Este foarte bine că se construiesc rețele de gaze și în mediul rural, este un agent termic mai puțin poluant, ne asigură un confort superior, dar, totuși, populația din mediul rural, o mare parte, care nu este mică deloc, se încălzește tot cu lemne. Acolo unde există posibilitate, unde nu, poate că mai și rabdă de frig. De ce?
Din cauza prețului la gaze naturale. Și uite așa, stăm cu rețeaua de gaze nefolosită, oamenii rabdă de frig sau găsesc alte soluții de încălzire. Evident, toți sunt conștienți de avantajele încălzirii cu gaze naturale, dar ce te faci dacă nu-ți permiți costul? Este ca și cum îți cumperi o mașină scumpă, dar nu ai bani pentru benzină! Sau motorină! De exemplu, în 2020 prețul mediu pe mc de gaz pentru populație era de aprox. 0,65 lei, iar în 2026 este undeva pe la 3,1-3,25 lei pe mc. Așadar, o creștere de 5 ori, adică cu 500%! În același timp, salariul mediu brut a crescut de la 5.429 lei la 9.192 lei, adică cu 69,3%. Și dacă mai punem la socoteală și celelalte creșteri de prețuri, la energie electrică, la combustibil, la toate celelalte produse, avem explicația de ce vor sta rețelele de gaze neutilizate în mediul rural.
Nu spun că nu trebuiau făcute, spun doar că dacă construim ceva trebuie să ne asigurăm că și avem posibilitatea să utilizăm respectiva realizare, altfel nu am rezolvat mare lucru, doar am ,,spart” niște bani. Ca și stadioanele în pantă sau săli de sport în sate unde cel mai tânăr locuitor are 60 ani, piste de biciclete pe lângă drumuri de pământ și multe alte exemple. Iar vestea proastă pentru iarna 2026-2027 este aceea că prețul gazelor va crește, și nu puțin, se estimează un preț dublu pe bursele de valori, astfel la bursa de la Viena prețul gazului pentru ultimul trimestru al anului 2026 se estimează la aprox.70 euro/Mwh, comparativ cu 33 euro/Mwh pe ultimul trimestru al anului 2025.
Ca atare, prețul pe mc va crește și către populație, așadar singura speranță pentru majoritatea populației este aceea de avea o iarnă cât mai blândă. În mediul rural probabil că se va ajunge iar la soluția aplicată de bunicii noștri: se va aduna toată familia într-o cameră și vor face focul în sobă, astfel vor trece cumva și această iarnă! Cei din mediul urban, cei care locuiesc la bloc și au încălzire cu gaze vor mai pune o haină pe ei, poate chiar două și, bonus, vor mai și răbda frig! Aici suntem în anul de grație 2026!
Și încă ceva: pe factura de la furnizorii de gaze ne apare prețul pe kwh, indicele caloric etc. Întrebarea este cum verific eu, persoană fizică, că acel indice caloric este corect? Am laborator acasă? Întreb doar, nu acuz pe nimeni, dar mai multă transparență nu ar strica.