Marcel-Alexandru Stoica, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, a participat la inaugurarea rețelei de alimentare și distribuție a gazelor naturale din comuna Luncavița (jud. Tulcea), obiectiv realizat prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”.
Investiția, în valoare de 23,4 milioane de lei, a constat în realizarea unui sistem inteligent de distribuție a gazelor naturale și a inclus atât lucrări de proiectare și execuție, cât și de punere în funcțiune a rețelelor de distribuție și a echipamentele necesare funcționării în condiții de siguranță, conform normelor și reglementărilor tehnice în vigoare.
”Prin acest proiect, asigurăm accesul populației și al instituțiilor publice la rețeaua de gaze naturale, în vederea creșterii eficienței energetice, a reducerii costurilor de încălzire și a impactului asupra mediului, prin utilizarea unei surse de energie mai puțin poluante. Totodată, proiectul contribuie la dezvoltarea durabilă a zonei, la creșterea atractivității investiționale a localităților beneficiare și la alinierea infrastructurii locale la standardele naționale în domeniul serviciilor publice de utilități”, a precizat ministrul.
Rețeaua are o lungime de aproape 35 de km și va deservi 1.994 de gospodării.