Caută pe site
Publică anunț în ziar
curierul-national-logo Logo-Curierul-National-Blck
Publică anunț în ziar
  • Actualitate
  • Economie
    • Agricultură
    • Asigurări
    • Auto
    • Companii
    • Construcții
    • Energie
    • Finanțe și Bănci
    • Fiscalitate
    • HR
    • Imobiliare
    • IT
    • Retail
    • Transporturi
    • Turism
  • Extern
  • Politic
  • Cultură și Educație
  • Sport
  • Opinii
Reading: Peste 78 mld. euro cifra de afaceri cumulată a companiilor din Top Bucureşti
Distribuie
Curierul NationalCurierul National
Search
  • Actualitate
  • Economie
  • Extern
  • Opinii
  • Politic
  • Sport
  • Salvate
  • PUBLICAȚIA
    • Despre noi / Contact
    • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Redacția
Have an existing account? Sign In
Follow
Companii

Peste 78 mld. euro cifra de afaceri cumulată a companiilor din Top Bucureşti

Curierul Național
Autor
Curierul Național
Publicat 31 octombrie 2019
Distribuie
topul firmelor bucuresti

„Dumneavoastră, laureaţii noştri, sunteţi modele demne de urmat pentru tinerii antreprenori, pentru cei aflaţi într-un moment dificil şi care au nevoie de un strop de motivaţie, dar şi pentru cei care vor să se reinventeze! Sunteţi modele pentru cei care vor să construiască! Dumneavoastră, doamnelor şi domnilor, meritaţi din plin recunoaşterea şi aplauzele noastre, cu atât mai mult cu cât competiţia a fost dură, iar metodologia – aplicată unitar la nivelul întregului sistem cameral – a fost severă şi complexă”, a afirmat dr. ing. C. T. Mustaţă, preşedintele Camerei bucureştene, în deschiderea celei de a XXVI-a ediţii a Topului firmelor din Capitală.

La eveniment au participat, alături de oameni de afaceri de succes, personalităţi marcante ale lumii academice, oficialităţi de la nivelul administraţiei şi organizaţiilor neguvernamentale. Printre personalităţile care au onorat invitaţia Camerei bucureştene s-au aflat: prof. univ. dr. Emil Constantinescu, fost preşedinte al României; prof. univ. dr. ing. Ecaterina Andronescu, senator, preşedintele Senatului Universităţii Politehnica Bucureşti (UPB); Radu Chiurtu, secretar general în cadrul Ministerul Economiei; prof. univ. dr. ing. Anton Hadăr, vicepreşedintele Senatului Universităţii Politehnica Bucureşti; Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei; Andrei Dimitriu, director general al Filarmonicii „George Enescu”; dr. Mihai Ionescu, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Exportatorilor şi Importatorilor, Nicolae Demetriade, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism; Mihai Munteanu, preşedintele Consiliului de Mediere; Aurelian Şova, preşedintele CECCAR.

„Este o mare bucurie să văd în sală oameni cu care am colaborat şi care au contribuit la construirea unei economii de piaţă solide în România”, a afirmat prof. univ. dr. Emil Constantinescu, fost preşedinte al României. „Acest Top este un moment al adevarului. Realitatea este că investitorii sunt primii care trebuie să aibă încredere în ei şi această încredere îi poate duce şi la performanţă. Acum, investitorii români au suficientă forţă să-şi facă planuri de viitor”, a declarat preşedintele Constantinescu, care a transmis îndemnul: „Sprijiniţi cercetarea! Dacă sprijiniţi cercetarea, vă asiguraţi propriul viitor! Dezvoltaţi învăţământul superior şi cercetarea, creând astfel posibilitatea de utilizare a potenţialului de inteligenţă pe care îl avem.”

Potrivit metodologiei de top, dintre cele 131.412 de firme cu sediul social în Capitală, care au depus bilanţul aferent anului 2018, au îndeplinit criteriile de eligibilitate 49.433 firme, adică 37,6%. Dintre acestea, Camera bucureşteană a premiat 7.134 firme, adică 14,4% din totalul firmelor considerate eligibile şi care reprezintă 5,4% din totalul firmelor care au depus bilanţul aferent anului trecut. În vederea realizării unui clasament cât mai obiectiv, firmele câştigătoare au fost structurate pe şapte domenii de activitate: cercetare-dezvoltare şi high tech; industrie; construcţii; servicii; comerţ; turism; agricultură, pescuit, piscicultură şi, în cadrul fiecărui domeniu, pe cinci clase de mărime: întreprinderi foarte mari, mari, mijlocii, mici şi microîntreprinderi.

