De la declanșarea pandemiei, la sfârșitul anului trecut, informează „Le Point” citând AFP, în întreaga lume au fost contabilizați 50.010.400 de contaminați cu coronavirus. Din aceștia, 1.251.980 au decedat. Europa este continentul cel mai grav lovit de criza sanitară, în țările sale fiind înregistrați până acum 12,6 milioane de contaminați cu coronavirus. Creșterea numărului cazurilor de infectare cu virusul ucigaș nu se explică, potrivit experților în domeniu, decât parțial creșterii numărului testelor efectuate. Franța este țara europeană cel mai puternic afectată de pandemie.
Europa, cu cele 12,6 milioane de cazuri confirmate (peste 305.000 decese) este zona de pe planetă cel mai serios lovită de coronavirus. În ultimele 7 zile, în țările Europei s-au înregistrat cel mai numeroase cazuri noi de contaminare. În Franța – 381.000 noi cazuri, în Italia – 223.000 noi cazuri, în Regatul Unit – 160.000 , în Polonia – 159.000, în Spania -143.000.
În Statele Unite, unde epidemia nu a cunoscut decât o ușoară acalmie în cursul verii, numărul contaminaţilor nou depistați a depășit în ultimele zile pragul de 100.000. Ţara se apropie de 10 milioane de contaminați confirmați (237.100 morți), ceea ce reprezintă o cincime din toate cazurile contabilizate în lume. Grav este faptul că numărul cazurilor pozitive este în creștere.
După Europa, regiunile cele mai afectate de pandemie (ca număr total al cazurilor detectate) sunt: America latină și Caraibe (11,6 milioane de cazuri și 411.700 decese), Asia (11 milioane cazuri, 176.600 decese), Statele Unite și Canada (10,1 milioane cazuri, 247.600 decese), Orientul Mijlociu (2,7 milioane cazuri, 64.500 decese), Africa (1,9 milioane cazuri, 44.800 decese) și Oceania (aproape 30.000 cazuri, 941 morți).
Un virus european, care prefera tarile UE in mod special. sa ne mandrim cu asta !