După cum bine știm cu toții, focul conduce la apariția unora dintre cele mai mari tragedii. Din acest motiv, este absolut necesar ca în clădirile publice și proprietățile private să fie implementate măsuri eficiente împotriva incendiilor.
Ușile antifoc sunt elementele care dețin un rol crucial în planul de protecție cu privire un astfel de incident. Indiferent de viteza de dispersare a flăcărilor, acestea pot limita extinderea focului, a fumului și gazelor toxice emanate în timpul unui incendiu. Ele au fost gândite și proiectate cu maximă rigurozitate, astfel că reușesc să ofere o mulțime de avantaje greu de trecut cu vederea.
Descoperă mai departe câteva beneficii pe care ți le poate aduce o ușă antifoc:
Are capacitatea de a salva vieți
Comparativ cu un produs standard este mult mai rentabil să investești într-o ușă antifoc pentru că aceasta poate salva vieți. Pe lângă faptul că păstrează integritatea lucrurilor și a obiectelor de valoare, un astfel de produs se menține intact pentru o perioadă limitată de timp.
De pildă, o ușă antifoc cu 2 canate, perfectă pentru spațiile unde există un flux mare de persoane, poate rezista în fața flăcărilor 60, 90 sau 120 de minute, suficient pentru ca oamenii prinși într-un incendiu să poată fi evacuați.
Previne răspândirea focului dintr-o parte în alta
O ușă ce oferă protecție ignifugă este confecționată din materiale incombustibile, care întârzie sau ține la distanță flăcările, ca să nu se extindă din partea afectată către alte zone ale unei clădiri. Caracteristicile sale previn transmisia excesivă a produselor de ardere care chiar pot interfera cu utilizarea în deplină siguranță a rutelor de evacuare.
Oferă o bună izolare termică
Deși rolul său principal este acela de a acționa ca o barieră pentru stoparea propagării focului, o ușă antiincendiu se bucură de o construcție ermetică. Golul de trecere este complet etanșat, iar anumite modele de uși sunt umplute cu materiale termoizolante, cea ce înseamnă că au o performanță înaltă.
Beneficiază de rezistență și durabilitate superioară
Foarte rezistentă la șocurile metalice, ușa antifoc are o durabilitate superioară care permite folosirea sa intensivă și constantă. Practic, aceasta se utilizează perioade îndelungate atât în mediile rezidențiale cât și în zonele comerciale sau instituții publice unde fluxul de persoane este foarte ridicat.
Mai mult, ușa rezistă fără probleme la diverși factori meteorologici și la agenții chimici de natură corozivă.
Domeniile de aplicabilitate sunt diverse
În urmă cu mai mult timp, opțiunile privind instalarea unei uși antiincendiu erau oarecum limitate. Acum, lucrurile s-au schimbat, iar aceste articole ce oferă protecție ignifugă pot fi instalate în aproape orice loc. Și asta deoarece există modele diferite, realizate din tot felul de materiale care rezistă la foc – metal, lemn, sticlă.
Cei care aleg să monteze o ușă antifoc nu trebuie să-și facă griji în ceea ce privește aspectul pentru că designul poate fi îmbinat cu utilitatea și siguranța. Ușile au dimensiuni variate, iar una dintre caracteristicile importante ale acestora este sensul de deschidere reversibil.
Produsele de acest gen se pot monta în locurile cu risc ridicat de incendiu, precum bucătăria casei ori a unui restaurant, în clădirile cu multe etaje, hoteluri, blocuri, garaje subterane, fabrici, centre comerciale, școli, etc.
Ține la distanță fumul, căldura și gazele toxice
Pe lângă faptul că limitează extinderea flăcărilor, o ușă antifoc nu lasă fumul, căldura sau gazele să iasă din încăperea unde a izbucnit incendiul. Asta se datorează faptului că ușa are în componența sa garnituri intumescente, care se dilată la temperaturile extrem de ridicate și sigilează astfel spațiul dintre marginea ușii și cadru.
Alegerea unei uși antifoc pentru închiderea golului dintr-un zid înseamnă o asigurare suplimentară împotriva eventualelor incendii. Utilitatea unui asemenea element este de necontestat și chiar se recomandă instalarea sa, fie din proprie inițiativă, fie pentru a respecta prevederile obligatorii impuse prin lege în anumite spații.