Până la 31 martie, la Galeria Simeza a Uniunii Artiştilor Plastici din România, mai poate fi vizitată expoziţia ”Discursuri plastice paralele”, în care sunt expuse lucrări ale graficianului Mircea Nechita şi ale pictorului Daniel Crăciun.
După cum menţionau şi cei doi artişti, este vorba despre moduri de exprimare diferite, având ca numitor comun doar crezul artistic şi dorinţa autentică de exprimare.
Vrând să aflăm mai multe despre acest demers artistic, le-am adresat celor doi artişti plastici câteva întrebări.
– Cum v-a venit ideea acestei asocieri inedite? Aţi mai expus împreună, în ţară sau în străinătate?
Mircea Nechita: Am mai expus împreună în expoziții de grup. Ne cunoaștem unul altuia lucrările mai vechi și stilul de lucru. Ideea principală, de bază a expoziției este tocmai evidențierea deosebirii dintre modurile noastre de exprimare, stilurile de lucru, tehnicile folosite, subiectele și temele plastice abordate cu precădere. Lucru cât se poate de firesc, în artă, fiecare artist creându-și și dezvoltându-și pe parcursul carierei un limbaj plastic propriu. Tocmai de aici vine și modalitatea de expunere, în paralel, fiecare pe peretele lui, precum și denumirea expoziției.
Daniel Crăciun: Nu am expus împreună în străinătate, doar aici, la două-trei expoziţii de grup sau saloane la noi în ţară, şi asta înainte de 2020. Împreună această formulă de expo personală în oglindă am hotărât-o în noiembrie anul trecut. Şi pentru că personale nu prea mai avusesem de o vreme îndelungată la Simeza, cel puţin eu. Însă am dorit să vedem cum ne asociem efectiv din punct de vedere vizual, şi nu doar ca amici şi colegi. Ceea ce ne apropie şi ceea ce ne face „paraleli”. E oricum o experienţă interesantă.
– Aceeaşi cromatică armonioasă, dar şi câteva alăturări aparte în pictura dlui Daniel Crăciun. Colajul ”Realitate şi vis” poate fi luat şi ca un arc peste timp al destinului individual, de la aspiraţiile copilăriei la realizările maturităţii?
– D. Crăciun: Pictura-colaj de care ați amintit, executată pe lemn (material solid, dar cu fină trimitere ironică și la limbajele tot mai lemnoase ale elitelor actuale) este și un arc peste timp, așa cum pomeneaţi, dar reflectă prin figura în alb-negru a fetiței-păpuși din partea de sus o stare artificioasă a lumii în care ne complacem uneori să trăim. Ea surâde, dar este un surâs chinuit și fals, trimite către o viitoare pierdere a inocenței. Atipicul (folosirea în câmpul cromatic a alb-negrului) devine nu rareori regulă, deși pictura și viața sunt culoare, nu alb-negru. Dar convenția la nivel grafic, tonal, metaforico-politic sau de exprimare foto-video (și ca trimitere cronologică) este sau a fost cu predilecție manifestă prin acest alb-negru. Cu toate că mare parte din arta graficii sau chiar a sculpturii este manifestată în alb-negru, asigurându-i o distincție aparte. Altfel însă, tabloul are și trimiteri către zona sau regnul vegetal – privit cumva ideal, semiidilic. O zonă, un ciclu de preocupări vizuale ale mele, care revine ca dominantă în actuala mea expunere.
– Mai în glumă, mai în serios, aţi reuşit să păstraţi distanţarea socială faţă de publicul vizitator? Şi, dacă nu le-aţi dat COVID, poate aţi reuşit să le insuflaţi câteva adevăruri, ca în colajul ”Din noua normalitate”…
D. Crăciun: Nu am păstrat în mod exagerat această distanțare, nu prea credem așa mult în paranoizarea acestei situații sanitare. La o expoziție – că de aia se face – e nevoie de o minimă socializare. O boală, o cărămidă, o mașină să dea peste tine se poate întâmpla oricând la un moment dat, aproape oricât te-ai feri și dacă asta îți e hărăzit. Să scapi de destin sau de căile Domnului e aproape imposibil. Dacă stai mereu cu drobul de sare în minte uiți că mai trebuie să trăiești și să te implici cultural, social etc. O singură dată ai ocazia asta pe frumoasa noastră planetă. Dar, sigur, să menții un minim de prudență față de o boală sau orice stare negativă de lucru este și ea o atitudine inteligentă. Oamenii, aproape paradoxal, vin destui să ne vadă, dar pe rând și nu se produce aglomerație – mult criticată de actualele autorități. Tabloul „Noua normalitate” este o satiră actuală, evident potrivită lumii în care am ajuns să trăim, și sper ca ”noul normal” și ”noul global” să nu devină o eternitate. Căci inclusiv arta (și nu doar celelalte paliere societale) va continua să sufere.
