Doina DRĂGUŢ
Volumul „Al. Florin Țene – O viață în slujba cuvântului” se înscrie într-o categorie aparte a cărților dedicate personalităților literare: aceea în care biografia individuală devine, treptat, document al unei epoci culturale.
Cartea pornește de la destinul unui scriitor și ajunge la configurarea unui adevărat profil de om al cetății culturale. Poet, prozator, dramaturg, eseist, critic literar, jurnalist, istoric literar și promotor cultural, Al. Florin Țene este urmărit în multiplele sale ipostaze, care nu sunt prezentate ca activități disparate, ci ca manifestări ale aceleiași vocații: slujirea cuvântului și apărarea memoriei culturale.
Titlul volumului este, din această perspectivă, mai mult decât o formulă encomiastică. El funcționează ca o teză de lectură. „Slujirea cuvântului” desemnează atât actul creator, cât și activitatea de recuperare, promovare, organizare și transmitere a culturii.
Cartea nu urmărește, așadar, exclusiv ceea ce Al. Florin Țene a scris, ci și ceea ce a făcut pentru ca literatura să circule, pentru ca scriitorii să se întâlnească și pentru ca memoria culturală să nu se destrame.
Una dintre calitățile fundamentale ale volumului este aceea că nu separă artificial biografia de creație. Drumul început la Drăgășani, continuat prin București, Baia Mare, Târgu Mureș, Bruxelles și Cluj-Napoca este urmărit ca proces de formare a unei personalități intelectuale.
Drăgășaniul dobândește, în această construcție biografică, statutul unei adevărate matrice spirituale. Aici se naște viitorul scriitor, aici își începe activitatea culturală și aici, la numai șaptesprezece ani, întemeiază Cenaclul „Gib I. Mihăescu”.
Este un detaliu biografic cu valoare simbolică. Încă din adolescență se conturează ceea ce va deveni una dintre trăsăturile definitorii ale destinului său: vocația de întemeietor.
Al. Florin Țene nu se mulțumește să fie autorul care scrie individual, în spațiul intim al bibliotecii. El creează contexte pentru ceilalți, organizează, stimulează, promovează. Din acest punct de vedere, biografia sa poate fi citită pe două axe complementare: biografia creatorului și biografia constructorului de instituții culturale.
Această dublă perspectivă constituie una dintre ideile cele mai fertile ale cărții.
Un alt merit al volumului este încercarea de a ordona o operă de mare întindere și diversitate. Poezia reprezintă nucleul originar. Debutul poetic este consemnat în revista „Tribuna”, iar debutul editorial se produce prin volumul „Ochi deschis”, în 1974, urmat de „Fuga statuilor”, în 1979. Ulterior, creația poetică se dezvoltă prin numeroase volume, în care apar recurent teme precum timpul, memoria, călătoria, natura, Dumnezeu, existența și condiția creatorului.
Semnificativ este faptul că titlurile volumelor poetice indică o preocupare constantă pentru raportul dintre cuvântși gândire: „Sămânța din interiorul Cuvântului”, „Germinația cuvântului de sub zăpadă”, „Eseul, metaforă a gândirii logice”, „Poezia ca ceremonie a textului”. În această perspectivă, poezia lui Al. Florin Țene nu este prezentată doar ca exercițiu de sensibilitate, ci și ca formă de reflecție asupra existenței.
Ulterior, scriitorul se afirmă ca romancier, dramaturg, eseist, critic literar și istoric literar. Cartea insistă asupra acestei pluralități nu pentru a produce un inventar bibliografic, ci pentru a demonstra caracterul organic al unei opere care refuză limitarea la un singur gen.
În proză, una dintre direcțiile importante o reprezintă recuperarea unor destine individuale și transformarea lor în imagini ale unei epoci.
Seria romanelor biografice este deosebit de relevantă. Personalități precum Gib I. Mihăescu, Alexandru Macedonski, Radu Gyr, Traian Dorz, Vasile Militaru, Valeriu Gafencu, Petre Țuțea și Mircea Vulcănescu devin personaje ale unei literaturi aflate la granița dintre document și ficțiune.
Formula „între realitate și poveste”, prezentă în titlurile mai multor asemenea cărți, exprimă tocmai această poziție intermediară. Documentul furnizează materia primă, în timp ce literatura îi conferă acesteia formă narativă și perspectivă interpretativă.
Este una dintre zonele în care autorul volumului biografic identifică în mod justificat o constantă a creației lui Al. Florin Țene: interesul pentru destinul individual ca vehicul al memoriei colective. Romanul nu mai este, astfel, doar povestea unui personaj. El devine o formă de reconstituire a unei lumi.
