Încă de la începutul volumului de versuri ”Vremelnicii”, apărut anul acesta la Editura Anamarol, autoarea – poeta, scriitoarea şi editoarea Rodica Elena Lupu – abordează şi teme filosofice, de destin şi sens existenţial, în afara fiorului liric ce caracterizează scrierile domniei sale.
În poemul de debut, ”Viloria”, dedicat memoriei mamei, autoarea spune că unor oameni ”le este predestinat să trăiască puţin/chiar dinainte să se nască”, atacând problema fatalităţii existenţei umane, jurând în acelaşi timp ”că niciodată nu voi recunoaşte/finalitatea morţii/până voi ajunge şi eu acolo”.
”Ţi-am scris şi am să-ţi scriu şi dincolo de timp”, afirmă poeta în ”În fiecare clipă”. Timpul, existenţa, viaţa, moartea sunt văzute ca inexorabile, dincolo de această luciditate necesară omul având însă resursele de a se depăşi pe sine însuşi, de a-şi clama o potenţială egalitate cu zeii în faţa infinitului care ne aşteaptă pe toţi.
Poezia de dragoste este, şi ea, prezentă în mai multe titluri din volum, versurile Rodicăi Elena Lupu fiind caracterizate de un romantism şi un lirism aparte (Ex.: ”Ne plimbam în gând/prin locurile noastre/pline de flori/născute din speranţă” – ”Pentru tine”).
Evocarea plină de sensibilitate a figurii mamei revine şi în poeziile ”Fără tine, mamă” şi ”Cuvintele tale, mamă” (Un singur lucru/îl ţin mereu în minte/să nu uit să-ţi zâmbesc/chiar dacă nu te văd”). Dualitatea spirit-materie este astfel văzută ca finalizată printr-un triumf al spiritului, în timp, prin timp şi chiar dincolo de timp.
”Nu poţi să fugi de destinul tău” pare a fi o reîntoarcere la tema predeterminării existenţiale, o taină pe care, ca muritori, o descifrăm doar parţial. Temă reluată şi mai târziu, în versurile ”Viaţa este ca un vis/Destinul se joacă mult cu noi” (”Destin”).
Apoi, comunicarea între oameni este văzută ca un gest mistic, ca o întâlnire cu valenţe superioare, cât timp ”se găsesc sub semnul sfintei cruci”.
Putem întâlni şi lucrări mai vechi, cu mesaj patriotic, precum ”Dincolo de timp”, ”Plai al meu”, ”Cât va dăinui lumea”, în care autoarea îşi afirmă crezul în valorile morale şi istorice care definesc un neam, o ţară, înfierând, totodată, hoţia şi impostura în poezii ca ”La noi”, ”Nonvalori” şi ”Apocalipsa”.
Din cuprins, aş mai remarca ”Cuvântul”, care mi se pare cel mai filosofic poem, şi ”Alergare în nori” (scrisă la Viena, în 2006), care găsesc că are o forţă poetică deosebită.
”Ce am înfăptuit continuă în căutările şi izbânzile generaţiilor de scriitori de astăzi, de mâine şi de totdeauna”, scrie poeta în lucrarea, de dată foarte recentă, aleasă pentru a încheia volumul, intitulată ”Scrisul”, în care mai afirmă că zeci de ani de chinuri şi de sacrificii sunt dăruiţi ”celei mai minunate arte pe care sufletul omenesc a zămislit-o: scrisul”.
Un crez căruia cred că toţi poeţii şi scriitorii autentici îi vor subscrie din tot sufletul.
