Cea de-a 26-a ediție a Târgului Internațional pentru Investiție și Comerț din China (CIFIT) a avut loc în perioada 8-11 septembrie, la Xiamen. Singura expoziție națională dedicată investițiilor și primul eveniment investițional de talie internațională organizat în primul an al perioadei celui de-al 15-lea plan cincinal al Chinei, evenimentul a atras peste 1.200 delegații ale instituțiilor guvernamentale și ale organizațiilor comerciale din 129 țări și regiuni, și 30 organisme internaționale, numărul marcând un nou record. Mai mult, suprafața expozițională din acest an a fost cu 80.000 mp mai mare, fiind organizate zone tematice noi precum forța productivă de nouă calitate și companiile specializate și inovatoare, unde au fost expuse ultimele tehnologii în: robotică, echipamente inteligente și marile modele industriale ale inteligenței artificiale.
Până la sfârșitul anului 2025, numărul companiilor cu capital străin din China a ajuns la 533.000, valoarea investițiilor străine apropiindu-se de 4 trilioane USD. În ultimii cinci ani, numărul întreprinderilor străine din China a crescut, anual, cu o medie de 4,5%, iar volumul acestora cu 3,6%.
În prezent, investitorii străini iau în considerare nu doar costurile tradiționale, precum forța de muncă și terenul, ci și factori precum ecosistemul industrial eficient, infrastructura superioară, lanțurile de aprovizionare eficiente, ecosistemul inovator plin de vitalitate și personalul calificat.
Investitorii străini susțin că scenariile variate de întrebuințare tehnologică din China, cererile de consum mereu în inovare și schimbare, și ecosistemul tehnologic cu iterație rapidă, oferă un teren favorabil inovațiilor. Corporația finlandeză KONE descrie China ca fiind „cea mai mare oportunitate de inovare din viitor”, anunțând că promovează transformarea digitală bazată în al doilea centru de cercetare și dezvoltare la nivel mondial construit în China, desfășurând cooperări cu întreprinderile locale în domenii precum rețeaua de bunuri și robotica, promovând totodată globalizarea rezultatelor locale. În perioada ianuarie-iulie 2026, investițiile străine efectiv utilizate în industria de înaltă tehnologie din China au crescut cu 32,7% față de anul precedent, reprezentând 41,6% din totalul național.
În ultimii ani, fie că a fost vorba de eliminarea completă a restricțiilor asupra accesului investitorilor străini în sectorul manufacturier și de admiterea investițiilor străine în sectorul serviciilor, fie de implementarea completă a tratamentului național pentru întreprinderile cu capital străin și de perfecționarea sistemului de asigurare a serviciilor pentru investițiile străine, China s-a dedicat să invite întreprinderi străine să se dezvolte în China.
În primele șase luni din 2026, aproape 4.800 de întreprinderi cu capital străin au făcut investiții suplimentare în China. Rapoartele prezentate de camerele de comerț din China ale SUA și UE, dar și altele, arată că majoritatea întreprinderilor străine au obținut profituri semnificative în China, dorința lor de a extinde investițiile fiind în creștere.
Ministerul chinez al Comerțului a anunțat recent 84 noi proiecte naționale majore cu capital străin, cu investițiile de 19,46 miliarde USD, domeniile vizând echipamente electromecanice, energie chimică, automobile și sănătate. Analiștii susțin că toate acestea vor oferi noi șanse și crea un nou spațiu pentru investitorii străini dornici să profite de versiunea 2.0 a oportunităților în China.
Într-o lume plină de tulburări, dezvoltarea comună cu China este răspunsul cert de care au nevoie investitorii globali. Alegerea din propria inițiativă a investitorilor străini confirmă faptul că avansarea alături de China înseamnă câștigarea de oportunități, iar a avea încredere în China înseamnă a avea încredere în ziua de mâine. De asemenea, a investi în China înseamnă a investi în viitor.