Poate cea mai importantă categorie interpretativă a volumului este aceea a memoriei.
Memoria apare sub multiple forme: memorie individuală, familială, locală, literară, jurnalistică, generațională și națională. Cartea observă că, atunci când Al. Florin Țene scrie despre scriitori persecutați sau despre destine afectate de regimul comunist, el încearcă să recupereze nu doar biografii, ci și epoci.
În acest context, titlul „Rechizitoriu împotriva uitării” poate fi considerat o adevărată formulă-sinteză pentru o parte importantă a operei sale: uitarea devine adversarul simbolic al scrisului; scrisul păstrează; cartea conservă; biografia recuperează; istoria literară fixează; jurnalismul consemnează. Prin urmare, literatura devine, în concepția pe care volumul o desprinde din opera lui Al. Florin Țene, o formă de rezistență împotriva dispariției memoriei. Această interpretare conferă întregii cărți o coerență filozofică.
Un aspect care merită subliniat este relația dintre literatură și jurnalism. Experiența jurnalistică începe devreme și continuă de-a lungul deceniilor. Ea contribuie la formarea unei priviri atente asupra realității și explică, în parte, preocuparea ulterioară pentru consemnarea timpului.
În volume precum „Ziariștii care au transformat clipa în veșnicia artei”, „Îndrumător pentru tinerii ziariști” și seria „Pagini de conștiință – Ziariști și scriitori”, jurnalismul este reconsiderat ca formă de memorie culturală. Această perspectivă este importantă deoarece refuză reducerea jurnalistului la statutul de simplu producător de informație. Jurnalistul devine martor al timpului. El fixează clipa. Iar ceea ce este fixat în cuvânt poate deveni document pentru generațiile viitoare.
Dimensiunea critică și eseistică a personalității lui Al. Florin Țene este bine reprezentată prin enumerarea și contextualizarea volumelor de profil: „Arca lecturii”, „Prizonierul oglinzilor paralele”, „Ochiul magic al metaforei”, „Aventură prin dicțiunea ideilor”, „Critica între artă și știință”, „Aventurile ideilor printre metafore”, „Poezia ca ceremonie a textului” ș.a.
Se conturează astfel profilul unui scriitor care nu trăiește literatura numai prin creația proprie, ci și prin lectura celorlalți. Această dimensiune este esențială. Criticul și cronicarul devin mediatori între carte și public, între autor și cititor, între generații. În fond, întreaga activitate critică a lui Al. Florin Țene pare să se înscrie într-un proiect mai larg de circulație a valorilor literare.
Al. Florin Țene este, deopotrivă, scriitor și întemeietor. De la Cenaclul „Gib I. Mihăescu”, întemeiat la Drăgășani în adolescență, la Cenaclul „Nord”, apoi la alte cenacluri și reviste, activitatea sa demonstrează o concepție comunitară asupra culturii. În 2006, această vocație se concretizează prin înființarea Ligii Scriitorilor din România. Documentul consemnează existența unor filiale în țară și în străinătate și a unor reviste editate sub egida organizației. Este un moment important nu numai biografic, ci și simbolic. Adolescentul care aduna tineri în jurul unui cenaclu ajunge, după decenii, să creeze o organizație literară.
Scara se schimbă, dar vocația rămâne aceeași. De aceea, activitatea lui Al. Florin Țene nu poate fi măsurată exclusiv prin numărul cărților. Ea trebuie raportată și la reviste, cenacluri, oameni promovați, antologii și proiecte culturale.
Una dintre cele mai sugestive idei ale volumului este aceea potrivit căreia întreaga activitate a scriitorului poate fi interpretată ca o construcție de punți: punte între generații; punte între scriitori; punte între România și diaspora, punte între literatură și jurnalism; punte între creație și critică; punte între trecut și prezent.
În această interpretare, cuvântul însuși devine instrument de legătură. Cartea, revista, cenaclul și Liga Scriitorilor sunt forme instituționalizate ale aceleiași vocații de a apropia oamenii prin cultură. Este o interpretare convingătoare deoarece oferă unitate unei activități aparent greu de cuprins prin diversitatea sa.
Un capitol cu valoare aparte este cel consacrat mărturiilor scriitorilor despre Al. Florin Țene. Aici discursul biografic este completat de perspectiva celor care l-au cunoscut, l-au citit sau au colaborat cu el. Mărturiile converg asupra unor trăsături precum munca, dăruirea, promovarea culturii, memoria, curajul și preocuparea pentru literatură. Virginia Paraschiv consideră că personalitatea sa reprezintă un fenomen care merită cercetat, în timp ce alte mărturii subliniază prolificitatea și activitatea de promotor cultural.
