Caută pe site
Publică anunț în ziar
curierul-national-logo Logo-Curierul-National-Blck
Publică anunț în ziar
  • Actualitate
  • Economie
    • Agricultură
    • Asigurări
    • Auto
    • Companii
    • Construcții
    • Energie
    • Finanțe și Bănci
    • Fiscalitate
    • HR
    • Imobiliare
    • IT
    • Retail
    • Transporturi
    • Turism
  • Extern
  • Politic
  • Cultură și Educație
  • Sport
  • Opinii
Reading: A murit Lazăr Vlăsceanu, cel mai mare sociolog al educației din România
Distribuie
Curierul NationalCurierul National
Search
  • Actualitate
  • Economie
  • Extern
  • Opinii
  • Politic
  • Sport
  • Salvate
  • PUBLICAȚIA
    • Despre noi / Contact
    • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Redacția
Have an existing account? Sign In
Follow
Actualitate

A murit Lazăr Vlăsceanu, cel mai mare sociolog al educației din România

Contributor
Autor
Contributor
Publicat 9 iunie 2024
Distribuie
Lazăr Vlăsceanu Foto: Agerpres, Lucian Tudose

Sursa: R.P., edupedu.ro

Sâmbătă a murit Lazăr Vlăsceanu, cel mai mare sociolog al educației din România. Intelectual de anvergură, cu doctoratul obținut la London University, Institute of Education, în 1976, autor a numeroase volume și cercetări în domeniul educației și cel care a realizat selecţia textelor şi studiul introductiv la “Basil Bernstein, Studii de sociologia educaţiei”, Lazăr Vlăsceanu s-a stins din viață „după o suferință pe care a îndurat-o cu demnitate și cu voința lui de campion de a învinge boala”, anunță fostul ministru al Culturii Ionuț Vulpescu.


„S-a stins din viață, după o suferință pe care a îndurat-o cu demnitate și cu voința lui de campion de a învinge boala, profesorul Lazăr Vlăsceanu. Am fost prea apropiați ca să spun aici ce a însemnat Lazăr Vlăsceanu pentru mine și pentru familia mea. De altfel, ca un om de știință veritabil, nu prea agrea emoțiile și impresionismele. Pentru el munca era mereu acțiune. Pe scurt, Lazăr e primul mare profesor pe care l-am întâlnit, în casa copilăriei și a părinților mei și e unul din ultimele modele care vor rămâne vii chiar și după moartea lor aparentă”, scrie fostul ministru Ionuț Vulpescu pe pagina sa de Facebook.

„Lazăr era omul proiectelor și credea în triumful vieții. Un sociolog uriaș, un profesor-emblemă pentru Universitatea București, un creator de școală, un umanist, un reformist incurabil. Cartea lui despre «Modernitatea românească» este excepțională în înțelegerea României, cu virtuțile și mai ales slăbiciunile și limitele noastre, instituționale și umane. A condus vreo 20 de ani Biroul de la București al Centrului European pentru Învățământul Superior, CEPES-UNESCO. Nu o să uit niciodată discutiile din biroul lui, de la Palatul Kretzulescu. Deloc întâmplator, după plecarea lui Lazăr s-a închis și Centrul. A fost un om-instituție. Lazăr Vlăsceanu nu a fost însă nici membru al Academiei și nici ministrul Educației, deși într-o lume normală ar fi trebuit să fie”, scrie Vulpescu.

„Pe lumea cealaltă, unde ne vom reîntâlni și unde probabil vom sta mai mult împreună cu cei care ne-au iubit și pe care i-am iubit, oricum nu contează nicio funcție. Și nimic din zbaterile lumii de aici. A murit Lazăr și, odată cu el, unul din artizanii lumii mele. Dar pentru cei care l-au cunoscut cu adevărat pe Lazăr vor rămâne imaginile optimismului său special, umorul contagios și exigența școlii și a vieții. Lazăr a fost un european născut undeva la țară, la Dobra, în Dâmbovița. Ulița lui, care e și a mea, a fost de fapt, un bulevard al spiritului. Un mare pedagog al acestei țări și-a terminat azi ultima sa lecție pământească. În primul rând pentru Anuc, fata lui mult dorită și iubită, prin care a (re)descoperit, așa cum spunea, feminitatea, pentru doamna profesoară Mihaela Vlăsceanu, dar și pentru cei care l-au cunoscut cu adevărat, glasul lui Lazăr nu se va stinge niciodată și nu va fi doborât de nicio boală. Drum bun, Lazăr! Îți mulțumesc pentru tot, pentru timpul petrecut împreună, pentru planuri și oameni, generozitate și viață. Dumnezeu să te ierte și să te odihnească în pace!”, încheie Ionuț Vulpescu.

