Atunci când analizăm mersul economiei și impactul său asupra societății și vieții oamenilor, oriunde ne-am desfășura activitatea, lucrăm mult cu date și indicatori: inflație, PIB, credit, curs de schimb, rezerve, creștere, salarii și foarte multe altele. Dar evaluările noastre cele mai importante nu se realizează exclusiv din tabele statistice ce conțin date referitoare la trecut, ci sunt orientate spre viitor și depind, printre altele, de comportamentul de zi cu zi al milioanelor de gospodării și firme: cât cheltuiesc, cât economisesc, ce salarii negociază, ce prețuri afișează. Iar acest comportament este condus, în bună măsură, de percepții și așteptări.
Poate surprinzător, această idee nu este chiar atât de nouă. În 1759, cu șaptesprezece ani înainte de Avuția Națiunilor, Adam Smith publica Teoria sentimentelor morale. Pentru el, ca și pentru noi astăzi, economia nu poate fi redusă la relații mecanice de tip cauză-efect, pentru că încrederea, percepția, alegerile morale și felul în care ne raportăm unii la ceilalți și la evenimentele pe care le parcurgem contribuie la țesutul social și, implicit, la funcționarea piețelor.
Aproape două secole mai târziu, John Maynard Keynes a numit „animal spirits” acea componentă a deciziei care nu poate fi redusă la un calcul rece al probabilităților. În condiții de incertitudine, așa cum avem și astăzi din multiple perspective, probabilitățile nu sunt cunoscute și nimeni nu poate construi o arhitectură de scenarii care să descrie de o manieră completă rezultatele viitoare posibile. În astfel de situații, sentimentul economic este în același timp cauză și semnal:
- cauză, pentru că influențează direct deciziile de consum, de economisire și de investiții;
- semnal, pentru că, măsurat cu rigoare, ne oferă explicații pe care datele statistice le confirmă abia mai târziu dar și repere pentru ceea ce urmează.
Economia comportamentală modernă a dus această idee mai departe și i-a adăugat rigoare experimentală. Daniel Kahneman și Richard Thaler ne-au arătat că agenții economici sau decidenții din spatele lor nu sunt o formă de homo oeconomicus perfect rațional așa cum, pentru simplificare, se prezintă în multe manuale. Deciziile lor sunt influențate de inerție, de aversiunea față de pierdere, de limitele autocontrolului, de contabilitatea mentală și de felul în care le sunt prezentate opțiunile. Contează, cu alte cuvinte, nu doar ce alegem, ci și contextul în care alegem – ceea ce Thaler a numit arhitectura alegerii. Două persoane cu venituri similare pot lua decizii radical diferite pentru că percep diferit riscul, siguranța și viitorul. Iar aceste percepții sunt tocmai ceea ce Indexul de astăzi își propune să măsoare.
Robert Shiller a adăugat o altă dimensiune esențială: puterea narațiunilor. Oamenii nu reacționează doar la date, ci și la poveștile prin care interpretează datele. Narațiunile despre inflație, prosperitate, criză, locuri de muncă, tehnologie sau declin se răspândesc în societate și pot schimba comportamente economice. Uneori, aceeași cifră este privită cu optimism sau cu teamă, în funcție de povestea colectivă în care este așezată.
Indicatorii moderni de sentiment încearcă să transforme astfel de elemente într-o informație măsurabilă, și avem nevoie de asta pentru că ele fac parte din mecanismul economiei.
Există o experiență internațională solidă în acest domeniu. Comisia Europeană publică Economic Sentiment Indicator, care reunește informații despre încrederea din industrie, servicii, comerț, construcții și din rândul consumatorilor. OECD urmărește Consumer Confidence Index, pornind de la așteptările gospodăriilor privind situația financiară, economia generală, șomajul și economisirea. În Statele Unite, Conference Board și University of Michigan măsoară de decenii încrederea și sentimentul consumatorilor. Managerii și investitorii urmăresc, de asemenea, indicatori precum Purchasing Managers’ Index, care surprind rapid schimbarea comenzilor, producției și ocupării.
