească Ionel, Ionelule în cinstea numelui său devenit un respectabil renume în întreaga lume.
Ionel Perlea părăsea pentru totdeauna pupitrele celebrelor orchestre simfonice la Spitalul “Mont Sinai” din New York în noaptea de 29/30 iulie 1970.
Casa Memorială “Ionel Perlea”, organizată de Muzeul Judeţean Ialomiţa în anul 1983, este compusă din mai multe clădiri care, după naţionalizare, cunoscuseră soarta tristă a multor case-conac: sedii ale C.A.P.-urilor, depozite de cereale, îngrăşăminte chimice şi alte materiale, sediu al poştei locale ş.a. Actuala “Casă Memorială” conţine multe exponate interesante din viaţa marelui muzician: discuri şi partituri, instrumente muzicale (între care un pian şi o combină), piese de mobilier, scrisori şi fotografii de familie, afişe, cărţi, ziare şi reviste cu articole despre personalitatea sa remarcabilă.
În încheierea acestui articol, doresc să le amintesc cititorilor mei că, în urmă cu câţiva ani, am publicat în gazeta Curierul Naţional un articol unde era menţionat la loc de cinste numele lui Ionel Perlea, alături de alţi mari muzicieni ai lumii, care au fost în stare să învingă diferite dizabilităţi (lipsa auzului; lipsa vederii ş.a.) prin puterea miraculoasă a talentului lor. Mă voi mândri întotdeauna că printre acei maeştri s-a aflat un locuitor de pe malurile Ialomiţei, pe nume Ionel Perlea.