Lazăr Vlăsceanu a fost unul dintre cei mai proeminenți sociologi români, profesor și cercetător în cadrul Catedrei de Sociologie pe care a condus-o la Universitatea din Bucureşti, director adjunct al Centrului European UNESCO pentru Învăţământul Superior (UNESCO-CEPES) în perioada 1992-2007. Vlăsceanu a fost secretar de stat responsabil de managementul şi politica de dezvoltare a sistemului de învăţământ superior, prorector în zona de management financiar al universităţii, al gestionării serviciilor pentru studenţi şi elaborării de programe.

Lazăr Vlăsceanu a făcut parte din Comisia Prezidenţială pentru analiza şi elaborarea politicilor din domeniile educaţiei şi cercetării, condusă de Mircea Miclea, care în 2007 a publicat raportul România educaţiei, România cercetării, care a stat la baza Legii educației nr. 1/2011.

ANPC intensifică acțiunile de control pentru creșterea siguranței consumatorilor
16 ianuarie 2026

Ultimele volume semnate de Lazăr Vlăsceanu amintim “Educație și putere. Sau despre educația pe care încă nu o avem“, apărută în 2019 la Polirom și “Sociologie și modernitate. Tranziții spre modernitatea reflexivă” publicată la aceeași editură.

A absolvit Universitatea din Bucureşti, obţinând în 1970 diploma în Filosofie (Pedagogie). A urmat doctoratul în Sociologie la London University, Institute of Education, diplomă obținută în 1976 (sursa).

Distribuie articolul
Facebook Whatsapp Whatsapp LinkedIn Reddit Telegram Email Copy Link Print
Distribuie
Articolul anterior man-s-hand-throws-ballot-paper-voting-polling-station-during-elections ALEGERI LOCALE 2024 / Aproape 7 milioane de votanți până la ora 18:00
Articolul următor Marcel Ciolacu: Am votat pentru performanţă în administraţie, pentru o voce puternică şi unită în Parlamentul European
Niciun comentariu

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

-Publicitate-
Ad imageAd image

Ultimele articole

SUA le cer ambasadelor să folosească platforma X a lui Musk pentru a combate „propaganda antiamericană”
Extern
Ce a spus președintele Dan de Ziua NATO
Actualitate Politic
Amenzi de 6,3 milioane de lei în comerțul de carne de miel
Actualitate

RSS Știri Financiare

  • Lidl a depășit pragul de 400 magazine în România la zece ani de la intrarea pe piață
  • Fabrica de biciclete din Timișoara a exportat 800.000 de unități în rețeaua europeană Decathlon
  • Washzilla, prima spălătorie auto complet automată de tip touchless din România
  • Curățenia de întreținere în birouri: ce trebuie făcut zilnic, săptămânal și lunar
Actualitate

Ministrul Marcel Boloș: „Persoanele vulnerabile vor beneficia gratuit de reabilitarea termică a locuinței”

6 minute
sedinta_guvern_79985100
Actualitate

OUG pentru urgentarea construirii de autostrăzi și căi ferate, pregătit de Guvern

1 minute
Actualitate

7 din 10 români se simt afectați de valurile de căldură și de seceta din ultimul an

4 minute
Actualitate

Calendar

1 minute
favicon curierul national favicon curierul national
  • EDIȚIA DIGITALĂ
  • ABONAMENT DIGITAL
  • PUBLICĂ ANUNȚ ÎN ZIAR
  • CONTACTEAZĂ-NE

PUBLICAȚIA

  • Despre noi
  • Publicitate
    • Fonduri Europene
    • Anunțuri Mică Publicitate
    • Advertorial
  • Redacția
  • Contact

ȘTIRI

  • Actualitate
  • Extern
  • Cultură și Educație
  • Politic
  • Sport
  • București

BANI

  • Economie
  • Companii
  • IT
  • Agricultură
  • Energie
  • Fiscalitate
  • Imobiliare
  • Turism

PARTENERI

  • B1 TV
  • Gazeta de Sud
  • Money Buzz!
  • Știrile de Azi
  • Goool.ro
  • Bucharest Daily News
  • Slatina Buzz!

BUN DE AFACERI, DIN 1990

Welcome Back!

Sign in to your account

Username or Email Address
Password

Lost your password?