Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, deschide, începând cu 1 septembrie 2026, sesiunile de depunere a proiectelor pentru intervențiile DR-14 – „Investiții în fermele de mici dimensiuni” și DR-18 – „Investiții în floricultură, plante medicinale și aromatice”, din cadrul Planului Strategic PAC 2023–2027.
Bugetul total alocat celor două intervenții este de 113 milioane de euro, iar proiectele vor putea fi depuse în perioada 1 septembrie 2026, ora 09:00 – 31 octombrie 2026, ora 16:00.
„Prin aceste două intervenții punem la dispoziția fermierilor resurse concrete pentru modernizare și dezvoltare. Alocăm 108 milioane de euro fermelor de mici dimensiuni, pentru investiții care să le ajute să devină mai competitive și mai bine conectate la piață. În același timp, susținem sectoare cu potențial, precum floricultura și producția de plante medicinale și aromatice, unde investițiile în tehnologie și echipamente pot genera valoare adăugată și noi oportunități economice”, a declarat viceprim-ministrul Tánczos Barna, ministrul interimar al agriculturii și dezvoltării rurale.
108 milioane de euro pentru investiții în fermele de mici dimensiuni
Intervenția DR-14 sprijină modernizarea fermelor de mici dimensiuni, îmbunătățirea performanței economice și orientarea acestora către piață, precum și adoptarea unor practici și tehnologii care contribuie la utilizarea eficientă a resurselor și la tranziția către o agricultură durabilă.
Bugetul sesiunii este împărțit în patru componente:
- 30 milioane de euro pentru sectorul zootehnic;
- 30 milioane de euro pentru legumicultură;
- 18 milioane de euro pentru achiziții simple, indiferent de sector;
- 30 milioane de euro pentru alte sectoare, destinate proiectelor care nu se încadrează în celelalte componente.
Pentru toate cele patru componente, pragul de calitate este de 80 de puncte în perioada 1–30 septembrie 2026 și de 40 de puncte în perioada 1–31 octombrie 2026.
Fondurile neutilizate în cadrul unei componente vor putea fi repartizate către componentele supralicitate, în ordinea de prioritizare stabilită: sectorul zootehnic, legumicultură, alte sectoare și achiziții simple.
5 milioane de euro pentru floricultură, plante medicinale și aromatice
Intervenția DR-18 dispune de o alocare de 5 milioane de euro și finanțează investiții corporale și necorporale necesare obținerii producției primare de flori, plante aromatice, plante medicinale și plante ornamentale.
Sprijinul urmărește o mai bună tehnologizare a exploatațiilor agricole din aceste subsectoare, prin investiții în utilaje și echipamente, precum și consolidarea ofertei interne de flori și plante aromatice, medicinale și ornamentale.
Pentru proiectele depuse în cadrul DR-18, pragul de calitate este de 70 de puncte în perioada 1–30 septembrie 2026 și de 40 de puncte în perioada 1–31 octombrie 2026.
Valoarea maximă a sprijinului financiar este de 50.000 de euro/proiect în cadrul DR-14 și de 100.000 de euro/proiect în cadrul DR-18.
Anunțurile de lansare și informațiile privind condițiile de participare, alocările financiare și modalitatea de depunere a proiectelor vor fi disponibile pe paginile de internet ale Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, www.madr.ro, și Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, www.afir.ro.