Primăriile sunt obligate să doteze toate unitățile școlare cu recipiente pentru colectarea selectivă a deșeurilor. Aşa prevede de-acum Legea nr. 132/2010 privind colectarea selectivă a deșeurilor în instituțiile publice prin modificările aduse în acest sens. Sub aspect economic, impactul bugetar estimat este de aproximativ 6 milioane de euro. Există şi un impact educativ, prin angrenarea concretă a elevilor într-o acţiune pentru mediu curat, despre care altfel învaţă atâtea, însă mai ales la modul teoretic-moralizator. Ba ar fi şi o lecţie de educaţie patriotică în toată regula, cu mijloace la-ndemână şi fără emfază, dacă şcolarii şi preşcolarii ar afla că astfel contribuie cât pot ei la apropierea ţării noastre de respectarea unui angajament european, acela ca populaţia să ajungă până la 1 ianuarie 2020 să strângă selectiv deşeurile în proporţie de 50%.
România și-a asumat prin documentul de aderare la Uniunea Europeană o cotă de reciclare până în 2020 de cel puțin 50% la hârtie, metale, sticlele și materiale plastice provenite din deșeuri menajere. Se întâmpla în 2016. Acum scadenţa e ca şi venită. Cota atinsă deocamdată este de 13%. Mai descurajant e că progresul faţă de momentul asumării este de un singur procent. De la 1 ianuarie al anului viitor, în caz de neîndeplinire convingătoare a angajamentului, urmează amenzi de sute de mii de euro pe zi. Pericolul de infringement apare ca iminent. Şcoala, prin volumul ei de cuprindere şi prin receptivitatea copiilor, poate să aibă un adevărat rol salutar în evitarea situaţiei care s-ar crea.
Unităţile şi instituţiile de învăţământ, de la grădiniţe la universităţi, sunt dotate demult, dinaintea actualei intervenţii legislative, cu „recipiente pentru colectarea selectivă a deșeurilor”. În fond, actuala modificare legislativă nu face decât să transfere obligaţia dotării de la conducerile unităţilor de învăţământ la administraţia publică locală. Unele dotări pentru colectare selectivă în spaţiile de învăţământ sunt de atât de mult timp, încât au căpătat bine întipărit aspectul de pasaj pietonal şi de staţie de metrou, inclusiv ca mecanică a gesturilor cui le goleşte, de-a valma, la un loc, într-un singur sac, de bine ce cât de cât intenţia selectării deşeurilor se vede că a existat prin construcţia „coşului de gunoi”.
Acum apare această generalizare la nivelul unităţilor de învăţământ, inclusiv cu câteva premise angajante. Una este oportunitatea pentru primării de a mai face caz de faptul că susţin şcolile, având la-ndemână ceva frapant, generalizat, pe o temă cu trecere cum este protecţia mediului, adică plasarea de recipiente colorate, inscripţionate, peste tot, în calea tuturor, cu impact garantat. De asemenea, livrarea de recipiente pentru deşeuri este încă o oportunitate oferită primăriilor de a se folosi de şcoli ca debuşeuri pentru cei care livrează multe şi necesare obiecte şi servicii, de la ambulanţă de sunat în caz de accidente şi, mai nou, ofertanţi de containere pentru improvizat spaţii de învăţământ la mobilier în clase şi catering la „aftăr”. O comandă imediată şi generalizată, aşa cum trebuie să fie cea impusă de noua reglementare, nu e de colea!
Dincolo de interpretări, cel mai mult este de luat în seamă aspectul educativ. Gestul în sine de a duce „la coş” tot ce nu mai foloseşte pe parcursul orelor de şcoală poate primi un plus de sens dacă este însoţit de luat seama la ce se duce şi la care dintre „coşuri” se duce. Pe deasupra, se poate prelungi cu o „temă pentru acasă”, de fapt, pentru în casă, ca şi pentru aplicare pe stradă, în parc, în staţii de transport public etc. Responsabilizarea elevilor ar fi cu atât mai mare în contextul la zi, cu cât ar ajuta la respectarea unor impuneri şi angajamente europene. Copiii ar vedea că pot şi ei să contribuie la asta. Educaţia s-ar face din mers, activ. Ar fi, într-adevăr, un tip de „lecţie” cum frecvent se invocă şi rar se face, cu vorbă puţină şi în schimb cu practică, termen el însuşi tocit de atâta invocare.