Cotația internațională a ajuns la cel mai mare nivel din istorie
Sursa: e-nergia.ro
Cotația internațională a motorinei a ajuns ieri la cel mai mare nivel din istorie, mult peste 1.600 de dolari tona. Inevitabil, cresc din nou prețurile în benzinării iar azi, OMV Petrom, liderul pieței, a crescut prețul motorinei în stațiile Petrom și OMV, și la fel au făcut și Rompetrol, MOL și SOCAR.
Cotația internațională a motorinei, cea care dictează, alături de taxe, prețurile din stațiile de distribuție, a crescut ieri până la 1.665 de dolari pe tonă, potrivit datelor consultate de noi. Este cel mai mare nivel din istorie, pe fondul crizelor multiple din ultima perioadă: agravarea conflictului din Orientul Mijlociu, războiul din Ucraina care a transformat Rusia în importator de motorină dintr-un mare exportator, reducerea globală a stocurilor pe fondul creșterii așteptate a cererii, reducerea continuă a capacității de rafinare din Europa.
Mai mult, creșterea a fost și bruscă, în condițiile în care cotația a crescut cu 90 de dolari pe tonă practic într-o singură zi.
Cel mai mare preț dinaintea celui de azi a fost înregistrat la începutul lui aprilie, a fost atunci de 1.620 de dolari pe tonă, ca urmare a atacurilor americane și israeliene asupra Iranului și a urmărilor acestuia.
Noi scumpiri ale motorinei
Urmare a creșterilor cotațiilor, OMV Petrom, liderul pieței de distribuție a carburanților, a majorat din nou în această dimineață prețul motorinei vândute în stațiile Petrom și OMV, ambele operate de aceeași companie, OMV Petrom Marketing. Creșterea de preț de azi este de 9 bani pe litru, în condițiile în care precedenta scumpire a fost cu doar o zi în urmă și a fost tot de 9 bani pe litru.
De asemenea, față de prețurile de ieri de dimineață, și în rețeaua Rompetrol prețurile sunt mai mari, cu 14 bani pe litru. De asemenea, și MOL a adăugat azi 9 bani pe litru la prețul motorinei. SOCAR a scumpit cu 10 bani pe litru.
Iată prețurile la motorină în stațiile din vestul Capitalei la jumătatea zilei de 16 septembrie:
Petrom: 10,63 lei
OMV: 10,70 lei
Rompetrol: 10,66 lei
MOL: 10,61 lei
Lukoil: 10,72 lei
SOCAR: 10,59 lei