Caută pe site
Publică anunț în ziar
curierul-national-logo Logo-Curierul-National-Blck
Publică anunț în ziar
  • Actualitate
  • Economie
    • Agricultură
    • Asigurări
    • Auto
    • Companii
    • Construcții
    • Energie
    • Finanțe și Bănci
    • Fiscalitate
    • HR
    • Imobiliare
    • IT
    • Retail
    • Transporturi
    • Turism
  • Extern
  • Politic
  • Cultură și Educație
  • Sport
  • Opinii
Reading: Blestemul minutelor de prelungire
Distribuie
Curierul NationalCurierul National
Search
  • Actualitate
  • Economie
  • Extern
  • Opinii
  • Politic
  • Sport
  • Salvate
  • PUBLICAȚIA
    • Despre noi / Contact
    • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Redacția
Have an existing account? Sign In
Follow
Sport

Blestemul minutelor de prelungire

Mihai Gîndu
Autor
Mihai Gîndu
Publicat 9 mai 2022
Distribuie
Foto: Pexels, Dom Le Roy

Numai cine nu a fost niciodată pe stadion sau cine nu a ţinut niciodată cu vreo echipă nu ştie cum este să crezi într-un rezultat, să pară totul posibil, dar în doar câteva secunde, uneori venite în ultimele momente ale timpului regulamentar sau în prelungiri, totul să se năruie precum un castel de nisip, cu consecinţe incalculabile asupra echipelor respective şi ale suporterilor lor.

Recentul caz al semifinalei Ligii Campionilor la fotbal, disputată între Real Madrid şi Manchester City, în care în minutul 89 tabela arăta 1-0 pentru englezi, dar Rodrygo, de la gazde, a marcat în minutele 90 şi 91 (!) pentru a trimite meciul în prelungiri, în care Real a punctat din nou prin Benzema, din penalty, parafând astfel eliminarea ”cetăţenilor”, este, desigur, cunoscut de toată lumea.

Mai dificil de acceptat, de către suporterii oaspeţilor, este că aşa ceva s-a putut întâmpla după ce Grealish a trecut pe lângă golul de 2-0, mingea fiind scoasă aproape de pe linia porţii de un jucător advers! Iar la 2-0 calificarea ar fi fost decisă în favoarea lui City.

Guardiola, cu simţul său critic şi exigenţa care îl caracterizează, s-a arătat nemulţumit de prestaţia elevilor săi din prima repriză (ce-i drept, una destul de palidă, dar absolut la fel a fost şi cea a madrilenilor) şi a admis că trebuie să accepte ce s-a întâmplat şi să meargă mai departe.

Dar, repet, când ai deja 1-0 şi când, pe lângă Grealish, şi Foden a mai avut o bună ocazie, totul părea jucat.

Tot respectul pentru extraordinara putere de luptă a madrilenilor, care au demonstrat că, dacă crezi în şansa ta, orice este posibil. De la antologica finală a Ligii Campionilor din 1998/1999, când cealaltă echipă din Manchester, United, puncta de două ori pe final de meci pentru a întoarce soarta finalei cu Bayern, care conducea cu 1-0 şi avusese şi o bară, nu se mai întâmplase o astfel de remontada survenită după minutul 89.

Dar vei rămâne totuşi cu impresia că City ar fi putut, la fel de bine, să câştige.

Toate partidele din a șaptea rundă de la Superbet Chess Classic România 2024 s-au încheiat la egalitate
4 iulie 2024

Recent, istoria s-a repetat, dar la o scară mai mică, într-un meci de campionat în Serie A.

Salernitana, o echipă reinventată după aducerea antrenorului Davide Nicola şi a cinci jucători noi, unii împrumutaţi de la alte echipe, luptă pentru salvarea de la retrogradare după ce a deţinut ultima poziţie în clasament mult timp. Numai că Bohinen, Ederson, Djuric şi ceilalţi au început să joace atât de bine sub bagheta noului antrenor încât au reuşit o serie fulminantă: 2-1 cu Sampdoria în deplasare, 1-0 cu Udinese în deplasare, 2-1 cu Fiorentina, acasă, 1-1 cu Atalanta, în deplasare şi 2-1 cu Venezia, acasă. O serie de 4 victorii şi un egal care ar fi părut de neconceput pentru fosta ”lanternă roşie”. Pentru a se desprinde decisiv de restul plutonului în tentativa de a evita retrogradarea, elevii lui D. Nicola mai aveau nevoie de victorie în meciul de pe teren propriu cu Cagliari, direct ameninţată şi ea (locul 18, primul retrogradabil). După o evoluţie mai degrabă modestă la început, gazdele au început să intre încet-încet în meci şi au reuşit să înscrie în minutul 68 prin Simone Verdi, după un penalty care poate fi discutat: a existat un minim contact, dar impresia este că jucătorul gazdelor a exagerat puţin tocmai în tentativa de a obţine lovitura de pedeapsă. Cagliari a avut ulterior o bară, dar cert este că s-a intrat în minutele de prelungire cu acelaşi scor: 1-0 pentru gazde. Când toată lumea din Salerno se pregătea de sărbătoare (impresionantă atmosfera de pe stadionul gazdelor!), în al nouălea minut de prelungiri (!) Giorgio Altare aduce egalarea pentru sarzi şi amână verdictul retrogradării pentru ultimele două etape.