Datele cantitative ne arată ce s-a produs, cât s-a investit și cum au evoluat prețurile. Nu sunt puține situațiile în care indicatorii de sentiment se abat de la imaginea pe care o creionează datele oficiale ce se referă la trecut. Ele evidențiază informații suplimentare despre efectele pe care le are dinamica economiei în viața oamenilor.
Se cuvine să spunem și ce nu poate face un indicator de sentiment. El este, prin natura lui, o măsură mult mai volatilă prin comparație cu alte variabile economice: reacționează la știrile săptămânii, la tonul dezbaterii publice, uneori la orientările și simpatiile respondentului mai mult decât la situația lui economică. Literatura internațională arată că indicatorii de încredere anticipează adesea punctele de inflexiune ale dinamicii economiei, dar generează și numeroase semnale false. De aceea, pentru a crește calitatea concluziilor, este importantă analiza tendințelor indicatorilor de sentiment prin coroborare cu dinamica variabilelor care măsoară economia reală.
Totodată, indicatorii de sentiment sunt utili pentru că măsoară ceva ce altminteri este foarte greu de distins din statisticile clasice: nivelul încrederii diferitelor categorii de participanți din economie sau de pe piețe. Iar încrederea are o proprietate economică precisă: reduce costurile de coordonare. Atunci când oamenii au încredere în instituții, în reguli, în stabilitatea sistemului financiar, orizontul deciziilor se prelungește. Contractele sunt încheiate pentru perioade mai lungi, investițiile devin mai ample, iar economisirea poate fi transformată mai ușor în capital productiv. Dimpotrivă, când încrederea se erodează, preferința pentru lichiditate crește, investițiile sunt amânate, iar prima de risc se majorează. Încrederea este așadar o infrastructură invizibilă a economiei și societății. Și, ca orice infrastructură, se construiește lent și se poate deteriora repede.
Aici putem face o legătura cu foaia de parcurs a viitorului economic al României. O strategie națională credibilă trebuie să țină seama atât de ceea ce putem măsura (productivitate, investiții, infrastructură, educație, energie, finanțe publice), cât și de ceea ce putem doar percepe: încredere, așteptări, disponibilitatea de a investi și convingerea oamenilor că efortul de astăzi va produce prosperitate mâine.
Pentru ca această radiografie să devină cu adevărat utilă, sunt importante trei lucruri:
- Primul este continuitatea. O singură măsurătoare reprezintă o fotografie; măsurătorile repetate formează un film. Contează direcția, amplitudinea și persistența schimbării.
- Al doilea este comparabilitatea: o metodologie stabilă permite să distingem o modificare reală de un efect statistic.
- Și nu în ultimul rând, dezagregarea: media națională poate ascunde diferențe importante între generații, regiuni, categorii de venit sau statut ocupațional.
Putem măsura capitalul financiar, putem construi capital fizic, putem forma capital uman. Există însă și un al patrulea capital, care nu apare în conturile naționale: capitalul de încredere. De nivelul său depinde succesul cu care o societate poate mobiliza resurse, poate accepta reforme dificile și poate transforma oportunitățile în realizări comune.
Gospodăriile și firmele nu decid pe baza tabelelor statistice, ci pe baza a ceea ce cunosc, înțeleg, percep și anticipează. Consumul, economisirea și investițiile se formează, așadar, inclusiv în această zonă a percepțiilor. Tocmai de aceea distanța dintre statistici și percepții nu trebuie ignorată, ci înțeleasă. Iar pentru a o înțelege, trebuie mai întâi măsurate percepțiile. Pentru că, uneori, înainte ca economia să își schimbe direcția în statistici, direcția s-a schimbat deja în mintea oamenilor. Iar asta se va vedea și se va simți, cu siguranță, după un timp.
