Plata multiplă a CASS (contribuția la asigurări sociale de sănătate) este o problemă care de-a lungul timpului a fost dezbătută de nenumărate ori, dar nu s-a rezolvat niciodată. Este vorba despre o persoană care plătește CASS de mai multe ori, la mai multe categorii de venituri (salariale, pensie, peste un anumit prag valoric, respectiv 3.000 lei, venituri din activități independente, venituri din investiții, adică din dividende, dobânzi etc., venituri din chirii, acestea din urmă, adică cu excepția salariilor, peste un anumit prag valoric), dar fără a beneficia de servicii medicale suplimentare, comparativ cu o persoană care contribuie o singură dată.
Problema a fost semnalată, dar a rămas în continuare nerezolvată. Totuși, în prezent există o inițiativă legislativă care propune ca salariații care plătesc CASS să nu mai plătească și pentru alte venituri până la un prag de 120.000 lei, dacă se depășește acest prag să plătească doar la diferența care este peste acest prag. Este o propunere care este normală, dar de ce doar pentru salariați? Pentru că normal ar fi ca toți cetățenii să contribuie o singură dată la sistemul de sănătate, indiferent de sursa veniturilor. De exemplu, de ce un pensionar care a plătit zeci de ani CASS și mai plătește și pentru suma care depășește 3.000 lei, trebuie să plătească CASS multiplu dacă are venituri din chirii, dobânzi, dividende etc., dar un salariat nu trebuie să plătească pentru aceleași venituri suplimentare dacă le are?
Spun despre pensionari pentru că ei au plătit CASS de-a lungul anilor, în cazul altor persoane problema este mai complicată, pentru că s-ar putea ca acele persoane să nu mai aibă alte venituri, decât cele din activități independente, chirii, investiții etc., caz în care plătesc la valori mai mici, cele trei praguri de 6, 12 sau 24 salarii minime brute, spre deosebire de salariați și pensionari care plătesc la veniturile brute lunare, mă rog, pensionarii au plătit la fel cât au fost salariați, așadar situația este diferită.
Pe scurt, cred că și pensionarii ar trebui să fie incluși în acest proiect de lege. Sigur, problema care se poate ridica este aceea a sustenabilității sistemului sanitar, dar nu cred că acestă sustenabilitate justifică o nedreptate, mai ales că există și alte soluții, una dintre acestea fiind cheltuirea mai eficientă a resurselor financiare ale sistemului de sănătate, altfel oricâte resurse se vor aloca, tot nu vor fi suficiente. Dacă acest proiect legislativ s-ar aproba, intrarea în vigoare ar fi de la 1 ianuarie a anului următor publicării lui în Monitorul Oficial.