Acelaşi respect pentru puterea de luptă a echipei Cagliari, dar dacă cumva în final Salernitana va retrograda, sunt convins că miile de fani nu vor putea uita niciodată că au avut victoria asigurată până în ultimul minut al prelungirilor, ca să nu mai vorbim că şi în meciul cu Atalanta, încheiat tot 1-1, golul bergamascilor a venit în minutul… 88!

Nu ştiu cum se pregătesc meciurile de o asemenea importanţă, dar, sub lozinca ”Stop infarctelor pe stadioane!”, cred că s-ar putea face ceva pentru a evita blestemul minutelor de prelungire. Care pare a se repeta tot mai des.

Cupa Spengler, la debut: Dynamo Pardubice învinge Fribourg după șuturi de penalitate. HC Davos pierde clar în fața Team Canada
28 decembrie 2024
Distribuie articolul
Facebook Whatsapp Whatsapp LinkedIn Reddit Telegram Email Copy Link Print
Distribuie
Articolul anterior pet shop online Ce cheltuieli te așteaptă pentru îngrijirea unui animal de companie? TOP 5 lucruri pe care să le incluzi în bugetul tău
Articolul următor 9maiy Caricatura zilei
Niciun comentariu

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

-Publicitate-
Ad imageAd image

Ultimele articole

România reduce deficitul bugetar ESA la 7,9% din PIB în 2025 – cea mai amplă corecție fiscală din Uniunea Europeană 
Fiscalitate
Hidroelectrica obține finanțare din Fondul pentru Modernizare pentru proiectul de stocare cu baterii de la Porțile de Fier II
Energie
Litigii de muncă între angajați și companii: Rolul avocatului în contestarea concedierii și apărarea intereselor în multinaționale
HR

RSS Știri Financiare

  • Cât costă prevenția medicală în 2026? Analizele și investigațiile de bază pot ajunge și la 6.000 de lei
  • Furnizorii români, exporturi de aproape 80 milioane euro în 2025 prin intermediul Lidl
  • Tavex a vândut aproape 500 kilograme de aur pe plan local în 2025
  • Platforma europeană de investiții pentru proiecte imobiliare InRento se lansează în România
Sport

Cupa Mondială a Cluburilor: La meciul de debut, Real Madrid au fost All Hilar

6 minute
Sport

Edi Iordănescu: „Plecăm cu capul sus, dar cu sufletul frânt!“

3 minute
steaua
Sport

Ce înseamnă decizia de astăzi din procesul dintre Steaua și FC Fcsb privind palmaresul

5 minute
Sport

Start înscrieri la L’Étape Romania by Tour de France

9 minute
favicon curierul national favicon curierul national
  • EDIȚIA DIGITALĂ
  • ABONAMENT DIGITAL
  • PUBLICĂ ANUNȚ ÎN ZIAR
  • CONTACTEAZĂ-NE

PUBLICAȚIA

  • Despre noi
  • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Anunțuri Mică Publicitate
    • Advertorial
  • Redacția
  • Contact

ȘTIRI

  • Actualitate
  • Extern
  • Cultură și Educație
  • Politic
  • Sport
  • București

BANI

  • Economie
  • Companii
  • IT
  • Agricultură
  • Energie
  • Fiscalitate
  • Imobiliare
  • Turism

PARTENERI

  • B1 TV
  • Gazeta de Sud
  • Money Buzz!
  • Știrile de Azi
  • Goool.ro
  • Bucharest Daily News
  • Slatina Buzz!

BUN DE AFACERI, DIN 1990

Welcome Back!

Sign in to your account

Username or Email Address
Password

Lost your password?