“Marea idee care continuă să irige şi să hrănească, şi astăzi, această artă este aceea de a contrazice dogma în virtutea căreia marioneta ar fi o copie a fiinţei umane. Când marioneta a început să se manifeste ca metaforă, s-a deschis un câmp artistic imens, ameţitor: toate materialele, toate obiectele, toate formele, toate imaginile, toate jocurile posibile între figurine şi spaţiu, între obiect şi manipulatorul său au devenit posibile, la intersecţia cu alte arte – teatru, muzică, arte plastice.” – declara Margareta Niculescu într-un interviu acordat gazetei franceze Le Monde.
S-a născut la 4 ianuarie 1926, la Iaşi. A absolvit în 1953 clasa de regie, condusă de Ion Şahighian de la “Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică” din Bucureşti. În 1949, când dânsa avea doar 23 de ani, a fost numită ca directoare a Teatrului “Ţăndărică” din Capitală, un aşezământ cultural la cârma căruia s-a aflat până în 1984 – un record managerial de excepţie.
În acel an, dânsa a plecat la organismul de conducere al “Uniunii Internaţionale a Marionetiştilor”, deţinând succesiv însemnate funcţii de conducere: membră din 1957 a Comitetului Executiv, vicepreşedinta acestuia în mai multe mandate, preşedintă din 2000 şi preşedintă onorifică din 2004. În parteneriat cu Jacques Félix, a pus bazele şi ulterior, între anii 1987 şi 1998, a fost conducătoarea instituţiei care avea să devină centrul mondial al teatrului de păpuşi: “École Supérieure Nationale des Arts de la Marionnette” din masivul montan Ardeni/Ardennes situat în Franţa, Belgia şi Luxemburg. Margareta Niculescu a lansat la Bucureşti în 1958 primul “Festival de Teatru de Păpuşi din România” care a avut ediţiile următoare în anii 1960 şi 1965.
Activitatea desfăşurată cu patos şi dăruire de Margareta Niculescu s-a reflectat în programele foarte atractive ale Teatrului de Animaţie “Ţăndărică” din Bucureşti în perioada 1953-1980. A fost regizoarea unei multitudini de spectacole printre care: Ţăndărică în ţara zăpezii; Umor pe sfori; Mâna cu cinci degete; Cartea cu Apolodor (după Gelu Naum); Eu şi materia moartă; Katia şi crocodilul; Cele trei neveste ale lui Don Cristobal (după Federico Garcia Lorca); Bandiţii din Kardemome; Cabaret-tissimo; Ninigra şi Aligru (după Nina Cassian); Mingică-Piciulică; Punguţa cu doi bani (după Ion Creangă); Făt Frumos din lacrimă (după Mihai Eminescu); Pisica ce mergea numai singură (după Rudyard Kipling); Jocuri de poeţi, jocuri de copii etc.
În străinătate, a regizat următoarele piese: la Oslo/Norvegia – Crăiasa zăpezilor (după Hans Christian Andersen); Peer Gynt (după Henrik Ibsen); la Magdeburg/R.D.G. – Pinocchio (după Carlo Collodi).
Margareta Niculescu este fondatoarea revistelor Puck – La marionette et les autres arts/1988 şi E pur si muove – La marionette aujourd’hui/2002. Este, de asemenea, autoarea cărţilor Teatrul de păpuşi în lume – Jocul de păpuşi contemporan în cuvânt şi imagine, Editura Meridiane, 1966 şi Despre teatrul de păpuşi, Editura de Stat Didactică şi Pedagogică, 1957. A scris numeroase articole despre: păpuşarii chinezi; teatrul de păpuşi din Brazilia; avant-garda şi marioneta; expresia poetică a marionetei; arta păpuşarilor români ş.a.
Consultând diverse studii si cronici ale unor critici de teatru din ţara noastră, am identificat interpretări şi evaluări care vor fi expuse în continuare într-o manieră concentrată în acest articol:
*Un element definitoriu al stilisticii Margaretei Niculescu este utilizarea metaforică a resurselor păpuşăriei, efectuând experimente inedite şi interesante în ceea ce priveşte raportul complex, de multe ori enigmatic dintre artist şi personajul neînsufleţit. Arta practicată de dânsa se structurează pe ideea că animaţia nu este un tip derivat de creaţie, ci are o teatralitate specifică. Cercetarea şi experimentul au fost principalele sale strategii care i-au conturat limbajul estetic apreciat ca atare în comunitatea artistică internaţională.
