Caută pe site
Publică anunț în ziar
curierul-national-logo Logo-Curierul-National-Blck
Publică anunț în ziar
  • Actualitate
  • Economie
    • Agricultură
    • Asigurări
    • Auto
    • Companii
    • Construcții
    • Energie
    • Finanțe și Bănci
    • Fiscalitate
    • HR
    • Imobiliare
    • IT
    • Retail
    • Transporturi
    • Turism
  • Extern
  • Politic
  • Cultură și Educație
  • Sport
  • Opinii
Reading: Tot ce trebuie să știți despre voucherele sociale în valoare de 250 lei
Distribuie
Curierul NationalCurierul National
Search
  • Actualitate
  • Economie
  • Extern
  • Opinii
  • Politic
  • Sport
  • Salvate
  • PUBLICAȚIA
    • Despre noi / Contact
    • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Redacția
Have an existing account? Sign In
Follow
ActualitateFeatured

Tot ce trebuie să știți despre voucherele sociale în valoare de 250 lei

Curierul Național
Autor
Curierul Național
Publicat 6 iunie 2022
Distribuie
foto: alba24.ro

MIPE răspunde celor mai frecvente întrebări

De la 1 iunie, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a început procesul de emitere, distribuire și încărcare a voucherelor sociale oferite prin programul guvernamental „Sprijin pentru România”. Tichetele, oferite pe suport electronic (card), au o valoare nominală de câte 250 lei și sunt destinate persoanelor aflate în situații de deprivare materială sau risc de sărăcie. Această inițiativă este cea mai importantă de acest gen derulată până acum în România, din perspectiva numărului de beneficiari.

Mai exact, peste 2,5 milioane de persoane primesc tichete pentru achiziția de produse alimentare și mese calde în valoare de aproximativ de 3 miliarde de lei. Mecanismul de distribuire prevede trei etape: 1) emiterea cardurilor de către unitățile desemnate (imprimarea datelor beneficiarilor și inserarea CIP-ului), 2) împlicuire și distribuirea prin intermediul CN Poșta Română și 3) încărcarea valorică a cardurilor.

Pentru a veni în ajutorul beneficiarilor, MIPE răspunde celor mai frecvente întrebări adresate pe tema voucherelelor sociale:

1. Cât timp va fi oferit acest sprijin?

Voucherele se vor acorda o dată la două luni, până la finalul anului.

2. Trebuie să depun vreo cerere pentru a primi cardul?

Nu. Dacă vă numărați printre persoanele eligibile, așa cum sunt stabilite de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS), cardul va fi livrat către dumneavoastră de către angajații Poștei Române, fără să fie nevoie să demarați dumneavoastră vreo procedură în acest sens. În cazul în care îndepliniți criteriile pentru a fi printre beneficiarii eligibili, dar până la finalul perioadei în care se alocă tranșa I nu veți intra în posesia cardului, vă rugăm să vă adresați celui mai apropiat oficiu poștal, de unde veți primi îndrumări.

3. Unde găsesc instrucțiuni despre folosirea cardului?

Cardurile vor fi însoțite de scrisori care conțin instrucțiuni de utilizare (inclusiv codul PIN), detalii despre  operatorii economici parteneri și un număr de telefon pentru cazurile în care întâmpinați probleme.

- Publicitate -

4. Cum pot plăti cu cardul?

Cardul permite plăți contactless, încă de la prima tranzacție, prin apropierea sa de terminalul POS.

5. Pot retrage numerar de pe carduri?

Nu puteți retrage numerar de pe carduri, ele pot fi utilizate doar pentru achiziționarea de produse alimentare/mese calde de la operatorii economici parteneri.

6. Cât timp sunt valabile sumele?

Sumele disponibile pe card sunt valabile 12 luni de la data încărcării lor.

7. Cine sunt cei peste 2,5 de beneficiari care primesc tichete sociale?

a) Pensionarii din sistemul public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi prevăzute de legi cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;

b) Persoanele încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;

c) Familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere, ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;

d) Familiile monoparentale ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;

- Publicitate -

e) Familiile care au stabilit dreptul la ajutorul social în condițiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare;

f) Persoanele fără adăpost, așa cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.

8. Ce fac dacă, deși inițial nu mă număram printre persoanele eligibile, devin în următoarele luni?

Ministerul Muncii și Solidarității Sociale va actualiza lunar, înainte de fiecare alimentare a tichetului social pe suport electronic pentru produse alimentare și mese calde, listele cu beneficiari, pentru a verifica eventuale modificări intervenite față de listele anterioare. Pentru beneficiarii nou introduși în program vor fi eliberate noi suporturi electronice.

De asemenea, verificarea condițiilor de venit pentru beneficiarii incluși în categoriile a)-d), se face exclusiv de către Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF).

