Noul Cod al urbanismului (CATUC), aprobat prin legea 169/2026, se pare că mai mult complică lucrurile decât le simplifică. Noul cod înlocuiește vechile legi de referință, respectiv Legea nr. 350/2001 privind urbanismul și Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executărilor de construcții, reunind regulile într-un singur act normativ, scopul fiind o autorizare mai rapidă și orientată spre digitalizare.
Toate bune și frumoase, dar în practică efectul este exact invers: birocratizare excesivă, specialiștii în urbanism reclamând un haos al formularelor și al procedurilor. De asemenea, primăriile și urbaniștii reclamă lipsa normelor metodologice secundare, nu mai există ghiduri tehnice clare, termene nerealiste pentru noile structuri, cum ar fi spre exemplu Comisiile de avizare integrată și Comisia de acord unic, presiunea aprobării tacite etc. Noul cod introduce conceptul de Ghișeu Unic. În teorie, cetățeanul depune actele într-un singur loc, iar instituțiile (mediu, pompieri, rețele de utilități) vin și avizează simultan, însă în practică, acest format de „centru de avizare” generează costuri uriașe și o criză acută de personal pentru administrațiile locale. Pentru ca totul să funcționeze primăriile au nevoie de arhitecți, urbaniști, specialiști IT, personal juridic. Ce fac primăriile din localitățile mici? Este drept că noul Cod al urbanismului (CATUC) stipulează că înființarea Comisiei de Acord Unic (C.A.U.) este obligatorie doar la nivelul Consiliilor Județene, al municipiilor și sectoarelor din București, pentru comune, această structură complexă este opțională, ca atare ele sunt obligate să își delege atribuțiile către Consiliile Județene sau către Municipii prin convenții de colaborare. Această centralizare a provocat un colaps administrativ. Direcțiile de urbanism de la județ și din municipii (care abia fac față propriilor dosare) s-au trezit îngropate sub mii de cereri venite din mediul rural.
Deși legea prevede că acest transfer și centralizarea se fac prin Ghișeul Unic Național, platforma nu este complet operațională. Primarii de comune refuză să mai emită orice act pe vechea procedură pentru a nu fi amendați, în timp ce municipiile și CJ-urile nu pot prelua fluxul uriaș de documente fără regulamente interne aprobate și personal suplimentar. Rezultatul este că dezvoltările imobiliare, proiectele industriale din mediul rural, inclusiv casele persoanelor fizice din comune, sunt blocate pe perioadă nedeterminată până când Guvernul sau Ministerul Dezvoltării vor veni cu o soluție de avarie sau cu o amânare a aplicării acestor prevederi stricte.
Se pare că legislația în acest domeniu a luat-o înaintea posibilităților reale de aplicare a ei, una este să-ți dorești ceva, altceva este să ai mijloacele necesare pentru a realiza această dorință. Această lege era un jalon în PNRR, dar ea a fost amânată ani de zile, iar acum s-a publicat în 10 august cu intrarea în vigoare din 25 august! O lege așa de complexă, o lege care înlocuiește 30 ani de legislație veche, intră în vigoare în 15 zile! Normal că s-a creat un haos administrativ!
Astfel, am bifat un jalon în PNRR, pentru a securiza banii europeni, dar această bifă este plătită, de fapt, de cetățenii români prin blocajul a mii de autorizații în toată țara.
Având în vedere consecințele acestei legi, sper că se va face ceva pentru a debloca situația, altfel consecințele vor fi mult mai grave decât banii din PNRR: sectorul imobiliar și sectorul construcțiilor cu mii de angajați vor intra în colaps, impozite și taxe pierdute la buget, șomaj în aceste sectoare, deficit bugetar, pe scurt mult mai multe probleme decât banii din PNRR.
De ce am ajuns aici? Pentru că nu am luat în serios implementarea reformelor conform PNRR, am lăsat totul pe ultima sută de metri, ceea ce, de fapt, nu este o surpriză, numai dacă ne gândim la tradiția de a modifica Codul Fiscal în luna decembrie a fiecărui an, de exemplu.
