Revista internațională de literatură umoristică ”Booklook” a ajuns la numărul 80, aniversând, după cum spune chiar directorul publicației, dl. Mihai Batog-Bujeniță, ”douăzeci de ani de apariție fără sincope!”.
Publicație de ținută, de umor de calitate, aducând în paginile sale atât autori din zona literaturii umoristice clasice, cât și moderni, promovând genuri diverse (proză scurtă umoristică, sonete, epigrame, rondeluri, aforisme, caricaturi etc.), Booklook a reușit să-și creeze un nume și o reputație în zona publicațiilor de profil, ridicându-se la standarde care au mulțumit mereu chiar și cititorii exigenți.
Astfel, cu atât mai binevenită este lecturarea ediției aniversare, presărată, ca de obicei, cu materiale care vor aduce un zâmbet și un pic de bună-dispoziție în casele dumneavoastră.
De altfel, avem o veste bună: singurul guvern învestit pe termen lung, cu puteri depline, care va asigura confortul tuturor cetățenilor și nu va nemulțumi pe nimeni (decât, poate, pe cei care au călcat strâmb și s-au abătut de la linia firească a lucrurilor) și va dura chiar și o veșnicie este… guvernul satirei și umorului, bine reprezentat atât în Booklook, cât și în alte publicații de profil!
Ediția începe cu așa-numitele ”Sonete booklook-așe”, în care Eugen Deutsch și Mihai Haivas ne oferă o mostră de umor fin, provenit dintr-o imaginație și o vervă literară aparte: ”Cosmonautu-n strai de gală,/Croit de raze de lumină,/Se-ndreaptă-acum spre Luna plină/Chiar dacă punga lui e goală.” (”De la Booklook la Lună” – Eugen Deutsch). Și: ”La urmă se comandă-ncolonarea,/Chiar în revista controlând umorul,/Ce nu admite nicidecum scăderea.” (”Sonetul bine calculat” – Mihai Haivas).
Fiindcă vorbeam de clasici, veți găsi tot în primele pagini două creații ale lui Alexandru Macedonschi (”Rondelul orașului mic” și ”Rondelul țiganilor”) extrem de sensibile și cu fior liric, în care nostalgia și parfumul de epocă se îmbină într-un mod fericit.
Ca de obicei, Mircea Trifu și George Corbu ne oferă, în ”Duelul marilor sonetiști”, o mostră de umor ironic, dulce-amar (cei doi apreciați epigramiști fiind prezenți, în ultimele douăzeci și cinci de numere ale publicației, cu ”Duelul sutei de sonete”).
”Putea obţine măreţii supreme/Şi-n lumea lui n-ar fi avut probleme/De nu-şi căta, cu orice preţ, pieirea…” (”Necrolog” – Mircea Trifu). Și: ”Doresc să stau sub cernerea subţire/A clipelor, la dreapta judecată…/Prefer eroarea textului de lege,/Erorii ce făceam, se înţelege,/Mănuşa de-ţi lăsam neridicată!” (”Ultima verba” – George Corbu).
”Ursiada” este o savuroasă proză scurtă umoristică, semnată de Mihai Batog-Bujeniță, în care sunt înfierate tarele umane, de comportament și atitudine, care au făcut posibil un peisaj tragicomic în care atât urșii, cât și oamenii își au rolul lor – numai că, din păcate, acest ”peisaj” este unul foarte apropiat de realitate…
O binevenită aducere-aminte a regretatului Dorel Schor este oferită cititorilor sub forma unei selecții de aforisme, intitulată ”Cadouri”, din care ne permitem să spicuim câteva:
– Nu mai știu dacă am uitat unde l-am pus sau de unde l-am luat…
– Era prea tânar atunci și e prea bătrân acum. Biografia l-a păcălit.
– Vindem rochii de mirese. Reducere clientelor fidele (reclamă).
– Are atât de mult noroc, că lumea a început să-l creadă prost.
– Când îți pierzi iluziile, devii parte din sistem.
– Cadourile politice nu-s neapărat scumpe, dar sunt împachetate elegant.
…Și câteva dintre ”ironiile grațioase”, semnate Cornelia Ursu:
– Creşterea demografică a fost puternic stimulată prin investiţii frecvente de capital african.
– Duc o viaţă ca-n filme! Filme nord-coreene!
– Îşi dorea atât de mult să fie mereu tânăr, încât s-a bucurat enorm când a dat în mintea copiilor.
– Sunt cazuri când machiajul unei femei cântăreşte mai mult decât hainele.
– Cei care nu ştiu nimic sunt primii care explică tuturor cum stau lucrurile.
Câteva epigrame de efect ne oferă și Mihai Caba. Redăm două dintre ele, lăsând cititorului bucuria de a le parcurge integral:
PENSIA SPECIALĂ
Stau şi mă întreb, fireşte:
Ea e nesimţită, oare,
Sau acela ce-o primeşte
Fără nicio cotizare?
IMPOZITARE
Să scoată ţara dintr-o criză mare,
Guvernul a decis: Impozitare!
Şi înainte, deci, cu consecvenţă
Avem impozit şi pe… existenţă!
Ediția este completată cu numeroase epigrame, rondeluri, tablete umoristice și caricaturi, fiecare cu șarmul și savoarea lor, rod al unor condeie cu har și al unor minți cu adevărat productive.
Suntem convinși că lectura acestui număr aniversar vă va descreți frunțile și, poate, ne va ajuta pe toți să traversăm mai lesne vremuri care sunt cam complicate.