David Popovici, campionul cu suflet de aur

Rezultatele lui sunt cunoscute acum nu doar de toată România, ci şi de tot mapamondul. La Campionatul Mondial de Nataţie de la Budapesta, tânărul (17 ani) David Popovici a câştigat două medalii de aur, la probele de 200 de metri, respectiv 100 de metri liber, fiind al doilea înotător din istorie, după Jim Montgomery, în 1973, care reuşeşte să câştige ambele probe.

Dincolo de performanţa sa extraordinară, dincolo de bucuria adusă milioanelor de români (”Mă bucur că milioane de români m-au putut urmări”, a declarat proaspătul laureat pentru TVR), David Popovici a dovedit prin declaraţiile sale că marele campion este dublat şi de un om extraordinar.

Unul dintre primele lucruri pe care le-a spus a fost că are în faţă ”un drum lung”. O luciditate pe care nu toţi o au, cu atât mai meritoriu fiind faptul că deja se gândeşte la munca ce va trebui să o depună pentru competiţiile ulterioare, la alte şi alte performanţe pentru care va trebui să depăşească obstacole, chiar dacă a intrat deja în istorie.

Rugat de jurnalistul TVR să se autocaracterizeze, David Popovici a spus, între altele, că se vede ca ”un tip banal care poate face lucruri extraordinare”, neuitând să îi menţioneze pe oamenii nemaipomeniţi din spatele său.

Fireşte, e o butadă. Nu cred că cineva îl poate vedea pe David ca pe un tip banal. Dar, cu modestie, a vrut să releve că puterea exemplului său este mai presus de persoana David Popovici.

A mai spus şi că încurajează toate sporturile şi că orice părinte ar fi bine să îşi îndrume copiii către sport.

Dar proaspătul campion a dat, indirect, şi două lecţii care ne arată că pentru a avea un viitor ”de aur”, trebuie să facem ceva şi cu prezentul.

În speţă:

Nu trebuie să aşteptăm să apară alţi campioni, să fim luaţi prin surprindere, ci trebuie să investim în sportul românesc, care are, iată, resurse nebănuite, numai că ele trebuie susţinute. De exemplu, la hochei pe gheaţă, un sport pe cale de a fi uitat la noi din punctul de vedere al marii performanţe, sunt ţări care obţin performanţe notabile, chiar dacă nu se pot compara cu marile echipe: Franţa, Italia, Marea Britanie, Ungaria sunt ”în zona Mondialelor” (primele trei calificându-se la CM), chiar dacă nu au o mare tradiţie în spate. De ce? Pentru că au luat totul foarte în serios.

La fel şi la înot, la scrimă, la orice sport – vei culege ceea ce semeni, chiar dacă periodic va apărea un mare talent care să îţi atragă atenţia asupra sa.

Apoi: nu trebuie să fim preocupaţi de a da cât mai multe ştiri cu cât mai multe nenorociri, de a da cât mai multe exemple negative.

Fericirea, bucuria, performanţa, există şi ele, sunt chiar lângă noi.

Trebuie doar să întindem mâna ca să le atingem.

Aşa cum David Popovici a întins mâna la ultima atingere.

Cea de aur.

Astfel încât, dincolo de performanţa unică, avem un exemplu şi avem câteva teme de meditaţie, dacă vrem să credem cu adevărat în viitorul nostru.