Timea Farkas, de 26 de ani, doctorandă în inginerie electrică, dezvoltă programe reproductibile, în scopul îmbunătățirii eficienței energetice în rândul întreprinderilor mici și mijlocii, care reprezintă 99% din toate întreprinderile din România
În cazul a 16 IMM-uri din România, implementarea planurilor de acțiune pentru obținerea eficienței energetice a dus deja la economii totale de energie de 8.897 Mwh/an, echivalentul a 1,7 turbine eoliene care funcționează în continuu timp de un an, ceea ce demonstrează un potențial ridicat de economisire a energiei în acest sector. Prin implicarea ei în două proiecte finanțate de UE, SMEmPower Efficiency și Gear@SME, Timea Farkas ajută IMM-urile să stabilească astfel de planuri și pune în legătură o comunitate întreagă de companii, pentru a facilita schimbul de bune practici.
„Scopul meu este să răspund nevoilor individuale ale IMM-urilor prin gruparea lor, astfel încât să se poată motiva reciproc, în ceea ce privește atingerea obiectivelor climatice pe termen scurt, mediu și lung”, explică Timea. „Încurajez întreprinderile să-și îmbunătățească eficiența energetică prin efectuarea de evaluări energetice ale clădirilor și prin instruirea factorilor de decizie și a angajaților. Utilizând această abordare, IMM-urile dobândesc cunoștințe cu privire la multiplele beneficii ale implementării măsurilor de eficiență energetică”. |
Timea pune pasiunea sa pentru durabilitate pe seama anului petrecut în cadrul programului Erasmus, la Colegiul Universitar Østfold din Norvegia, în timpul studiilor universitare în domeniul ingineriei electrice. Datorită acestei experiențe, Timea a schimbat traiectoria carierei sale, concentrându-se pe sursele de energie regenerabilă și începând, în anul următor, masteratul în tehnologii de energie regenerabilă la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, unde în prezent urmează cursurile de doctorat. Pe lângă preocupările ei academice, Timea este șeful local de echipă în cadrul ambelor proiecte, prin intermediul companiei de servicii energetice Servelect și lucrează, de asemenea, ca cercetător stagiar la Centrul de Cercetare pentru Tranziție Energetică.
Timea este o persoană care ne inspiră foarte mult, atât pe mine, cât și pe colegii mei, datorită implicării sale active în fiecare dintre companiile cu care lucrăm. În spatele fiecărei companii se află oameni. Oameni care își schimbă părerile și care încep să acționeze nu numai în cadrul companiei, ci și acasă”, spune colegul ei, Andrei Ceclan. „Timea a ajutat, de asemenea, la crearea cadrului necesar pentru stabilirea unor planuri de acțiune pentru îmbunătățirea eficienței energetice, care acum pot fi reproduse și la alte IMM-uri.
În cadrul proiectelor, Timea oferă asistență tehnică IMM-urilor, în eforturile lor zilnice de îmbunătățire a eficienței energetice, atât pentru reducerea costurilor, cât și a emisiilor de CO2. Dar lipsa unor bune practici și a experienței la nivel național amenință progresul. Timea abordează această dificultate prin înființarea unor grupuri energetice, în cadrul cărora colaborarea în rețea deschide calea către eficiență energetică și sustenabilitate.
„În opinia mea, cunoștințele și conștientizarea reprezintă principalii combustibili ai tranziției energetice”, adaugă Timea.
Conform Planului Național Integrat în domeniul Energiei și Schimbărilor Climatice 2021-2030, România și-a asumat un angajament ferm de reducere a emisiilor de carbon din industrie, prin sprijinirea proceselor ecologice de producție și a eficienței resurselor, în cadrul IMM-urilor. Nu doar în România, ci la nivelul întregii UE, IMM-urile reprezintă 99 % din totalul întreprinderilor, astfel că îmbunătățirea eficienței energetice în cadrul acestui sector este esențială pentru atingerea obiectivelor europene privind energia și schimbările climatice. Activitățile pe care Timea le efectuează în cadrul proiectelor SMEmPower Efficiency și Gear@SME, care sunt finanțate prin programul UE Orizont 2020, ajută la implementarea Pactului Verde Europeanși, ceea ce este și mai urgent, sprijină Planul REPowerEU de accelerare a tranziției la energie curată și de creștere a independenței energetice a Europei.
Felicitări!!!