Pentru o carte cu caracter biografic, aceste mărturii sunt importante deoarece oferă un al doilea plan al portretului: portretul construit de comunitatea literară. Ele nu trebuie însă confundate cu evaluarea critică propriu-zisă a operei. Valoarea lor este în primul rând documentară și testimonială. Tocmai această distincție poate fi utilă într-o eventuală ediție revăzută a volumului.
Din altă perspectivă, volumul prezintă un avantaj major: concentrează o cantitate considerabilă de informație biografică, bibliografică și culturală. Cronologia, lista operelor, referințele la reviste, premiile, distincțiile, activitatea organizațională și mărturiile contemporanilor construiesc un corpus util pentru viitoarele cercetări dedicate lui Al. Florin Țene.
O cercetare definitivă asupra operei ar presupune, dincolo de inventarierea bibliografică, analiza directă a textelor literare, confruntarea bibliografiei cu edițiile existente, verificarea documentelor și separarea foarte clară a faptelor documentate de interpretările sau mărturiile personale. Această observație, însă, nu diminuează valoarea cărții. Dimpotrivă, îi precizează statutul: volumul poate fi considerat o importantă bază biografică și documentară pentru o viitoare monografie critică propriu-zisă.
Este cu atât mai relevant cu cât documentul consemnează o operă care, până în 2026, ajunge la o impresionantă diversitate de genuri: poezie, roman, teatru, eseu, critică, publicistică, interviu, monografie și istorie culturală.
Un element remarcabil este continuitatea creației. Bibliografia prezentată în volum ajunge până în anul 2026, când apar noi volume de istorie, poeme filosofice, teatru, oratoriu, poem și roman. Această productivitate târzie nu trebuie privită doar cantitativ. Ea indică o persistență a vocației creatoare. La 84 de ani, scriitorul continuă să publice și să se întoarcă spre teme fundamentale: Dumnezeu, omul, istoria, memoria, cultura, condiția creatorului.
În acest sens, biografia nu se închide. Ea rămâne deschisă.
Finalul cărții introduce un simbol deosebit de puternic: întoarcerea la Drăgășani. Locul nașterii, al copilăriei și al primelor experiențe culturale devine, după decenii, spațiul în care numele scriitorului este fixat printr-un bust și prin noi omagii culturale. În 2026 este consemnată apariția unor lucrări dedicate lui Al. Florin Țene și legătura acestora cu dezvelirea bustului său la Palatul Culturii din Drăgășani.
Simbolic, cercul se închide. Copilul pleacă din orașul natal. Scriitorul străbate decenii de cultură română. Iar numele său se întoarce la locul de unde a pornit. Nu numai prin amintire, ci și prin monument.
„Al. Florin Țene – O viață în slujba cuvântului” este, în primul rând, o carte a recuperării. Ea recuperează un destin literar. Recuperează o bibliografie. Recuperează oameni. Recuperează reviste și cenacluri. Recuperează fragmente de istorie culturală. Și, mai presus de toate, recuperează ideea că literatura nu este numai o activitate individuală, ci poate deveni formă de comunitate și de memorie.
Al. Florin Țene apare din paginile volumului ca o personalitate polivalentă, greu de încadrat într-o singură formulă. Poetul coexistă cu prozatorul; romancierul cu istoricul literar; jurnalistul cu eseistul; criticul cu animatorul cultural. Aceste ipostaze nu se exclud, ci se completează. Poate că aceasta este, în ultimă instanță, semnificația profundă a titlului: „o viață în slujba cuvântului”. Nu doar o viață de autor, ci o viață de mediator, întemeietor, recuperator și păstrător al memoriei culturale.
Un scriitor poate lăsa în urmă cărți. Un constructor cultural poate lăsa în urmă și instituții, reviste, comunități și oameni. Iar documentul pe care îl avem în față insistă tocmai asupra acestei a doua dimensiuni.
Într-o epocă în care memoria culturală este amenințată de fragmentare și uitare, o asemenea carte își dobândește o justificare suplimentară: aceea de a fixa în scris traseul unei existențe consacrate culturii.
„Al. Florin Țene – O viață în slujba cuvântului” nu este încă monografia critică definitivă a scriitorului. Este însă un dosar biografic și cultural amplu, o sinteză documentară și un punct de plecare necesar pentru viitoarea cercetare a unei opere vaste și a unei personalități care a înțeles literatura nu doar ca act de creație, ci și ca act de responsabilitate față de memorie, comunitate și limba română.
Într-o formulă care ar putea rezuma întreaga carte, destinul lui Al. Florin Țene pare construit sub semnul unei convingeri simple: cuvântul trebuie scris, transmis și salvat de la uitare.
