Sursa: R.P., edupedu.ro
Sâmbătă a murit Lazăr Vlăsceanu, cel mai mare sociolog al educației din România. Intelectual de anvergură, cu doctoratul obținut la London University, Institute of Education, în 1976, autor a numeroase volume și cercetări în domeniul educației și cel care a realizat selecţia textelor şi studiul introductiv la “Basil Bernstein, Studii de sociologia educaţiei”, Lazăr Vlăsceanu s-a stins din viață „după o suferință pe care a îndurat-o cu demnitate și cu voința lui de campion de a învinge boala”, anunță fostul ministru al Culturii Ionuț Vulpescu.
„S-a stins din viață, după o suferință pe care a îndurat-o cu demnitate și cu voința lui de campion de a învinge boala, profesorul Lazăr Vlăsceanu. Am fost prea apropiați ca să spun aici ce a însemnat Lazăr Vlăsceanu pentru mine și pentru familia mea. De altfel, ca un om de știință veritabil, nu prea agrea emoțiile și impresionismele. Pentru el munca era mereu acțiune. Pe scurt, Lazăr e primul mare profesor pe care l-am întâlnit, în casa copilăriei și a părinților mei și e unul din ultimele modele care vor rămâne vii chiar și după moartea lor aparentă”, scrie fostul ministru Ionuț Vulpescu pe pagina sa de Facebook.
„Lazăr era omul proiectelor și credea în triumful vieții. Un sociolog uriaș, un profesor-emblemă pentru Universitatea București, un creator de școală, un umanist, un reformist incurabil. Cartea lui despre «Modernitatea românească» este excepțională în înțelegerea României, cu virtuțile și mai ales slăbiciunile și limitele noastre, instituționale și umane. A condus vreo 20 de ani Biroul de la București al Centrului European pentru Învățământul Superior, CEPES-UNESCO. Nu o să uit niciodată discutiile din biroul lui, de la Palatul Kretzulescu. Deloc întâmplator, după plecarea lui Lazăr s-a închis și Centrul. A fost un om-instituție. Lazăr Vlăsceanu nu a fost însă nici membru al Academiei și nici ministrul Educației, deși într-o lume normală ar fi trebuit să fie”, scrie Vulpescu.
„Pe lumea cealaltă, unde ne vom reîntâlni și unde probabil vom sta mai mult împreună cu cei care ne-au iubit și pe care i-am iubit, oricum nu contează nicio funcție. Și nimic din zbaterile lumii de aici. A murit Lazăr și, odată cu el, unul din artizanii lumii mele. Dar pentru cei care l-au cunoscut cu adevărat pe Lazăr vor rămâne imaginile optimismului său special, umorul contagios și exigența școlii și a vieții. Lazăr a fost un european născut undeva la țară, la Dobra, în Dâmbovița. Ulița lui, care e și a mea, a fost de fapt, un bulevard al spiritului. Un mare pedagog al acestei țări și-a terminat azi ultima sa lecție pământească. În primul rând pentru Anuc, fata lui mult dorită și iubită, prin care a (re)descoperit, așa cum spunea, feminitatea, pentru doamna profesoară Mihaela Vlăsceanu, dar și pentru cei care l-au cunoscut cu adevărat, glasul lui Lazăr nu se va stinge niciodată și nu va fi doborât de nicio boală. Drum bun, Lazăr! Îți mulțumesc pentru tot, pentru timpul petrecut împreună, pentru planuri și oameni, generozitate și viață. Dumnezeu să te ierte și să te odihnească în pace!”, încheie Ionuț Vulpescu.
Lazăr Vlăsceanu a fost unul dintre cei mai proeminenți sociologi români, profesor și cercetător în cadrul Catedrei de Sociologie pe care a condus-o la Universitatea din Bucureşti, director adjunct al Centrului European UNESCO pentru Învăţământul Superior (UNESCO-CEPES) în perioada 1992-2007. Vlăsceanu a fost secretar de stat responsabil de managementul şi politica de dezvoltare a sistemului de învăţământ superior, prorector în zona de management financiar al universităţii, al gestionării serviciilor pentru studenţi şi elaborării de programe.
Lazăr Vlăsceanu a făcut parte din Comisia Prezidenţială pentru analiza şi elaborarea politicilor din domeniile educaţiei şi cercetării, condusă de Mircea Miclea, care în 2007 a publicat raportul România educaţiei, România cercetării, care a stat la baza Legii educației nr. 1/2011.
Ultimele volume semnate de Lazăr Vlăsceanu amintim “Educație și putere. Sau despre educația pe care încă nu o avem“, apărută în 2019 la Polirom și “Sociologie și modernitate. Tranziții spre modernitatea reflexivă” publicată la aceeași editură.
A absolvit Universitatea din Bucureşti, obţinând în 1970 diploma în Filosofie (Pedagogie). A urmat doctoratul în Sociologie la London University, Institute of Education, diplomă obținută în 1976 (sursa).