Important de subliniat este faptul că a crescut semnificativ gradul de performanţă şi eficienţă al companiilor bucureştene laureate. Anul acesta au fost premiate 7.134 firme, doar cu 3,1% mai multe faţă de anul precedent, însă cifra de afaceri cumulată a acestora a crescut faţă de ediţia 2018 cu 15%, atingând 78,3 mld. euro, în timp ce profitul din exploatare al acestora, în valoare de 7,3 mld euro, este mai mare cu 19,4% comparativ cu cel consemnat anul trecut. Profitul din exploatare realizat de firmele din Topul nostru reprezinta 9,4% din cifra de afaceri totală, comparativ cu 8,4%, pondere consemnată anul acesta de CCIR la nivel naţional, şi în creştere cu 0,3 puncte procentuale faţă de ediţia precedentă a Topului firmelor din Bucureşti.

Pe lângă distincţiile acordate pentru rezultatele economice obţinute în anul 2018, în cadrul evenimentului au fost decernate trofee de excelenţă companiilor care în ultimii cinci ani s-au clasat pe prima poziţie în competiţia elitelor, trofeul „George G. Assan”, CEC BANK pentru „Brandul românesc al anului” şi trofeul „Ioan V. Socec” Televiziunii Antena 3, pentru emisiunea INCOME MAGAZINE.

De asemenea, au fost acordate o serie de trofee speciale: Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare Aerospaţială „Elie Carafoli” – INCAS Bucureşti, pentru promovarea aeronauticii româneşti pe plan mondial; LAGARDERE Travel Retail, pentru cel mai bun concept de retail de format compact; Apemin ZIZIN SA, pentru un parteneriat eficient şi de lungă durată cu Camera de Comerţ şi Industrie Bucureşti; Digi 24, pentru emisiunea Jurnal economic; TVR International, pentru emisiunea Investiţi în România; Radio România Actualităţi pentru pentru promovarea economiei naţionale şi a valorilor româneşti.

Horváth a încheiat 2021 cu o cifră de afaceri cu circa 30% mai mare decât în 2020
22 martie 2022
Distribuie articolul
Facebook Whatsapp Whatsapp LinkedIn Reddit Telegram Email Copy Link Print
Distribuie
Articolul anterior diocletian Împăratii daci ai Romei (I)
Articolul următor Caricatura zilei
Niciun comentariu

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

-Publicitate-
Ad imageAd image

Ultimele articole

Evaluarea Națională 2026: Tranziția către liceu, punctul critic al abandonului școlar
Cultură și Educație
46 de răniți după ce un autocar a intrat într-o clădire, în Spania
Extern
Maia Sandu, Thierry Wolton, Armand Goșu, Ada Milea și Sorin Ioniță, printre invitații primei ediții a Festivalului de Film și Istorii în Republica Moldova
Cultură și Educație

RSS Știri Financiare

  • Jumătate dintre români au făcut donații în ultimul an. Sănătatea și educația copiilor sunt principalele cauze susținute
  • Contribuția Kaufland la economia României a ajuns la 2,89 miliarde de euro, echivalentul a 0,8% din PIB
  • Lidl va cumpăra o cantitate record de roșii românești anul acesta
  • Investițiile în amenajarea birourilor cresc la 1.000 euro/mp, deși piața este într-o perioadă de prudență
Companii

Valentin Coroiu este noul vicepreședinte al Directoratului UNIQA Asigurări

4 minute
Companii

COS România asigură peste 30% din vânzările de mobilier steelcase în CEE

4 minute
Companii

EVERGENT Investments propune acționarilor o ofertă publică de cumpărare a acțiunilor proprii reprezentând 7% din capitalul social al companiei

4 minute
Companii

Cum faci tranzacții sigure și cum investești în alte companii?

5 minute
favicon curierul national favicon curierul national
  • EDIȚIA DIGITALĂ
  • ABONAMENT DIGITAL
  • PUBLICĂ ANUNȚ ÎN ZIAR
  • CONTACTEAZĂ-NE

PUBLICAȚIA

  • Despre noi
  • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Anunțuri Mică Publicitate
    • Advertorial
  • Redacția
  • Contact

ȘTIRI

  • Actualitate
  • Extern
  • Cultură și Educație
  • Politic
  • Sport
  • București

BANI

  • Economie
  • Companii
  • IT
  • Agricultură
  • Energie
  • Fiscalitate
  • Imobiliare
  • Turism

PARTENERI

  • B1 TV
  • Gazeta de Sud
  • Money Buzz!
  • Știrile de Azi
  • Goool.ro
  • Bucharest Daily News
  • Slatina Buzz!

BUN DE AFACERI, DIN 1990

Welcome Back!

Sign in to your account

Username or Email Address
Password

Lost your password?