9. Pot să înstrăinez cardul pe care îl primesc?

Nu. Sunt interzise și se sancționează conform legii:

a) utilizarea de către beneficiari a tichetelor sociale în alt scop decât achiziționarea de produse alimentare și mese calde;

b) solicitarea de către beneficiari și/sau furnizarea de numerar în schimbul tichetelor sociale pe suport electronic pentru produse alimentare și mese calde sau pentru fracțiuni din acestea;

c) refuzul nejustificat al unităților afiliate de a accepta tichete sociale pe suport electronic pentru produse alimentare și mese calde. Refuzul este justificat dacă există o suspiciune rezonabilă privind autenticitatea tichetelor sociale pe suport electronic pentru produse alimentare și mese calde sau identitatea dintre titularul tichetelor sociale pe suport electronic pentru mese calde și destinatarul final al acestora;

d) comercializarea tichetelor sociale;

Cardurile pot fi folosite doar de către beneficiari. În cazuri excepționale, în care beneficiarul nu se poate deplasa la operatorii economici pentru a utiliza ajutorul, atunci poate încredința tichetele unei persoane apropiate, dar doar împreună cu actul de identitate.

10. Când ajung ajutoarele către beneficiari?

Încărcarea voucherelor se va face după ce se încheie procesul de distribuire, așa că, ajutoarele aferente tranșei I vor ajunge la beneficiari în perioada 20.06.2022-24.06.2022.

„Voucherele vor fi acordate în patru tranșe. Vom avea în vedere ca, la jumătatea lunii iulie, după evaluarea implementării primei etape, să adaptăm calendarul următoarelor tranșe pentru ca beneficiarii să poată utiliza cât mai urgent voucherele pentru achiziționarea alimentelor și meselor calde”, explică ministrul Marcel Ioan Boloș.

Emitenților de carduri le-au fost alocate județele astfel:

Sodexo: Bihor, Bistrița Năsăud, Cluj, Maramureș, Satu Mare, Sălaj, Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș, Sibiu, Arad, Călărași, Hunedoara, TimișUP Romania: Brăila, Buzău, Constanța, Galați, Tulcea, Vrancea, București, Ilfov, Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt, VâlceaEdenred: Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava, Vaslui, Argeș, Călărași, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Prahova, Teleorman

Numerele de telefon oficiale la care puteți suna în cazul în care întâmpinați probleme în utilizarea cardurilor sunt următoarele:

Edenred: 021 301 33 03Sodexo: 021 204 46 64UP România: 0374 66 22 73
Urmăriți Curierul Național pe Google News G Adăugați Curierul Național ca sursă preferată în Google
Distribuie articolul
Facebook Whatsapp Whatsapp LinkedIn Reddit Telegram Email Copy Link Print
Distribuie
Articolul anterior Războiul din Ucraina: Volodimir Zelenski, lângă trupele ucrainene din prima linie a frontului din Donbas
Articolul următor „Sever Bocu (1874-1951). O viață, un ideal, un destin”. Un nou volum de excepție semnat de Florian Bichir și Horia Dumitrescu
Niciun comentariu

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

- Publicitate -

Ultimele articole

Zweite Bundesliga: Hannover 96 – St Pauli 1-1, o remiză care nu ajută pe nimeni
Sport
Consiliul Concurenței pune în dezbatere angajamentele propuse de Premier Energy pentru a prelua Distribuție Energie Oltenia
Companii
Ministerul Dezvoltării a achitat lucrări de peste 70 de milioane de lei pentru creșterea eficienței energetice și renovarea seismică a unor clădiri
Imobiliare

Flux RSS: Știri Financiare Știri Financiare

  • Ce se întâmplă când alegi elevatorul cu  2 coloane după preț și abia apoi după tipul de lucrări
  • De la reglaj la rezultat: Detaliul tehnic pe care uităm să îl verificăm în radiografia dentară
  • Comerțul online din România se apropie de 13,5 miliarde de euro, dar creșterea încetinește
Actualitate

Ziua Familiei: Tatăl contribuie la modelarea comportamentului și a valorilor morale ale copilului prin modelul pe care îl oferă

9 minute
Actualitate

Dolj: O angajată a unei primării ar fi votat de 17 ori la referendumul privind familia tradiţională

2 minute
Actualitate

PE a votat pentru o calitate ridicată a apei potabile și reducerea deșeurilor din plastic

4 minute
sibiu street art
Actualitate

Ce buget are Sibiul în 2020. Investiţii în infrastructura oraşului

11 minute
favicon curierul national favicon curierul national
  • EDIȚIA DIGITALĂ
  • ABONAMENT DIGITAL
  • PUBLICĂ ANUNȚ ÎN ZIAR
  • CONTACTEAZĂ-NE

PUBLICAȚIA

  • Despre noi
  • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Anunțuri Mică Publicitate
    • Advertorial
  • Redacția
  • Contact

ȘTIRI

  • Actualitate
  • Extern
  • Cultură și Educație
  • Politic
  • Sport
  • București

BANI

  • Economie
  • Companii
  • IT
  • Agricultură
  • Energie
  • Fiscalitate
  • Imobiliare
  • Turism

PARTENERI

  • B1 TV
  • Gazeta de Sud
  • Money Buzz!
  • Știrile de Azi
  • Goool.ro
  • Bucharest Daily News
  • Slatina Buzz!

BUN DE AFACERI, DIN 1990

Welcome Back!

Sign in to your account

Username or Email Address
Password

Lost your password?