Comunicat de la serviciul de presă al Parlamentului European
Parlamentul European va dezbate miercuri și va vota joi poziția sa cu privire la noile norme de integrare a drepturilor omului și a impactului asupra mediului în guvernanța întreprinderilor.
Conform noilor norme, companiile vor fi obligate să prevină, să pună capăt sau să atenueze impactul negativ pe care activitățile lor îl au asupra drepturilor omului și asupra mediului, cum ar fi munca copiilor, sclavia, poluarea sau pierderea biodiversității. De asemenea, acestea vor trebui să evalueze impactul asupra drepturilor omului și asupra mediului al partenerilor lor din lanțul valoric, inclusiv al furnizorilor, al transporturilor, al distribuției sau al vânzărilor.
Normele se vor aplica întreprinderilor cu sediul în UE cu peste 250 de angajați și cu o cifră de afaceri de peste 40 de milioane de euro, precum și societăților-mamă cu peste 500 de angajați și cu o cifră de afaceri mai mare de 150 de milioane de euro. Întreprinderile din afara UE cu o cifră de afaceri mai mare de 150 de milioane de euro – dacă în UE ar fi generat cel puțin 40 de milioane de euro – vor fi, de asemenea, incluse. Companiile care nu respectă regulile vor fi trase la răspundere și se pot confrunta cu amenzi de cel puțin 5% din cifra lor de afaceri la nivel mondial. Odată ce Parlamentul și-a adoptat poziția, pot începe negocierile cu statele membre cu privire la forma finală a directivei.
O conferință de presă cu raportoarea Lara Wolters (S&D, Olanda) este programată pentru 1 iunie la ora locală 14.00 (15.00 ora României).