*Margareta Niculescu a însemnat un nou suflu, o nouă viziune, a demonstrat o înţelegere superioară a acestei arte atât de speciale între toate artele existente. Metafora, forţa ei de sugestie, semantica stratificată inteligent, nu ermetic au impus noi forme teatrale rezultate dintr-o studiere implicită, efectuată în procesul de creaţie.
*Natură iscoditoare, Margareta Niculescu a demonstrat un orizont larg, o abordare avangardistă. Avea viziune şi dorea înnoire, afirmată concomitent în procesul creativ şi în procesul educaţional.
*A transmite şi altora din expertiza personală reprezintă un gest de generozitate. Mentoratul presupune abilitatea de a transfera din propria competenţă, răbdare, preocuparea de a investi în viitor. Prin tot ce a făcut – atât ca artistă, cât şi ca directoare – Margareta Niculescu a militat pentru profesionalizarea păpuşăriei în România. Întrucât nu exista o secţie specializată în învăţământul universitar naţional, a organizat “Studioul păpuşarilor” în perioada 1972-1976 care era o serie de cursuri intensive pentru perfecţionarea marionetiştilor. Unul dintre efectele acestei iniţiative a fost intrarea în circuit a termenului “actor păpuşar” ca o echivalare legitimă şi binevenită cu practicienii existenţi în zona teatrului dramatic.
*Margareta Niculescu a reuşit formarea pe plan mondial a unor generaţii de păpuşari de excepţie prin stagii, schimburi culturale, colaborări bilaterale, festivaluri, acordarea unor burse de studii, iniţierea unor şcoli naţionale, editarea de materiale cu caracter metodologic în diverse limbi (engleză, franceză, spaniolă, germană, rusă, chineză, arabă etc.).
*O propunere originală care a venit din partea Margaretei Niculescu a fost programul experimental “Nocturne”/1969 găzduit de Teatrul “Ţăndărică” din Bucureşti. Acesta era executat de invitaţi de top din domenii conexe cu scopul diminuării şi depăşirii graniţelor dintre arte. De pildă, cunoscuta coregrafă Miriam Răducanu a realizat seria “Nocturne 9½” care a continuat până în anul 1984 cu prezenţe notabile din dansul contemporan, pantomimă, operă, operetă, comedie şi divertisment.
*Margareta Niculescu a apelat cu eficienţă, ori de câte ori a simţit necesar, la versiunea pe bandă a unor spectacole, printre argumentele în favoarea ei numărându-se: impunerea unui ritm constant, posibilitatea de a implica actori cu mare vizibilitate din teatrul dramatic (e.g. Mariana Mihuţ, Vasilica Tastaman, Marin Moraru, Zaiţa Brânduşa Silvestru), facilitarea percepţiei, uşurarea eforturilor făcute de mânuitorii de diferite vârste etc.
*În spectacolul Umor pe sfori/1954 Margareta Niculescu a dovedit un grad înalt de ingeniozitate prin utilizarea unor materiale banale ca arcuri sau ţesături care, prin construcţie şi manevrare, părăseau planul strict figurativ, propunând semantici ludico-satirice interesante.
*Repertorial, Margareta Niculescu a ales texte şi autori pe care puţini şi i-ar fi închipuit evocaţi în lumea marionetelor. Bunăoară, Făt Frumos din lacrimă (după Mihai Eminescu)/1982, cu inserturi din lirica poetului nostru naţional, este o suită surprinzătoare de imagini scenice care reflectă magistral metafizica operei-sursă. Dinamica scenică, sondarea ineditului, curajul viziunii artistice, umorul şi ironia filigranate sunt virtuţi ale unei retorici regizorale prin imaginarea colectivă a celor mai ingenioase soluţii.
Pe meleagurile care altădată îi găzduiau cu mare plăcere însoţită de hohote de râs pe simpaticii Mărioara şi Vasilache pe scenele improvizate din bâlciurile provinciale sau din “Târgul Moşilor” din Bucureşti, Margareta Niculescu s-a impus în arta deloc uşoară sau comodă a marionetelor, valoarea acestei remarcabile artiste fiind recunoscută în întreaga lume.
Distinsa personalitate a culturii româneşti a trăit până în ziua de 19 august 2018 când şi-a dat sfârşitul departe de ţară, la Charlesville-Mésières/Franţa.
